In Limassol, pe Promenadă

In Limassol, grupul nostru a fost cazat chiar pe Promenadă, în al doilea rând de hoteluri. Trebuie spus că după prăbușirea faimei Varoshei, Limassol a devenit cea mai mare stațiune de litoral din Cipru și cel mai mare port al său. Se construiește și acum foarte mult și orașul este unul aglomerat.

Un autobuz (nr.30) circulă pe Promenadă, ducându-te până în vechiul port, în spatele căruia se află Orașul Vechi. Exact ce vroiam să văd. Era ultima zi de ședere în Cipru așa că ne-am luat liber de la programul grupului (care nu prevedea nici o vizită în oraș!), și am plecat să ne plimbăm de capul nostru. Cum să fi fost în Limassol și să nu vedem chiar nimic din oraș?!

Am optat să facem drumul pe jos, la dus (cam 30 de minute dar noi am făcut mai mult pentru că ne-am oprit mereu pentru a face fotografii) și să luăm autobuzul la întoarcere.

Limassol, clădiri moderne pe Promenadă
Parcul cu Sculpturi
în vechiul port

Scurtă incursiune în istorie

Limassol este al doilea oraș ca mărime al Ciprului, cu o populație de circa 180000 locuitori. Existența sa merge înapoi până în secolul al doilea, înainte de Christos. Orașul este cunoscut nu doar ca port și centru universitar, ci și ca un centru comercial, administrativ, centru viticol și loc de plecare spre mai multe situri arheologice. Există aici o Universitate, o Grădină Zoologică, un castel (azi muzeu). Promenada Molos cu Parcul de Sculpturi, marina și vechiul port, ce a mai rămas din vechiul centru istoric, sunt tot atâtea locuri pe care le poate vizita turistul sosit în Limassol.

In secolul al 10-lea, sub stăpânire bizantină, orașul se numea Nemesos. Mai târziu cu două secole, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, s-a căsătorit aici cu Berengaria, care a fost încoronată ca regină a Angliei. El a intuit importanța Ciprului ca punct de aprovizionare a armatei din cea de-a treia cruciadă. Acest lucru de întâmpla spre sfârșitul stăpânirii bizantine în Limassol.

După ce a intrat sub stăpânirea regilor franci din dinastia  Lusignan, Cipru a cunoscut o perioadă de trei secole de prosperitate. In 1489, regina Ekaterina Cornaro a capitulat în fața Republicii Venețiene, stăpânire care a durat până în 1570, până la cucerirea de către otomani. Următorii cuceritori au fost britanicii, care s-au aflat aici din 1878 până în 1960, când Ciprul și-a dobândit, în sfârșit, independența.

Din păcate, în anul 1974, a urmat o perioadă de invazie a turcilor în nordul țării și astfel Cipru a devenit una dintre țările divizate ale lumii. Republica Turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută decât de către Turcia. Celelalte țări o recunosc ca și teritoriu al Republicii Cipru, aflat sub ocupație turcă.

Majoritatea populației de origine greacă din nordul țării, s-a mutat în sud. Cu o graniță între ele, turiștii pot trece dintr-o parte în alta, excursii fiind organizate din ambele părți. Diferența de dezvoltare este evidentă pentru toată lumea.

Plimbare pe malul mării, până în centrul vechi

Promenada lungă de 10km, pe care poți vedea clădiri mai vechi dar și multe moderne, majoritatea hoteluri sau bănci, este străbătută de un autobuz, care ușurează și grăbește deplasarea celor veniți aici să descopere orașul. Intre ea și mare, din loc în loc, sunt plaje. Spațiile verzi se țin lanț, oferind loc și unor terase de restaurante sau cafenele. Marea sclipește în soarele primăverii. In larg, mai multe șlepuri privesc orașul de la distanță. Aerul este parfumat discret de tufe de leandri.

Când în zare apar construcții ale portului și marinei, intrăm în Parcul de Sculpturi Molos, unde artiști ciprioți, greci, sau internaționali, au expuse lucrări comandate de municipalitate.

Aici te poți plimba cu bicicleta, cu rolele sau cu un skateboard, să te plimbi pur și simplu sau să citești o carte. Există locuri de joacă pentru copii special amenajate.

Portul Limassol a fost construit în anii 1960, în timpul stăpânirii britanicilor. El a fost proiectat atât pentru nave comerciale cât și pentru cele de pasageri. Clădirile de acolo au fost renovate, au apărut restaurante, magazine, cafenele, astfel încât acesta a devenit loc de întâlnire al locuitorilor orașului dar și al vizitatorilor săi. O marină a fost construită pentru a adăposti iahturile care poposesc aici. Până la 650 iahturi pot acosta aici. Nu poți trece prin Limassol fără a vedea această parte a sa, care îmbină zona de lux cu cea de relaxare.

Imediat în spatele marinei, începe orașul vechi, cu străduțe înguste, cu case în stiluri amestecate, care mai păstrează probabil prea puțin din atmosfera de demult. Chiar și așa el este o pată de culoare care individualizează orașul. Nu ocupă o suprafață prea mare dar găzduiește pe teritoriul său castelul medieval al orașului, construit de bizantini în jurul anului 1000 și remodelat în secolul al XVI-lea. Se presupune că nunta lui Richard Inimă de Leu și prințesa Berengeria de Navarra a avut loc aici. Acum adăpostește Muzeul Medieval al Ciprului. Era șantier acolo în aprilie, când am fost noi.

Moscheea din secolul al XVI-lea reprezintă un punct romantic în centrul orașului vechi. Acolo, pe sub porți, ateliere meșteșugărești sunt încă active și își vând produsele.

Ajungând la Catedrala Ayia Napa, suntem, practic, pe bulevardul care însoțește Promenada, așa că ne oprim într-o stație de autobuz, pentru a ne întoarce la hotel.

Catelul/Muzeul medieval
Catedrala Ayia Napa

On The Promenade, In Limassol. The Old Harbour And The Old Town

Limassol has a 10km long Promenade. Our hotel was situated there, at 2km from the old port and old town.

So, in our last day in Cyprus, we decided, to take a walk to visit this old part of the town, and return to the hotel by bus.

It is a pleasant walk, between the sea and the town. Beaches, coffee shops, restaurants, children playgrounds. One can see everything in the Molos Sculpture Park.

The Old Port was organized into a modern marina, and it is now a meeting point of tourists and locals, in the numerous restaurants or just taking a stroll. The old town is right behind the port, offering a glimpse into what Limassol once was.


Comments

In Limassol, pe Promenadă — 7 Comments

  1. Un articol amplu cu detaliate descrieri și foarte frumoase poze.
    Limassol e chiar interesant. Ce idee ingenioasă și practică de a colecta preturi!

  2. Limassol is a very beautiful and big city! It has a history of being conquered by many nations.And it’s a biggest port in Cyprus.My impression of Lissomar is that it’s a perfect blend of nature and the city.And I’m interested in the old town,right behind the port.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code