Cei care călătoresc de mai multă vreme în S-E Asiei știu probabil că budhismul și hinduismul au pătruns pe aceste teritorii, prin intermediul negustorilor indieni, în secolele 3 și 4, combinându-se cu elemente ale mitologiei și animismului local și îmbogățind astfel viața spirituală a oamenilor locurilor.

In Laos, cei care au adus cele două religii au fost khmerii cambogieni. La sfârșitul secolului al 13-lea și începutul celui de- al 14-lea, regele Fa Ngum a declarat budhismul religie de stat, după ce a primit de la socrul său khmer figura din aur a lui Budha Pra Bang. Câteva sute de ani mai târziu, această religie era predată în școli.

Ea face parte acum din modul de viață al laoțienilor. Templele (wat) sunt nu doar locuri în care oamenii îl cinstesc pe Budha, părintele religiei lor, ci și un loc de adunare a comunității cu prilejul diverselor sărbători, precum și un centru de educație.

Ilustrativ în acest sens mi s-a părut dialogul pe care l-am purtat cu un tânăr călugăr-novice de la Wat Paphaimisaiyara. După cum ne-a povestit, venea dintr-un sat de dincolo de Mekong, unde învățase câțiva ani la școala locală, fără a simți însă că aceasta ar ocupa un loc important în viața sa. Mai mult, învăța într-un dialect local și când, la sugestia părinților săi, a venit la templu, în Luang Prabang, nu cunoștea alfabetul laoțian! Aici a început să meargă la școală și acum totul s-a schimbat. Invață engleza doar de doi ani (cu un profesor din Italia!) dar vorbește deja bine și își exersează cunoștințele (așa cum fac majoritatea călugărilor, în majoritatea templelor din Asia de S-E) ori de câte ori întâlnește un occidental, dornic să îi acorde ceva timp. Acum are 16 ani și ne-a spus că în templu sunt cam 30 de novici, ca și el. Dacă ne gândim că în Luang Prabang sunt peste 30 de temple, realizăm câți tineri au ocazia să învețe aici.

Uneori pare foarte matur, alteori copilăros. Ne spune că poate merge de două ori pe an acasă, în satul lui și atunci parcă nu s-ar mai întoarce în templu: îi este dor de părinții lui. Aceștia pot însă veni să-l viziteze, așa că totul devine acceptabil. Nu știe încă ce va face în viitor, știe doar că acum îi place cartea, îi place să învețe.

La 18 ani, el va avea posibilitatea să opteze: fie rămâne în templu și se dedică religiei, fie reintră în viața laică. Nu știam acest lucru dar realizez că viața în templu, un număr de ani, îi oferă posibilitatea de a se dezvolta ca persoană, posibilitate pe care nu ar fi avut-o altfel, părinții săi fiind săraci și neputând să îl “poarte pe la școli”. Poate este și aceasta una dintre explicațiile tolerării religiei, de către un stat comunist, care nu a interzis practicarea ei și nici nu a descurajat ființarea unui număr atât de mare de temple pe teritoriul său.

Wat Sensoukharam

tineri novici la Wat Paphaimisaiyaram

Wat Souvannakhiri

Wat Sibounheuang

pe malul râului

Am scris și cu alte ocazii că vizitez întotdeauna biserici/temple/moschei pentru că îmi place să cunosc și să compar bogăția de stiluri arhitectonice și măiestria pictării acestor lăcașuri, prilej cu care aflu mereu lucruri noi. Din punctul acesta de vedere, Luang Prabang este foarte ofertant.

Desigur că, doar în trei zile, nu am putut vizita toate templele din orașul vechi, având alocat timp și pentru alte activități dar am reușit să-mi formez o părere. Vă voi arăta câte puțin din ceea ce am văzut, explicând în același timp, pentru cei care nu știu, care sunt câteva dintre elementele importante care se regăsesc la templele budhiste. Despre unele am amintit și în alte articole (pe care le-ați citit sau nu) privind temple budhiste vizitate în Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Bali sau China, fiecare cu caracteristicile sale.

sim-ul templului, la apus

Orice templu budhist cuprinde mai multe construcții, cu funcții diferite. Clădirea principală, care servește ca loc de adunare a credincioșilor, unde se află figura principală a lui Budha, însoțită de obicei de mai multe figuri primite la templu în perioade diferite, poartă numele de sim.

Dintre numeroșii cercetători francezi care au studiat templele din Laos, Henri Parmentier a clasificat stilul lor de construcție în trei categorii, după zona geografică în care se află (Luang Prabang, Vientianne și Xieng Khouang) și după stilul acoperișului și al construcției sim-ului.

Sim-ul, cea mai impunătoare dintre construcții, se aseamănă aici, în Laos, cu cel din Thailanda dar are și caracteristici laoțiene. Acoperișul este susținut de stâlpi puternici de lemn (de obicei, tek), de multe ori ciopliți dintr-un singur trunchi, vopsiți în roșu sau negru și pictați cu ajutorul șabloanelor, în auriu. La început se folosea chiar aur scos din Mekong, acum se folosesc vopsele aurii. Aurul era asociat cu zeii și lumina. Tradiția utilizării șabloanelor vine din China și este mult utilizată în templele din Luang Prabang. La unele temple, pereții exteriori se înclină în afară. Cioplirea stâlpilor aducea “merite” meșterilor și era sacră.

Wat Nong Sikhounmuang – sim

templul Palatului Regal – sim cu acoperișul etajat; se poate observa decorațiunea dok so faa

sim

simul unui templu vechi, abandonat

La stilul Luang Prabang, acoperișul este în mai multe etaje și poartă, pe coamă, o podoabă metalică – dok so faa – cu rol decorativ dar și simbolic, care reprezintă Universul și Muntele Meru cel sacru. Decorațiunea prezintă fie pagode miniaturale, fie umbrele etajate sau legendari șerpi naga. Umbrelele sunt un simbol al regalității, care apare atât în budhism cât și în hinduism. Acoperișul este sprijinit de alt element decorativ, cho faa, reprezentat deseori tot de un naga.

Triunghiul de deasupra ușii de intrare în sim, numit dok huang pheung, este minuțios lucrat, cu aur sau culori și reprezintă zeități, scene narative sau alte elemente, florale sau geometrice. Ușa în sine este bogat sculptată și împodobită cu scene sacre, mitologice sau religioase, care reamintesc celor care intră, prezența divinității.

Wat Paphaimisaiyara – dok huang pheung

Wat Souvannakhiri

Wat Souvannakhiri

In templu se află mereu o stupă, numită that, în care se păstrează relicve ale lui Budha, ale unui rege sau personaj religios important. Stupa are formă de clopot (chiar și stilizată), terminat cu o umbrelă sau un mugure de lotus. In afară de that, în curte se află și alte stupe, care conțin resturi pământești ale călugărilor, mai ales cu rang important.

Wat Sikhounmuang – that (stupa)

Wat Sensoukharam

Wat Sopsokharam

Biblioteca sau hor tai, este locul unde se află scrierile importante religioase ale templului. Ea este întâlnită doar la templele mari.

Wat Paphaimisaiyara – hor tai (biblioteca)

O construcție mică, hor kong, adăpostește toba ceremonială, care poate fi auzită în fiecare zi, chemând călugării la rugăciune sau diverse festivități.

Călugării și novicii locuiesc în construcții separate, kutis, unele din lemn, decorate și ele dar mai puțin.

Wat Mai Souvannapourna – hor kong (capela tobei) și kutis (locuințele călugărilor)

Wat Pak Khammungkhum

Nu vreau să vă plictisesc prea mult, consider că acum cunoașteți elementele importante ale unui templu din Luang Prabang, așa că, în postarea viitoare, vă voi putea arăta câteva dintre ele. Nu trebuie să uitați că toate fac parte din Patrimoniul UNESCO, împreună cu orașul în care se află.

 

What You Need to Know About the Religious Architecture in Luang Prabang

There are over 30 Budhist temples in Luang Praband, as part of the UNESCO Heritage. They present a specific style, which make them different from that in other regions of Laos or even in other Asian Budhist countries.

This article presents, shortly, the main elements of a Budhist temple, like: sim, Library, stupae, drum chapel, or monks’ quarters. I consider it is important to know even a little bit about these, in order to understand the constructions on the territory of a temple. Next article will present some of the temples I visited in Luang Prabang. Two of the oldest and of the very important temples there, will be presented separately, in a third article..