12. O plimbare prin Parcul cu Iriși

(din seria Saranghaeyo, Seoul!)

Dacă iei metroul Linia 1 sau 7 și cobori la stația Dobongsan, imediat ce ieși pe ieșirea 2, dai cu ochii de Parcul cu Iriși.

DSCN8802intrarea în Parcul cu Iriși

Iți recomand, de la inceput, să faci asta în timpul săptămânii, altfel, va fi dificil să te intorci de acolo…

Dimineața, metroul a fost aproape gol! La întoarcere, când am ieșit pe peron (e o porțiune de linie de suprafață acolo), o mare de capete brunete, aparținând unor barbați și femei echipați de munte, cu hanorace, rucsaci și bețe de trekking, mi-au amintit instantaneu că aceasta era și stația de unde se pornește spre Munții Dobongsan și Suraksan! Si că era sâmbătă! Coreenii sunt mari iubitori de drumeție și escaladă și dau multă importanță acestei activități, fiecare dorind să fie echipat cu ultimul model din magazin! Regret că nu am avut inspirația de a ridica aparatul foto deasupra capului, pentru a prinde o imagine grăitoare pentru ceea ce înseamnă cu adevărat aglomerație…Incercam însă să ajungem cât mai în față, pentru a ne putea urca. Am avut noroc, fiindcă un domn și o doamnă, mai tineri, ne-au cedat imediat locul. Aveam de mers mai mult de 20 de stații și perspectiva de a călători în picioare nu-mi prea surâdea.

In metroul seulit există locuri destinate persoanelor în vârstă sau celor cu handicap dar ele sunt mereu ocupate de cei în drept! Speranța rămâne la cei care apreciază încă valorile confucianiste privind respectul față de cei în vârstă:) Să nu credeți că sunt prea mulți, cel puțin după ceea ce se observă în metrou…

DSCN8821 DSCN8857

Chiar la intrarea în parc există un centru de informare, unde poți afla că acesta a fost înființat în 2009 și organizat pe 12 arii tematice, incluse în Grădina cu iriși, Grădina botanică medicinală și Zona umedă. Acum era vremea irișilor și pe ei i-am căutat mai ales. Există circa 300000 de iriși în parc, făcând parte din 130 de specii care includ Iris setosa, Iris lactea, Irisul galben, Irisul rusesc, Irisul domestic, etc.

DSCN8810a DSCN8813a DSCN8815 DSCN8815a DSCN8822 DSCN8829 DSCN8830 DSCN8833 DSCN8843

Parcul este bine amenajat și întreținut, cu punți de observație pentru a urmări mai bine mediul acvatic al plantelor. El se află în imediata apropiere a unui cartier de blocuri dar iți oferă și o frumoasă panoramă spre zona montană. Vizibilitatea nu era prea bună în acea zi, așa că fotografiile spre munți nu au ieșit prea bine.

DSCN8828 DSCN8805 DSCN8809 DSCN8847 DSCN8849 DSCN8852

O gramadă de părinți ieșiseră în parc, cu copiii lor. Am reușit totuși să surprind câteva colțuri romantice, părând desprinse dintr-un tablou de Monet. Zona nu este prea mare, așa că nu ai nevoie de mult timp ca să cuprinzi totul. Deși e cam departe de centrul orașului, plimbarea merită, dacă vrei să-ți umpli sufletul de suavitatea acestor flori, uneori prea puțin băgate în seamă.

La ieșirea din parc te poți imortaliza pe o bancă mai neobișnuită, așezată “la umbra” irișilor, ceea ce am făcut și noi.

IMGP8599

DSCN8853

12. A Walk in the Iris Garden

(of the series ‘Saranghaeyo, Seoul!’)

The Iris Garden in Seoul was opened in 2009. It is organized on 12 theme areas and gives shelter to over 300000 irises, of 130 species.One has easy access to the garden by using subway Line 1 or 7, exit 2, Dobongsan Station. Please avoid the weekend because the same station is the starting point for the weekend hikers and it will be a big crowd when you decide to go back to the city!

The garden is well maintained, with alleys, bridges, observation decks. Even if it is not a large garden, it pays to spend there 1-2 hours, admiring those delicate flowers, sometime neglected by many people.


Comments

12. O plimbare prin Parcul cu Iriși — 9 Comments

  1. Wonderful pics,Traveling Hawk!
    Irises are so beautiful.I love their delicate colors.
    And I love that heart-shaped flowerbed! It is artistic!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code