Miracolele din Pisa

Celebra Pisa, cu Turnul său înclinat! Iată că în cea de-a doua zi a venit și rândul ei. Pentru că aveam la dispoziție doar jumătate de zi (cealaltă jumătate fiind dedicată orașului Lucca), am vizitat doar Piazza dei Miracoli și Piazza dei Cavallieri. Pisa înseamnă însă mai mult, avand palate, poduri, biserici care merită atenția vizitatorilor săi, cu condiția să zăbovească mai mult în oraș.

Așezată pe malul râului Arno, care trece și prin Florența, Pisa numără astăzi peste 90000 de locuitori.

Pentru că odinioară Pisa era port la Marea Tireniană, pisanii sunt cei care, cu puternica lor flotă, au dominat timp de două secole (XI-XIII) vestul Mediteranei. Imbogățiți în urma comerțului cu Spania și cu nordul Africii, și-au înfrumusețat orașul cu construcții-monumente nemuritoare precum cele din Piața Miracolelor, cunoscute acum în întreaga lume.

Piazza dei Miracoli
Baptiseriu
poarta de intrare în Piazza dei Miracoli

Istoria, pe scurt

Ca mai toate localitățile importante din Toscana, Pisa a fost cândva colonie etruscă, apoi romană, a făcut parte din Regatul Longobard pentru ca, în final să se unifice cu Italia.

In Evul Mediu, a avut de luptat împotriva Imperiului Otoman și a pirateriei otomane pe mare dar și cu puternicul său vecin, orașul Genova. O bătălie din 1284, care a avut loc lângă Livorno și s-a soldat cu înfrângerea Pisei, a însemnat începutul declinului său. Peste 10000 de prizonieri au luat atunci genovezii și i-au dus în închisorile lor.

In secolul al XIV-lea Pisa a pierdut Sardinia, o altă mare lovitură, iar în 1406 a fost cucerită de Florența.

Prestigioasa sa universitate a fost fondată în secolul al XVI-lea.

Din păcate, bombardamentele din cel de-al doilea război mondial au distrus în mare parte orașul.

Cele două piețe importante ale Pisei

Jumătate de zi este suficientă pentru a vizita bijuteriile Pisei, aflate mai ales în Piazza dei Miracoli și Piazza dei Cavallieri.

Cea mai cunoscută în întreaga lume este prima, intrată în patrimoniul UNESCO în 1987, cu toate monumentalele sale clădiri.

După ce trecem de zidul împrejmuitor, care are înșirate de-a lungul său tot felul de tarabe unde se vând de la suveniruri până la haine, pătrundem pe teritoriul pieței al cărei nume a fost dat de scriitorul și poetul Gabriele d’Annunzio.

Forma finală a pieței s-a realizat abia în secolul al XIX-lea, pe baza proiectului arhitectului Alessandro Gherardesca. Având în vedere că aici se află Domul/Catedrala, ar fi trebuit să fie, firesc, în centrul orașului. Datorită extinderii ulterioare a acestuia, piața se află însă în nordul său.

Indrumați de ghidă, ne cumpărăm câte un bilet combinat, cu 7 euro, care ne oferă acces la Catedrală, Baptiseriu și cimitirul Camposanto. Există și bilete combinate, cu 18 euro, cu care vizitezi Catedrala și urci în Turnul Inclinat. După ce ne oferă niște informații generale, primim timp liber pentru ca fiecare să viziteze ce dorește, în ritm propriu.

In palatul, acum muzeu, unde este caseria, vedem o mică expoziție în zona ei, cu lucrări ale sculptorului polonez Igor Mitoraj (1944-2014). Acesta este cunoscut mai ales pentru sculpturile sale reprezentând fragmente ale corpului uman. Tot în acest palat se află și un Centru de Informare Turistică.

Domul/Catedrala Santa Maria Asunta a început să fie construit în 1064 (pe locul unei foste biserici bizantine, dedicată Sf. Reparata) dar a fost sfințit abia în 1118 de către Papa Gelasio II. Prima fază de construcție s-a desfășurat sub conducerea arhitectului Buscheto, iar a doua, care a însemnat extinderea catedralei, a fost condusă de arhitectul Rainaldo.

Il Duomo/Catedrala din Pisa

Construcția s-a realizat în stil romanic, cu elemente orientale și decorațiuni lombarde și are formă de cruce latină. La fațadă se poate observa în vârf o Madonă cu pruncul, încadrată de doi îngeri. Sculpturile aparțin școlii lui Giovanni Pisano. Cinci etaje de coloane și arce dau eleganță fațadei, caracterizând stilul romanesc pisan, model pentru numeroase biserici din Toscana. Alternanța de marmoră alb/neagră este caracteristică stilului islamic, iar arcurile oarbe sunt un motiv lombard.

In 1118, când biserica a fost lărgită, a devenit cea mai mare din Europa, în momentul acela. In 1380 a fost adăugat domul eliptic, de inspirație maură, primul de acest fel în Europa.

Ușile din bronz, executate de un artist din Florența, în secolul al XVII-lea, le-au înlocuit pe cele din lemn, arse în marele incendiu devastator din 1695.

Interiorul bisericii este baroc, deoarece incendiul a distrus mare parte din decorațiunea anterioară. Tavanul casetat, aurit, a fost adăugat în secolul al XVI-lea, în timpul stăpânirii Medici.

Cele 68 de coloane masive au fost aduse din Sardinia, aflată în stăpânirea Pisei. Numărul lor reprezintă numărul bisercilor din oraș, în acea vreme.

Intr-o capelă laterală se află racla cu moaștele Sf. Ranieri, patronul orașului Pisa.

racla Sf. Ranieri

Comorile Catedralei sunt mozaicul din bolta altarului și amvonul. Mozaicul în stil bizantin îl reprezintă pe Christos, Fecioara Maria și Sf. Ioan Botezătorul. Amvonul este opera lui Giovanni Pisano, despre care Henry Moore a afirmat că este “primul sculptor modern”.

Intrarea doar în Catedrală este liberă dar trebuie să ai un bilet care îți stabilește o oră anume pentru vizită. Intră 90 de personae, tot la 30 de minute. Dacă ai un bilet combinat însă, poți intra oricând și fără a sta la rând.

Turnul Inclinat, din marmoră albă, este campanila/clopotnița bisericii. El a fost construit între anii 1173-1372, punând mari probleme constructorilor. Greșeala arhitectului Bonano Pisano a fost aceea că a ridicat turnul pe o fundație de doar 3m, în condițiile în care avea de a face cu un sol instabil. Problemele au început să apară după terminarea etajului 2. Turnul trebuia să aibă 56m înălțime și 7 etaje.

In 1185 arhitectul a dispărut și nu s-a mai aflat nimic despre el. Apoi, războiul dintre Pisa și Genova a oprit timp de aproape un secol lucrările la turn. Ele au fost reluate în 1272, sub conducerea arhitectului Giovanni di Simone. In sfârșit, turnul a fost terminat în 1372.

Deoarece înclinarea sa a continuat, în 1990 el a fost închis pentru public, fiind redeschis abia în anul 2001.

In imediata sa apropiere, o fântână, numită Fântâna cu îngeri (Fontana di Putti), completează imaginea pieței. Ea a fost realizată de sculptorul Giovanni Antonio Cybei, în stil baroc, în secolul al XVII-lea.

Baptiseriul, cel mai mare din Italia, a fost construit în două faze. Construcția rotundă, cu multe decorațiuni, a început în 1152, în stil romanic. Nicola și Giovanni Pisano au fost cei care au introdus stilul gotic, în timpul reconstrucției din perioada 1270-1290. In interior, amvonul construit în 1260 de Nicola Pisano, tatăl lui Giovanni, poate fi comparat cu amvonul acestuia din urmă, din Catedrală. Clădirea este faimoasă pentru acustica sa.

intrarea în Baptiseriu
amvonul lui Nicola Pisano (1260)

Cimitirul, Campo Santo Monumentale, poartă acest nume deoarece cei înhumați acolo au fost aduși din Țara Sfântă, în secolul al XII-lea, în Cruciada a IV-a. Arhitectul Giovanni de Simone a construit cimitirul în 1278, în stil gotic. Totuși, cimitirul a fost terminat abia în 1464, deoarece arhitectul a murit în războiul cu genovezii.

Inițial se dorea aici o biserică, apoi s-a făcut un cimitir. Acesta a fost înconjurat de un zid cu 43 de arce. Cele trei capele prezintă numeroase fresce inspirate din Divina Comedie a lui Dante, care aparțin artiștilor Francesco Traini și Bonamico Buffalmacco. In interior este expusă o colecție de sarcofage romane.

Santo Campo, Pisa

The Miracles of Pisa

We had half a day in Pisa, so we visited the two famous places: Piazza dei Miracoli and Piazza dei Cavallieri.

Because the information volume, I will write here only about Piazza dei Miracoli, the other place will be presented in my next post. There are four objectives here: Il Duomo (The Cathedral Santa Maria Assunta), the Torre Pendente (Inclined Tower), the Baptisery and the Campo Santo Cemetery.

Because the artistic value of all the buildings, the whole Piazza dei Miracoli was inscribed in UNESCO heritage, in 1987.

If you buy a 7 euro ticket, you have access to the Cathedral, the Baptisery and Campo Santo. A combined ticket of 18 euro enables you to visit the Cathedral and climb the Tower.


Comments

Miracolele din Pisa — 2 Comments

  1. Beautiful! Torre di Pisa is very famous,and Piazza del Duomo is amazing!
    Regione Toscana is a must-see place.
    Thank you for sharing these pics!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code