“Ne-am întâlnit la Capri într-o seară,

 Când stelele sus pe cer străluceau”

Cei din generația mea sigur își amintesc cuvintele acestui cântec…N-am ajuns la Capri nici seara, nici cu stele, ci într-o zi senină de mai. Nu insula în sine m-a atras, supra- aglomerată cu turiști, exact cum îmi închipuiam (not my piece of cake), ci vila lui Axel Munthe, despre care citisem în tinerețe în Cartea de la San Michele, memoriile medicului suedez, publicate în 1929, tradusă în 40 de limbi. In 1962 s-a turnat și un film după această autobiografie romanțată.

Am plecat în excursie cu vaporașul din Sorrento. Lume destul de multă în port, toți mergând, ca și noi, pe Insula Capri. Până ne îmbarcăm, admirăm vilele de pe malul abrupt și, bineînțeles, faimoasele lămâi de Sorrento.

Ghidul nostru italian, pentru toată excursia pe Coasta Amalfi, este Bene-bene (poreclit după ticul său verbal) considerat cel mai bun ghid din zonă, este un pensionar agil, cu care uneori greu ținem pasul, foarte expeditiv. Se cunoaște și este cunoscut de toată lumea și pare că toți vor să-i facă pe plac, respectând și senioritatea și asta e doar în avantajul nostru.

Sosește și vaporașul, ne îmbarcăm și în 20-25 minute ajungem deja la Insula Capri, la cheiurile din Marina Grande. Se vede și se simte imediat aglomerația de aici deoarece nu suntem singura ambarcațiune sosită. Avându-l însă în frunte pe descurcărețul Bene-bene, care știe toate trucurile posibile, ajungem imediat la un autobuz care urcă pe drumul șerpuit spre Anacapri.

Sinceră să fiu, prima impresie este cam dezamăgitoare pentru un obiectiv turistic atât de mult mediatizat! Mă așteptam la vile drăguțe, pline de flori și nu la case cu pereții înnegriți și scorojiți pe alocuri, din cauza aerului sărat al mării.

Drumul este destul de îngust, două autobuze din sens contrar abia având loc să treacă unul pe lângă altul. In intersecții mai dificile, stau polițiști care dirijează circulația. Fiecare urcă cu ce poate (sunt și localnici care trăiesc permanent aici și își văd liniștiți de treburile lor de zi cu zi): cu motocicleta, cu bicicleta și chiar cu căruța.

Și ajungem în Anacapri, unde autobuzul ne lasă în Piazza della Pace. Aici, sus, apar într-adevăr acele viluțe mai frumoase, cu grădini îngrijite, o străduță comercială cu vitrine care ne fură ochii și apoi stația de telescaun, care urcă pe muntele Solaro, care oferă o privire panoramică, de 360 grade, în jurul insulei. Noi însă nu am avut timp pentru așa ceva, nu dacă doream să vedem Vila San Michele. Cei care au renunțat la ea, au urcat pe munte. Când timpul este măsurat, fiecare cu prioritatea sa.

Chiar la intrarea în Anacapri, o clădire atrage atenția. Acum, aici, este Museo Casa Rossa di Anacapri, o clădire în stil eclectic, vopsită în roșu pompeian. A fost construită între 1876-1899 de către un excentric colonel amarican, John Clay MacKowen, care a adunat aici diverse artefacte. In 1990, clădirea a devenit proprietatea Biroului pentru Moștenire Arhitecturală și Peisaj din Napoli care, după ce a renovat-o, a oferit-o orașului Anacapri pentru a-i servi drept spațiu expozițional.

Se spune că la Anacapri poți face mai bine cumpăraturi ca în orașul Capri propriu-zis. Nu pot confirma, fiindcă în afară de sticluțe de Limoncello și o ciocolată foarte bună, nu am cumpărat nimic.

Și încet-încet, cu mici pauze, am ajuns la Vila San Michele. Cei care deja au citit romanul cu același titlu, știu mai multe. Aici se află întruchiparea năzuințelor unui visător, care a fost medicul suedez Axel Munthe. Venit prima oară pe insulă în tinerețe, s-a îndrăgostit iremediabil de ea și și-a dorit cu ardoare să aibă aici un loc al său. Dorința i s-a împlinit mult mai târziu și atunci a îngrămădit aici comori arheologice, dezgropate de pe insulă și chiar aduse de prin alte părți. Acum vila este un muzeu căutat de multă lume pentru tot ceea ce înseamnă el: un vis devenit realitate prin perseverență, comori de artă și, nu în ultimul rând, priveliști minunate.

Despre casa atât de mult visată și dorită, Axel Munthe a scris:”Vreau o casă deschisă soarelui și vântului și glasului mării, ca un templu grecesc și lumină, lumină, lumină pretutindeni.”

Biletul de intrare (10 euro) îți îngăduie să pășești peste mozaicul faimos Cave canem și să treci prin încăperile în care a trăit medicul.

Peste tot ești înconjurat de opere de artă. Ele au origine etruscă, romană sau chiar egipteană. Munthe a adunat aici cu grijă fragmente din obiecte excavate chiar de pe insulă și le-a expus.

Intr-o mică curte interioară a casei se află o fântână din epoca imperială, conform decorațiunii de pe marginea ei, primită în dar de la călugării din Napoli pentru contribuția sa la lupta împotriva holerei din 1884-1885.

Intr-o cameră, pe perete, poți vedea un cap al Meduzei, din marmoră albă, înconjurat de iederă. Datată 307, este o copie romană după un original grecesc, aflat în Templul Venus din Roma.

Urmează apoi o loggie ca un muzeu de artă, ce pare o prelungire firească a locuinței. Incepe cu o frumoasă masă în stil cosmatesc (dacă vă amintiți din postările despre Roma) din secolele 12-13, pe care Munthe a găsit-o în Sicilia, cu un Hermes, o copie din secolul al 19-lea după originalul antic, dezgropat la Herculaneum și un cap al lui Hypnos, fratele lui Thanatos, zeul morții în mitologia greacă. Nu lipsește nici veselul Bacchus, zeul vinului și al beției. Plină de vegetație, loggia oferă priveliști minunate spre mare.

Grădina luxuriantă e minunat întreținută și strălucește în toate nuanțele posibile de verde. Numeroase specii de plante – arbori, arbuști și flori – înmiresmează aerul: pini, palmieri, chiparoși, camelii, trandafiri, azalee, wisteria și multe altele.

La marginea terasei care duce spre capelă, vedem întâi sfinxul etrusc, care a stat inițial în capelă. Apoi, urmează sfinxul egiptean din granit roșu, care și-a ațintit privirea spre mare. Nu se cunoaște originea sa exactă. Munthe zicea că l-a văzut într-un vis și a plecat după el. “Eu însumi nu știu unde se sfârșește visul și unde începe realitatea,” zicea Munthe, îndemnându-ne să întrebăm chiar sfinxul! “Dar veți întreba zadarnic”, continua el. “Sfinxul și-a păstrat secretul 5000 de ani. Sfinxul îl va păstra și pe al meu.”

Puțin mai sus mai sus se află capela care, inițial, a fost o biserică din secolul al 10-lea dedicată Arhanghelului Mihail, aflată în ruină la prima vizită a doctorului la Capri. A fost desființată de către amiralul turc Barbarossa dar folosită apoi din nou ca și biserică până la războiul dintre Franța și Anglia (sec. 19), când a fost transformată în magazie de muniții.

Munthe s-a gândit întâi să o folosească ca și locuință, apoi să o transforme într-o bibliotecă liniștită. In timp, a folosit-o și ca sală de concerte.

In stânga ușii de intrare se vede o statuie romană, reprezentând o mamă și un copil și datată între anii 13 î.Ch. și 5 Anno Domini.

Există și o cafenea cu o terasă frumoasă, unde poți să poposești.

Am părăsit vila numai bine la ora prânzului, pe care l-am servit la Le Terazze, unde un cottoletta, o cola și o înghețată de vanilie au costat 17 euro.

Coborâm apoi în orașul Capri, unde rămânem eu și încă 2-3 persoane inapte pentru încă un drum, în timp ce ceilalți merg să vadă Faraglioni și Grădinile lui August (nu erau încă complet deschise). Știu că ar fi fost minunat să pot merge și eu dar trebuie să accept tarele sănătății mele și să-mi cunosc puterile…

Urmează apoi Marina Grande unde, după o apoteotică îmbrânceală cum n-am mai văzut nicăieri (era ultimul vaporaș care pleca spre Sorrento), am ajuns din nou “acasă,” la Piano de Sorrento, cu încă un gând materializat.

San Michele Villa on the Capri Island

One day trip from Sorrento to Capri Island enabled a wish come true. The island has three locations: Marina Grande, Capri and Anacapri, with numerous touristic places. Even if it was May, it was very warm, and the crowd on the island didn’t make things better for me.

My main interest was to see Villa San Michele in Anacapri, once owned by the Swedish origin doctor Axel Munthe. The place oferes magnificent views on the bay, and the well maintained garden enchants every sense.

The art collection in the villa, be it of Etruscan, Roman and even Egyptian origin, is exquisite.