N-am prea înțeles de ce trebuia să mai stau în autocar 4-5 ore la dus și tot atâtea ore la întors, pentru această excursie de o zi la Bushehr?! Unii dintre colegii de excursie mi-au explicat că acesta era un element de atracție al agenției “noastre” de turism față de altele, majoritatea, care nu au obiectivul în programul de Iran.
Mă rog, o fi, dar n-au pierdut nimic – după părerea mea – poate doar peisajul, asta în cazul în care nu s-au plictisit de atâta piatră…Drumul acesta ne-a oferit, totuși, două surprize: a fost prima dată când am văzut un curs de apă, cu nuanțe frumoase pe alocuri și plantațiile de palmieri din apropierea golfului.
Pentru cei care nu știu, Golful Persic, numit în era otomană Golful Basra, a stârnit în anii ’60 o dispută în jurul denumirii sale. Unele țări arabe riverane preferă Golful Arabic sau Golful pur și simplu dar până în anii ’60 toate hărțile îl menționează drept Golful Persic. Aceeași denumire este folosită de către Iran, care nu recunoaște celelalte denumiri, cu un scurt intermezzo când, după revoluția iraniană din 1979, unii au propus denumirea de Golful Islamic. Ideea a fost însă abandonată după invadarea Iranului de către Irak.
Țările arabe cu graniță la Golful Persic sunt: Iranul, Arabia Saudită, Bahrain (pe o insulă), Emiratele Arabe Unite, Irak, Kuwait, Oman și Qatar. Golful are o suprafață de 241000 km pătrați, aproape cât a României. Pe lângă faptul că a fost și continuă să fie o importantă sursă de pescuit și rută de transport, o altă sursă de bogăție a constituit-o pescuitul perlelor. Acesta a scăzut însă în importanță odată cu dezvoltarea industriei perlelor de cultură în Japonia, în anii ’30. Secolul al 20-lea a adus descoperirea petrolului în zonă (în Iran, în 1908), fapt care a condus la dispute teritoriale între statele riverane, care doreau să-și controleze cu exactitate granițele. Pentru a realiza mai bine acest lucru, în 1981 șase dintre state au format o alianță politică și economică, numită Consiliul de Cooperare din Golf. Pentru a înțelege despre ce vorbim: 2/3 din rezerva mondială de petrol și 1/3 din cea de gaze naturale se află în Golful Persic!
Majoritatea celor din grup habar nu aveau de ce este important acest golf și se așteptau (spre dezamăgirea lor) să vadă ceva ca – cel puțin – Mamaia! Fiindcă mi-am făcut lecțiile înainte de a pleca de acasă, nu aveam nici o așteptare specială. Știam că vom petrece acolo două, maximum trei ore, conform programului, deci nu vom vedea mare lucru, ci ne vom învârti doar în jurul acelui punct fix de întâlnire, stabilit de ghid.
Orașul în sine, cu o populație de peste 160000 de locuitori, îți arată case sau blocuri moderne, fără nici un stil anume. Ne aflam la 1218 km sud de Teheran, într-o climă de deșert. Vara sunt temperaturi foarte ridicate și frecvente furtuni de nisip. Umiditatea este ridicată tot timpul, ceea ce face căldura greu de suportat.
nici o explcație de la ghid – o fi având vreo legătură cu Drumul Mătăsii?
la fel, nici o explicație – presupun că monumentul este dedicat unei lupte navale importante, iar la bază sunt fotografiile celor pieriți
Locul a cunoscut momente mai glorioase poate, când făcea parte din vechea Persie și se numea Antiochia. Mult mai târziu în timp, în secolul al 18-lea, au deschis aici mari centre comerciale, întâi Compania Olandeză a Indiilor de Est (1737-1753), apoi Compania Britanică a Indiilor de Est, în 1763. Britanicii și-au stabilit o bază pentru marina militară și n-au mai plecat – cu mici întreruperi – până în 1915.
Dintotdeauna principalul port din zonă, Bushehr prezenta avantaje strategice și economice, care îi făcea pe europeni să dorească controlul. Portughezii au intrat aici în 1506, înlocuindu-i pe negustorii egipteni și venețieni. Ei au fost urmați în secolul al 18-lea de către olandezi și britanici, după cum am spus mai sus. In vremurile mai apropiate de noi, zona a fost bântuită de o gravă criză economică, stopată prin începerea construirii (la 12 km de oraș) a unei uzine nucleare, în 1975, cu ajutorul Germaniei. Ea nu a fost însă terminată și, în timpul războiului Iran-Irak (1980-1988), a fost bombardată. Germania nu a mai dorit apoi să se implice în reconstrucție. In 1995 însă, Rusia a semnat un contract cu Iranul, pentru terminarea uzinei.
Autocarul nostru ne-a lăsat pe malul mării și, fiind deja vremea prânzului, grupul s-a grăbit spre un loc unde ar putea servi masa. Era oricum un lucru neobișnuit pentru că, în toată excursia, a fost singura dată când ni s-a dat un timp pentru masă… Oricum, altceva nu prea aveai ce să faci acolo, deși doi bărbați din grup s-au încumetat să facă baie.
M-am plimbat pe promenada amenajată lângă malul mării, uitându-mă spre ape tulburate de vântul puternic. Jos, pe plajă, ca și în alte țări musulmane, am văzut bărbați făcând baie și femei intrând în apă îmbrăcate, pentru a se răcori.
în Golful Persic, pe promenada din Bushehr
Portul e aproape și construcțiile de acolo nu dau vreun farmec aparte locului. Nu ai unde să te adăpostești la umbră, decât în niște mici chioșcuri, majoritatea ocupate deja. Două monumente, plantate pe promenadă și câteva flori. Cam puțin pentru un loc recomandat de ghid drept ceva deosebit!
M-am îndreptat atunci spre partea construită a promenadei. Magazine, de nici un fel, hoteluri, nu sau n-am putut înțelege eu ce scria pe unele clădiri, doar câteva locuri unde puteai mânca. In general, cam pustiu la propriu și la figurat, puține clădiri. Peste tot și toate un soare nemilos și o temperatură care te făcea să te înneci…parcă nu aveai aer.
doar eu și alte două persoane din grup am rămas să mâncăm aici, alături de numeroși iranieni
s-ar putea să fie un hotel (?) – mi s-a părut o interpretare reușită a arhitecturii iraniene
Printre aceste construcții au mai rămas unele clădiri vechi, aflate în demolare. După părerea mea neavizată, poate ar fi fost mai bine să le renoveze și să le folosească în scop turistic, ele reprezentând o mostră de arhitectură locală, chiar interesantă. Viziunea autorităților locale este însă alta, probabil sau nu sunt întrunite condițiile necesare pentru renovarea și păstrarea lor.
Oricum, deocamdată Bushehrul nu este deloc ofertant pentru un turist și nici marea la Golful Persic nu este ceva spectaculos… Părerea mea. De ce am pierdut atunci o zi, când am fi putut vizita ceva în Shiraz, depășește înțelegerea mea.
In Bushehr, in the Persian Gulf
Bushehr is a town at the Persian Gulf, at 1218 km South of Tehran. It has over 160000 inhabitants. The time spent in the bus, from Shiraz to Bushehr is of 4-5 hours, one way. Apart from the empty rock of the mountains, we saw – this time – a river with beautiful colors and some palms plantations, near Bushehr.
Nothing spectacular there, nor the seaside town, neither the sea. A promenade without any shadow, few eateries, some old houses in a demolition process (I would have preserved them), and this is all!
I really did not understand why our travel agency put this place in the programme, instead to spend more time in beautiful Shiraz?!