Paralel cu Dluga, artera principală a Orașului Vechi, te poți plimba pe o străduță mică, Mariacka, care te va încânta cu clădirile sale cu splendide ancadramente de piatră la porți, spre care urcă câteva trepte mărginite de balustrade din fier forjat. Aceasta este, de altfel, o caracteristică distinctă a caselor nobilimii de la Marea Baltică. Strada este pavată cu dale de granit. Aproape fiecare casă îți oferă prilejul de a fotografia ceva. Ziua în care am fost acolo a fost una capricioasă, ca de aprilie și nu de mai: ba nori amenințători de care nu știai unde să te ascunzi, ba soare oglindit în băltoacele lăsate în urmă de o ploaie cu clăbuci. Intre aceste episoade meteorologice am reușit totuși să fac câteva fotografii.
Pe Mariacka abundă prăvălioarele care vând suveniruri dar mai ales chihlimbar și antichități.
La un capăt al străzii se vede Catedrala orașului, Basilica Sf. Fecioară Maria.
Pentru a o vizita, am ocolit prin dreapta, trecând pe lângă Capela Regală, construită în 1678-1681, în timpul lui Jan Sobieski al III-lea. De capelă s-a ocupat arhitectul olandez Tylman, autorul celor mai frumoase case baroc dn Polonia. In fața sa, Fantâna celor patru lei (2009) atrage turiștii.
Capela Regală (1678-1681) și Fântâna celor patru lei (2009)
Aici, în apropiere, am descoperit sub o poartă o mică serie de picturi murale, care ilustrează, parcă, o poveste, întregind atmosfera deosebită creată în această zonă a orașului.
Romanticism in Gdansk – Mariacka Street
This street has a particular note due to the stairs and terraces of the houses. The gates have stone encadraments and the street is coble stoned. There are small shops, selling mainly antiques and amber, and a lot of restaurants. It is worth a walk. From there you easily reach the Cathedral, Virgin Mary Basilica.
Minunata impletire de vechi si nou in aceasta zona. Picturile murale sunt splendide!
Am dat peste ele cu totul intamplator! Asta e farmecul hoinaritului fara o tinta anume.
Some seriously good architecture in the street, thanks for showing it.
You are welcome! It is really a nice street, full of interesting things.