Nu puteam pleca din Evia de Nord fără a face un circuit al său, pentru a-mi da seama chiar eu de ce mulți o consideră partea cea mai frumoasă a insulei.

Evia de Nord  (sursa: harta turistică, oferită de Gikas Apartments, Marmari)

Așadar, am pornit din Rovies spre Agia Anna, cu plaja sa, Agkali sau Aggali. Ne-am îndreptat întâi spre sud, spre Limni, de unde drumul cotește în unghi de 90 de grade, spre nord. Aici, la Strofilia, se împarte într-o șosea care pornește spre partea centrală a insulei, spre capitala Chalkida sau Chalkis și alta, care o ia spre nord, pe care o urmăm noi.

Caracteristic acestei părți a Eviei este faptul că șoseaua principală șerpuiește mai sus, la altitudini de 300-400 m, iar plajele se găsesc jos, la 6-8 km de sat.

Șoseaua, bună, trece printre livezi de măslini și păduri de pin. După ce trecem de Strofilia vedem vârfurile mai înalte din această zonă și, din când în când, marea. Fuge pe lângă noi câte o bisericuță și mai multe kandilakia, paznice ale drumului. Câmpul vizual este un verde – albastru continuu, de data aceasta albastrul fiind reprezentat de cerul senin, specific Greciei.

Satul Agia Anna a fost construit în 1776 și, în timpul stăpânirii otomane, a fost cel mai mare și mai bogat din zonă. Numele satului vine de la o icoană descoperită în sec. al XVIII-lea, după un atac pirateresc. Acum, trăiesc aici cca. 1000 de oameni dar, în timpul verii, populația crește la 7000.

Plaja nisipoasă de aici măsoară 6 km lungime (sau 9 km conform altor surse). Se observă cu ușurință că sezonul a trecut: pe stradă sunt doar localnici și nici ei nu prea mulți, iar chioșcurile și tavernele își așteaptă, din obișnuință, mușteriii care nu mai vin. Altele au închis pur și simplu, proprietarii lor întorcându-se la treburile domestice până la noul sezon. Florile leandrilor se ofilesc și ele de dorul plajei pline de oameni. Acum însă, plaja e pustie, cu excepția unui sector unde mai sunt câțiva oameni. Vremea caldă ne îmbie și pe noi la o baie dar mai avem câteva plaje de văzut azi, așa că amânăm.

plaja Aggali, Ag. Anna, Evia de Nord

vilă pe plajă la Aggali, Ag.Anna

Urcăm la șoseaua principală și ne îndreptăm spre următoarea plajă, trecând prin satul Papades. Nu pierdem contactul vizual cu marea și, curând, vedem la o serpentină satul Vassilika, de unde vom coborî la plaja sa, Psaropouli.

în drum spre Vassilika

Se crede că numele satului provine de la corăbiile regelui persan Xerxes, care au ancorat aici înainte de bătălia de la Artemissio. “Regal” în greacă este “vassilika“. Plaja a rămas în grija pisicilor și doar câțiva întârziați se despart cu greu de ea. Nisipul e încă cald și pescărușii mai caută la mal resturi rămase de la turiști.

plaja Psaropouli, Vassilika, Evia de Nord

Micul sat Elinika – la care ajungem traversând din nou frumoasele păduri de pini – este următorul pe traseul nostru și ne conduce la plaja Ag. Nikolaos, foarte apreciată de turiști.

Când am coborât noi la plajă, marea era puțin agitată, zburlind câteva creste mici de spumă și prelingându-se pe mare parte din plaja de nisip auriu, destul de îngustă. Am zăbovit puțin pe o bancă, privindu-ne față în față cu ea, adulmecându-i mirosul sărat și bucurându-ne de priveliștea micii insule din fața noastră.

plaja Ag. Nikolaos, Vassilika, Evia de Nord

Ne îndreptăm acum chiar spre nordul insulei, spre o stațiune cunoscută deja multor turiști români, Pefki. Pe drum, nu pot să nu observ pungile de plastic atașate de trunchiurile pinilor dinspre șosea, în care se colectează rășina. Aceasta este folosită în procesul de fabricație al retsinei, pe care, probabil, mulți ati gustat-o. Pinii aceștia, pinii de Alep, sunt răspândiți în bazinul mediteranean, unde își au originea, crescând la altitudini mici (200 m), de multe ori în apropierea mării. Asta nu înseamnă că nu pot ajunge și la altitudini mai mari, de 1000 m sau chiar mai mult.

pinii de Alep (Pinus halepensis)

Drumul ne duce prin satul Gouvies mai întâi, trecând chiar pe sub Turnul Drosini. Se spune că un sclav turc și-ar fi dobândit libertatea prin proiectarea sa. La jumătate de secol după construirea sa, cel care a locuit aici a fost un port grec, Georgios Drosinis, care a dat apoi numele turnului-locuință.

Turnul Drosini, Gouvies, Evia de Nord

In sfârșit, ajungem la plaja stațiunii Pefki (“pefki” înseamnă “pin” în limba gracă), despre care am citit mențiuni pe internet, în blogurile românești. Deoarece agențiile de turism vând sejururi în această locație, se pare că ea este mai bine cunoscută de către călătorii noștri. Veneau, la braț, și înserarea și ploaia când am ajuns acolo, așa că am zăbovit doar cât să ne dăm seama că aceasta este poate singura care este ceea ce numim noi o “stațiune”, cu multe hoteluri, magazine, taverne, înșirate de-a lungul promenadei de lângă plajă. In partea opusă nouă, vedem o imensă carieră de marmoră, pe care mi-o amintesc din croaziera făcută pe insula Skiathos și îmi definesc mai bine, mental, harta locului.

pe plaja din Pefki

De aici, nu mai avem mult până în Loutra Edipsou și de acolo, înapoi la Rovies. Am străbătut un itinerar în circuit de doar 166 km și ne-am bucurat de atâta frumusețe! Aș fi vrut ca ziua să aibă mai multe ore, să ne lase timp să facem/vedem mai mult. Oricum, a fost o zi memorabilă!

Evia, plaje și pini 9. Circuitul Eviei de Nord

Our last day in North Evia was marked by a round trip.Our main stops were the beaches in Aggali, Psaroupoli, Ag. Nikolaos and Pefki. This part of Evia is very green due to the Aleppo pines on the slopes. The road is nice, undulating on hills and permitting to see both the mountains and the sea. As everywhere in this time of the year, the beaches were (almost) deserted but I like to be alone, only with the sea whispering or yelling in my ears. I agree with all the notices on the net, saying that this part of Evia is very nice and pleasant. I can’t wait to see the rest of it!