Bali, “Insula zeilor” 26. Pura Taman Ayun

Gusti Agung Putu, fondatorul regatului Mengwi, a construit acest templu în anul 1634, ca și templu regal. Inconjurat de un bazin care servește drept rezervor de apă și de un frumos parc, Pura Taman Ayun are, într-adevăr, ceva maiestuos, ceea ce-l face demn de un rege. Datorită șanțului cu apă care îl înconjoară, pare că plutește, numele său însemnând în balineză “grădină frumoasă”. Templul acesta, unul dintre cele mai importante din Bali, simbolizează reședința zeilor, Muntele Meru, care plutește pe marea eternității.

Ne aflăm într-un “Pura Kawiten“, adică un templu de familie, unde sunt cinstiți strămoșii familiei regale din Mengwi. Există o singură intrare, pe un pod de piatră. Nu se poate intra în templul propriu-zis dar se poate observa foarte bine totul de pe aleea înconjurătoare. Orele de vizitare sunt între 9-16 și biletul costă 15000 rupii balineze.

DSCN5297Pura Taman Ayun

DSCN5286DSCN5258singura intrare în templul Taman Ayun

E lume destul de multă, mai ales în parc. Totuși, nu ai senzația că te calcă pe picioare. Spațiul e destul de mare pentru a putea savura liniștit frumusețea locului.

Toate elementele specifice arhitecturii balineze, pe care le recunoaștem deja, se regăsesc aici: porți duble sau acoperite, pavilioane și turnuri (meru), de la unul până la unsprezece nivele. Cel mai înalt este dedicat zeiței orezului, Dewi Sri, indicând importanța acestei culturi pentru viața balinezilor. Partea de zidărie este ornamentată cu nelipsitele figuri fantastice. Există și terase pe care au loc spectacole de dans sau lupte de cocoși. Vegetația din jur scoate în evidență acoperișurile negre ale turnurilor și apa îndulcește asprimea pietrei. Cele trei curți obișnuite într-un templu balinez sunt făcute pentru oameni (prima), pentru spiritele sfinte (a doua) și pentru zeul suprem (a treia).

 DSCN5279DSCN5285DSCN5289DSCN5291DSCN5310DSCN5302DSCN5314DSCN5315DSCN5307DSCN5323DSCN5326DSCN5330DSCN5336DSCN5329DSCN5364în aceste colivii sunt ținuți cocoșii de luptă

DSCN5351DSCN5358DSCN5324DSCN5304DSCN5360Surpriza acestui templu este existența unui atelier de pictură, în mijlocul parcului. Artistul își vinde pe loc operele, dacă găsește doritori. Noi le-am privit ca și când ne-am fi aflat într-un muzeu în aer liber și am imortalizat câteva mai reprezentative.

DSCN5340DSCN5341DSCN5344DSCN5346DSCN5347DSCN5349DSCN5342DSCN5345

Bali, “The Island of Gods” 26. Pura Taman Ayun 

In 1634 Gusti Agung Putu built Pura Taman Ayun in Mengwi, which is the royal temple of Mengwi province. Surrounded by a moat filled with water, the temple “floates” over the waters. Taman ayun means “beautiful garden” and this describes very well the temple. All the elements of traditional Balinese architecture can be seen here. There are many meru, the highest having 11 levels. It is dedicated to Dewi Sri, the goddess of rice.

The temple is in the middle of an exquisite park. There is also a painting studio there and we saw the artist on work.

Visiting hours are between 9-16 and the entrance fee is of 15000 ruphias.


Comments

Bali, “Insula zeilor” 26. Pura Taman Ayun — 6 Comments

  1. Temple floating over the water? Wow,it’s very interesting and unique,which can’t be seen here in Japan.Temple is beautiful,and curvings are very impressive.That blue painting is beautiful,very Balinese color.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code