Pictura peisajelor urbane reprezintă un loc aparte în istoria artei, începuturile sale fiind marcate încă în antichitate. Nu-mi propun aici, acum, un curs de istoria artelor, nici nu sunt calificată pentru așa ceva. Ceea ce vreau, este să vă arăt că puteți să vă plimbați printr-un oraș, îi puteți cunoaște secretele și descoperi colțuri mai puțin cunoscute ale sale, privind picturi care au ca subiect locuri din acel oraș.
Intâmplarea face ca, aflându-mă la Viena de foarte multe ori, să vizitez numeroase muzee din această metropolă europeană și să privesc orașul dinăuntrul unei încăperi de muzeu, prin intermediul penelului unor pictori cel puțin pentru mine, necunoscuți. Face și asta parte din plăcerea de a călători!
Parcul Palatului Belvedere, Viena
Belvedere de Jos (Untere Belvedere), Viena – decembrie 2005
O rudă, care acum nu mai este printre noi, mare amatoare și cunoscătoare de artă, mi-a trimis de-a lungul timpului multe ilustrate din Viena, care nu erau altceva decât reproduceri ale unor tablouri din aceste muzee.
Ilustratele, pe care le păstrez, au anticipat, unele, cu mult vizitele mele la Viena și, ulterior, mi-au îndreptat curiozitatea și pașii spre acele muzee. Tablourile pot fi văzute în mai multe asemenea instituții dar, cele mai multe, se află la Muzeul orașului Viena și la Belvedere de Jos (Untere Belvedere).
Fiindcă nu toți care merg în capitala Austriei sunt amatori de astfel de muzee sau, pur și simplu, nu au timp să le viziteze dar poate, totuși, ar vrea să vadă despre ce este vorba, mi-a venit ideea să fotografiez câteva dintre acele vederi și să le pun aici, pe blog, însoțite de câteva cuvinte lămuritoare. și, în cazul în care am avut, și o fotografie contemporană a locului respectiv.
Pe internet se găsesc extrem de puține date despre cei 10 pictori pe care i-am ales pentru acest articol:
Bernardo Belotto gen. Canaletto (1721-1780) -pictor italian venețian de peisaje urbane în special, care a lucrat în toată Europa, tablourile sale putând fi văzute în marile muzee ale lumii
Franz Brenner (1873-1945) – acuarelist austriac, portretist
Hans Figura (1898-1978) – peisagist austriac, inclusiv urban. A lucrat în Europa și S.U.A.
Franz Friedrich Franck (1627-1687) – pictor german
E.C. Hoffelner (1875–1936) – acuarelist austriac
Wilhelm Kaufmann (1895-1975) – acuarelist austriac
Franz Kopalik (1860-1931) – pictor austriac
Richard Pokorny (1927-1997) – peisagist austriac, inclusiv urban
Franz Poledne (1873-1932) – pictor austriac, preocupat mai ales de peisaje urbane și locuri istorice
Balthasar Wigand (1771-1846) – pictor austriac
Karlskirche, dec. 2005 -(în fața sa se organizează în fiecare an una dintre Piețele de Crăciun ale Viene)
Biserica Sf. Carol (Karlskirche) a fost ridicată în timpul împăratului Carol al VI-lea, în perioada 1715-1737, ca recunoștință pentru faptul că ruga sa legată de încetarea ciumei, a fost ascultată. El a promis că va ridica o biserică dedicată Sf. Carol Borromeo, episcopul italian care s-a luptat cu urmările ciumei în sec.16. Arhitectul splendidei biserici baroce este Johann Bernard Fischer von Erlach. Frescele interioare au fost pictate de un maestru austriac al acestui gen de pictură, Michael Rottmayr.
Palatul Parlamentului din Viena, construit între 1873-1883 după planurile arhitectului Theophi Hansen, are forma unui templu grecesc. In fața sa se află fântâna cu statuia Pallas Athena, zeița războiului și a înțelepciunii, construită de Karl Kundmann.
Opera din Viena – decembrie, 2005
Câți dintre cei care au vizitat capitala Austriei nu au văzut clădirea renascentistă a Operei vieneze, una dintre cele mai importante de instituții de gen din lume? Ea a fost inaugurată în 1869 cu opera Don Giovanni, de Mozart, al cărei libret are la bază legenda lui Don Juan.
O faimoasă instituție de artă a Vienei este și Muzeul Albertina, unde se află cea mai importantă colecție Durer din lume dar și lucrări ale cunoscuților artiști austrieci Klimt, Schiele și Kokoschka. Muzeul ocupă o parte a Palatului Auersperg, unul dintre cele mai importante palate ale erei habsburgice din capitala imperiului.
Am Hof (La Curte), Viena – dec. 2006 – locul unei alte piețe tradiționale de Crăciun
Marea și frumoasa Piață Am Hof (La curte) este locul altei tradiționale Piețe de Crăciun din Viena (alături de Piața Karlskirche, Primăria din Viena, Freyung, Spittelau, Meidling, Mariahilferstrasse, Schonbrunn, Belvedere, etc – în Viena sunt foarte multe Piețe de Crăciun). Piața există cam din anul 1840 și putem vedea aici multe clădiri valoroase. Cea pe care Frank a ales să o includă în tabloul său Piață de flori la Am Hof, este în prezent sediul pompierilor din Viena. Aici, unde altădată se întindea cartierul evreesc al orașului, această clădire adăpostea Arsenalul sau Armurăria.
B. Wigand – Hofburgul Interior cu Cancelaria construită de Fischer von Erlach în 1818
Hofburg, Viena – decembrie 2005
Hofburgul Interior cu statuia Împăratului Franz II, Viena
Pe locul Pieței Am Hof, pe care vi-am arătat-o înainte, se afla reședința principilor de Babenberg, din care n-a mai rămas nimic în urma unui incendiu din 1276. Viena a fost declarată reședință imperială abia în timpul împăratului Friedrich al III-lea (sec.15) dar nu a fost folosită ca atare multă vreme. Această reședință s-a construit în timp, în diverse perioade, în timpul diferiților cârmuitori. Dezvoltarea sa s-a produs însă cu adevărat abia în secolele 17 și 18, luând amploare în timpul Împărătesei Maria Theresia. Numeroasele clădiri care alcătuiesc reședința numită Hofburg, coridoarele de legătură care unesc clădirile între ele și porțile impunătoare de intrare provin din epoci diferite. Se face distincția între Hofburgul Exterior și Hofburgul Interior.
Unul dintre arhitecții importanți pentru capitală în acea perioadă, Fischer von Erlach, a construit în Hofburgul Interior Cancelaria, care este subiectul tabloului lui Wigand. In fața sa, sculptorul milanez Pompeo Marchesi a așezat statuia Împăratului Franz al 2-lea, la 11 ani după moartea acestuia. Monarhul este reprezentat sub forma unui împărat roman.
Din Hofburgul Exterior face parte și Poarta Sf. Mihail (Michaelertor), în stil neo-baroc, ale cărei statui simbolizează muncile lui Hercule, un loc foarte fotografiat al orașului. Planurile originale ale clădirii îi aparțin lui von Erlach dar au fost finalizate de un alt arhitect, Ferdinand Kirschner, în 1893.
In Piața Sf. Mihail (Michaelerplatz) se află o biserică mică, cu aspect modest în exterior dar, în interior, îmi pare una dintre cele mai frumoase biserici ale Vienei. Ea poartă același nume, Biserica Sf. Mihail (Michaelerkirche) și este biserica parohială a fostei monarhii austriece.
Bernardo Belotto gen. Canaletto – Grădina Schonbrunn
Piață de Crăciun la Schonbrunn
de la expoziția de Poinsettia, 2008
Palatul Schonbrunn (Schonbrunn) este emblematic pentru Viena. Turiștii, dacă au timp doar pentru un obiectiv în trecerea lor prin oraș, aleg, cei mai mulți dintre ei, să viziteze Schonbrunn. Și au ce vedea, chiar dacă nu se vizitează toate cele 1441 camere ale sale, ci doar o mică parte!
Intre sec. 18 și 1918 Schonbrunn a fost reședința Habsburgilor. Viena datorează tot lui Fischer von Erlach (și Nicolaus Pacassi) această construcție luminoasă. Și aici se organizează, în decembrie, o Piață de Crăciun. Palatul este declarat și monument UNESCO. Dar el nu este singura atracție aici!
In 1752, în parcul palatului a fost construită prima grădină zoologică din lume, iar în 1882 s-a ridicat Palmenhaus, o seră metalică care adăpostește plante din diverse zone climatice ale lumii. Aici se organizează și diverse expoziții tematice, cum ar fi cea de Poinsettia (Steaua Crăciunului), pe care am vizitat-o în 2008 și despre care am scris aici. Mica grădină japoneză este și ea un element atractiv din Parcul Schonbrunn.
Cafeneaua de la Gloriette oferă priveliști frumoase spre palat. Poți ajunge acolo, sus, pe jos sau cu un trenuleț. Terasa a fost construită în 1775.
Biserica Sf. Petru, noiembrie 2008
Biserica Sf. Petru (Peterskirche) a fost construită în sec. 18, consacrarea sa având loc în 1733. Ea adăpostește în interior o valoroasă orgă din 1751. Pe acest loc a existat, între sec.8-11, un așezământ religios în stil romanesc. Biserica se află în locul numit Am Graben, mereu plin de turiști, fiindcă se află chiar “în buricul târgului”, lângă Domul Sf. Stefan.
Domul Sf. Stefan, decembrie 2006
Altă emblemă a orașului Viena, Domul Sf. Stefan (Stephansdom), catedrala gotică, a fost construită în 1147, pe locul unei foste basilici romanice. In timp, ea a avut de suferit mai ales în timpul asediului turcesc (1683) și în timpul celui de-al doilea război mondial. După reparații, a fost redeschisă în anul 1948. Domul se vizitează ca un muzeu de artă religioasă și se poate urca în turnul său, pentru panorame asupra împrejurimilor.
Piața Hoher Markt este cea mai veche din Viena, presupunându-se că aici s-ar fi aflat tabăra militară romană a orașului Vindobonna. In centrul său se află Fântâna căsniciei (Vermahlungsbrunnen), ridicată pentru a celebra căsătoria Împărătesei Maria Theresa cu Franz de Lorena. In apropiere, se află Ceasul Anker (Ankeruhr), proiectat pentru Compania de Asigurări Anker de către Franz Matsch, în stilul vienez Jugendstil, între 1911-1917. Ceasul are un diametru de 4 m. Un număr de 12 figuri importante pentru istoria Vienei ies pentru a defila, la ora 12.
de lângă Operă începe Karntnerstrasse, una dintre importantele artere comerciale
Karntnerstrasse este una dintre importantele artere comerciale, unde femeile își lasă inima și banii. Magazine de marcă expun mărfuri costisitoare și totul devine și mai strălucitor cu ocazia sărbătorilor, când strada (pietonală) este iluminată special. Ea pornește chiar de lângă Operă, tot acolo aflându-se și faimosul Hotel Sacher.
Grinzing este cartierul boem al Vienei, plin de case transformate în cârciumioare, unde localnici și turiști merg să bea vinul cel nou, în fiecare toamnă. De fapt, este un mic sat pitoresc, unde la mese și bănci de lemn se servesc tot felul de bunătăți, stropite cu vinul casei. Austriecii sunt oameni veseli, bonomi, care știu să petreacă și de aceea nu este de mirare că o grămadă de alte mici localități din jurul Vienei au fost transformate în acest fel.
Și cine altul transpune mai bine în muzică atmosfera acestui oraș minunat, îmbrățișat de Dunărea albastră, decât părintele valsului vienez, Johann Strauss? Visătoare (poate la gloria de altă dată) dar și dinamică, bine ancorată în prezent, Viena vă așteaptă mereu!
Viena, decembrie 2005, Stadtpark
Discover a City With 10 Painters, By Means Of 20 Paintings – Vienna!
You can visit a town, sometime, just staying at home, in an old armchair and looking at old postcards. I have a lot of older ones, reproducing paintings of Austrian painters, and inspired by the urban landscape of Vienna.
So, it occured to me that may be you can be interested in seeing some of those postcards, and I can offer short explanations. Besides, where it was possible, I looked in my photo archive and tried to find out a photo of the same place, as in the painting,, and put it on my blog for the sake of comparison.
May be you will like what resulted!
Hello Adriana,
it was hard to open your blog.
I got the message that there was no blog and had just googling to still get on your blog.
Is it true that the last post last December 5 is?
However, beautiful pictures of beautiful buildings. What do you see so many beautiful things on your journey 🙂
Dear Helma, I’m sorry to hear you had difficulties in opening my blog this time! I’m not a specialist, technically speaking, so I do not understand why. May be, too many photos?! The article was posted on Dec., 5 – yes. But my blog will be continued, this was NOT the last article, if this is the impression you got!
Anyhow, the idea was to put here a photo of a postcard from Vienna, representing a painting by an Austrian artist, and then some photos of the same place, which I took in my various trips to Vienna. The paintings can be seen in museums in Vienna, especially in Low Belvedere and City Museum Vienna. thanks for your visit!
Minunata idee sa alaturi fotografiile tale unor picturi cu aceeasi tema. Preferata mea e cea cu coloana luminata de soare a bisericii lui Karl. Superba poza !
Multumesc, Dani!Ideea mi-a fost inspirata de un blogger italian, care alatura vederilor vechi, fotografii facute de el in orasul in care locuieste.
Mi-a placut mult ideea de a prezenta Viena prin intermediul unor tablouri impreuna cu fotografii personale :).
Bine ai venit, Dorina, pe blogul meu si multumesc pentru apreciere!