Cea mai mare galerie stradală de pictură murală din Europa poate fi văzută la Gdansk

Zaspa este un cartier de blocuri din Gdansk, ridicat la începutul anilor ’80 pe locul unui fost aeroport. Până aici, nimic neobișnuit. Numai că acest loc găzduiește cea mai mare colecție de picturi murale din Europa!

N-am citit în nici un ghid turistic despre Zaspa. Am descoperit întâmplător acest loc, pe când eram deja în Polonia și, trecând de la un oraș la altul, mai “frunzăream” netul să văd ce aș mai găsi interesant. Și pentru Gdansk, am găsit Zaspa!

Lech Walesa a locuit în Zaspa în timpul mișcării Solidaritatea, iar Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat acest cartier în 1987, ocazie cu care a fost ridicată o biserică modernă.

Photo337Papa Ioan Paul al II-lea și Lech Walesa

Photo276Biserica din Zaspa, Gdansk

Primele picturi murale din această galerie în aer liber au apărut în 1997, cu ocazia festivalului prin care se sărbătoreau 1000 de ani de existență a Gdanskului. La cele 10 deja existente, s-au adăugat în anul 2009, cu ocazia Festivalului Artei Monumentale, încă 29. De atunci, noi și noi picturi se adaugă celorlalte. Artiști din toată lumea vin să picteze ceva, aici.

In anul 2010 a fost înființată o școală locală de pictură murală, care contribuie la proiectul de îmbogățire permanentă a acestei galerii. Locuitorii s-au pregătit pentru a deveni ghizi locali, care prezintă doritorilor, în tururi organizate de trei ori pe săptămână, istoria cartierului, explică picturile murale și povestesc legende locale. Noi nu am apucat să ne înscriem într-un asemenea tur dar am explorat zona de capul nostru. Ce am găsit în cartierul plin de spații verzi, inundate de primăvară, cu miros de liliac și țipetele pescărușilor, vedeți mai jos! (am alocat doar jumătate de zi acestei plimbări și nu le-am găsit pe toate!)

Photo266 Photo269 Photo334 Photo262 Photo255 Photo268 Photo282 Photo285 Photo288 Photo296 Photo294 Photo302 Photo306 Photo308 Photo311 Photo312 Photo317 Photo319 Photo320 Photo322Photo323Photo325Photo326Photo328Photo330Photo333Photo339Photo342Photo346Photo352Photo349Photo344Photo361Photo358Photo366Photo363Photo372Photo370Photo356Photo355Photo373Photo376Photo379Photo384Photo381Photo392Photo393Photo386Photo404Photo397Photo398

The Biggest Collection Of Murals In Europe Can Be Seen In Gdansk

A whole quarter of new buildings, called Zaspa, appeared in Gdansk at the beginning of ’80s. Nothing unusual! But it is here where  in 1997 (on occasion of the 1000th. celebration of Gdansk) started to develop a huge street gallery of murals, the biggest in Europe by now. The murals kept to be done by various artists (some of them international). A school for mural painting has been opened in 2010, which contributes to the gallery. The residents trained to become local guides, leading the tourists in organized free tours (three times a week), telling them the history of the place, explaining murals and telling local legends. If you are interested in murals, it pays off to go there at least for half a day.


Comments

Cea mai mare galerie stradală de pictură murală din Europa poate fi văzută la Gdansk — 2 Comments

  1. Foarte interesant si neobisnuit ca amploare. Desi in multe orase poti intalni picturi murale, cele de aici impresioneaza prin varietatea stilului si a tematicii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code