Inapoi, la originea Torunului – ruinele Castelului teuton

Ruinele Castelului Teuton fac parte din orașul medieval Torun, protejat de UNESCO. El datează din secolul 13 și a fost primul castel construit în ținutul Chelmo, într-un punct mai ridicat, pe malul Vistulei, pe locul unui fort mai vechi, datând … Continue reading

La pas prin Torun, orașul lui Copernic

Așezat pe malul Vistulei, la întretăierea drumurilor spre toate cele patru puncte cardinale ale Poloniei, Torun – un oraș de peste 200000 de locuitori – atrage anual peste două milioane de turiști, care vin să vadă locul în care s-a … Continue reading

Fostul cartier al Palatului Imperial din Poznan, acum zonă studenţească

După amiaza Zilei Europei (9 mai) am petrecut-o în preajma fostului Palat Imperial, acum o dinamică zonă studenţească, cu clădiri frumoase, unele istorice, instituţii de cultură, monumente, multe restaurante şi cafenele. Ultimul împărat al Prusiei a dorit să dezvolte un … Continue reading

Insula Catedralei (Ostrow Tumski), Poznan

Peninsula dintre Warta şi Cybina, Ostrow Tumski, a fost adăpostul triburilor migratoare încă din secolul al 9-lea. Se presupune că aici s-au reîntâlnit fraţii Lech, Czech şi Rus şi au pus bazele oraşului Poznan, pentru a celebra evenimentul. Mai târziu, … Continue reading

Vechea reşedinţă regală şi biserica franciscană din Poznan

La câţiva paşi de Stary Rynek, inima Oraşului Vechi, pe dealul Przemysl este locul celei mai vechi reşedinţe regale din Polonia. Istoria şi existenţa Poznanului sunt legate de dinastia Piast, prima familie domnitoare a ţării. Mieszko I, primul conducător al … Continue reading

Ostrov Tumski , Wroclaw – loc de pelerinaj spiritual dar şi de relaxare

O vizită la Ostrov Tumski, în Wroclaw, te trimite înapoi în timp. Prima aşezare a apărut aici în secolul al 9-lea. In jurul anului 1000 s-a ridicat biserica episcopală, centrul spiritual al actualului oraş, iar ducii Piast şi-au avut aici … Continue reading