Un templu mai neobişnuit: Fazang

Ca întotdeauna când vine vorba despre templele pe care să le vizitez într-o ţară asiatică, în afara câtorva emblematice, “must see” cum se spune acum, îmi place să găsesc unele mai puţin umblate de turiştii străini. Fazanjiang face parte dintre acestea. El se găseşte (mai greu) tot în Old Shanghai şi se deosebeşte de altele prin faptul că are un turn şi că de pe stradă e greu de ghicit, zărindu-se cu dificultate într-o…curte.

Templul Fazanjiang (Fa Zan Jiang) sau Fazang face parte dintre cele patru cele mai importante temple budiste din Shanghai, alături de Templul lui Budha de Jad, Templul Jing An şi Templul Longhua. Le-am vizitat pe toate.

Photo39neobișnuita intrare în templu

Photo60Templul Fazanjiang, Shanghai

De la staţia de metrou Laoximen (linia 8), trecând printre case mai vechi, dintre care multe sunt demolate chiar acum, ajungi la templu. Sub ochii noştri, dispare o lume…

Photo36 Photo37 Photo38 Photo80 Photo79 Photo82Templul este relativ nou, fiind construit în 1923, într-un amestec interesant de arhitectură chinezească, cu elemente Art Nouveaux. Intrarea costă 5 RMB şi orele de vizitare sunt 7-17. Gardienii Cereşti ne întâmpină în primul hol.

Photo62doi dintre cei patru Gardieni Cerești

Există şi aici cele trei curţi interioare, printre care circulăm atenţi, să nu deranjăm ceremonia. De jur împrejur sunt locuinţele călugărilor, pe care îi vedem în diverse încăperi, psalmodiind monoton.

Photo77 Photo72 Photo65 Photo40

Când am ajuns acolo, tocmai se desfăşura o ceremonie religioasă iar fumul beţişoarelor şi incantaţiile umpleau aerul. Credincioşii erau, majoritatea, în holul principal dar şi răspândiţi prin alte săli, pentru a se închina zeităţilor preferate.

Photo43 Photo45 Photo48 Photo54 Photo55 Photo52 Photo56 Photo57 Photo59 Photo70Inapoi, spre metrou, intrăm din nou în zona mai modernă a oraşului şi parcă ne pare rău după acele străduţe cu prăvălioarele lor, pulsând de o viaţă a unei comunităţi mici, unde oamenii se cunosc între ei.

Photo34

A More Unusual Temple: Fazang

If you tale metro line 8 and descend at Laoximen station, you will be near a little unusual temple, called Fazanjiang (Fa Zan Jiang or Fazang), one of the four most important Buddhist temples in Shanghai, along with Jade Buddha Temple, Jing An Temple and Longhua Temple. I have visited them all and I will tell you about them, in time.

This one was built in 1923 and what makes it unusual are the Art Nouveaux elements, beside the Chinese ones. Fazang Temple can be visited between 7-17, daily, and entrance fee is 5 RMB.

Around the temple, the old houses are demolished and a new world appears!


Comments

Un templu mai neobişnuit: Fazang — 2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code