Evia, plaje și pini 14. La plajă, din Kymi

Sunt atâtea plaje în jurul orașului Kymi, încât în doar patru zile nu apuci să le vezi pe toate. Noi am văzut câteva și vi le prezentăm mai jos. Restul, rămâne să le descoperiți singuri, dacă veți ajunge și voi pe insulă.

 Photo174plaja Stomio

Chiar în zona portului poți profita, de-a lungul țărmului, de câteva plaje foarte mici, unele dintre ele dotate cu câte 1-2 umbrele. Faptul că ele se află la 2-3 m sub nivelul șoselei, destul de intens circulate, nu le fac însă prea atractive.

Photo198plajele mici din zona portului Kymi

Photo203Plaja cea mai apropiată (6 km), care ni s-a părut convenabilă și unde am poposit de 2-3 ori, mi s-a părut a fi plaja Stomio, aflată într-o curbă a șoselei. Destul de lungă și lată, cu o creștere a adâncimii mai bruscă, plaja dispune de umbrele și șezlonguri, precum și de o mică zonă cu WiFi sus, la șosea. Pe partea cealaltă a șoselei, o mică tavernă asigură celor veniți la plajă, apă minerală, bere, sucuri dar și mâncăruri ușoare sau clătite.

Photo101plaja Stomio

Photo108 Photo107Pornind de la Kymi-Port pe șoseaua principală, în satul Neochori am luat-o spre stânga pentru a merge să vedem plaja Kalamos, una dintre plajele frumoase ale Eviei Centrale. Nisipul e alb, destul de grosier. Găsim aici mai mulți oameni decât pe oricare plajă am fost până acum pe Evia. In spatele nostru, 2-3 taverne ne garantează că nu vom muri de foame și sete aici:) O stâncă cu forma unui arc natural împarte plaja în două golfuri mici, pe care localnicii le numesc “cel bun” și “cel rău”. Dacă în primul adâncimea scade treptat, făcând-o potrivită pentru familiile cu copii mici, celălalt are mai multe valuri, iar apa devine adâncă foarte repede.

 Photo123pe drum, spre plaja Kalamos

Photo128 Photo134 Photo141plaja Kalamos

Photo153 Photo152 Photo148După baie, întorși în șoseaua principală continuăm drumul până la Orio de unde, orientându-ne spre stânga, ajungem, după 7 km, la plaja Murteri. Lungă (4.5 km), lată, cu nisip grosier și o porțiune amenajată, străjuită de grupuri de tamarisc, plaja pare îmbietoare. Apa are aici o frumoasă culoare albastru închis.

Photo182plaja Murteri

Photo163 Photo162 Photo174același peisaj, ca la plaja Stomio, doar că aici ne aflăm mai la sud

Photo181Alte două plaje ni s-au dezvăluit în ziua următoare. La 30 km de Kymi -Port, în satul Krieza, ieșim de pe drumul principal, spre Petries, pentru a vizita plaja Ag. Apostoli. Avem de parcurs cam 10 km până în satul pescăresc cu același nume, aflat în Golful Petries. Turismul în acest loc a luat avânt abia în ultimii ani.  Cu cât ne apropiem, apar mai multe case în care se închiriază camere pe timpul verii, precum și pensiuni. In sat există un supermarket și o brutărie, cafenele și taverne. Acum, zona era destul de pustie.

Drumul până la mare este frumos, oferind priveliști largi asupra coastei muntoase, dantelate. Deși satul Ag. Apostoli pare a fi foarte solicitat, mie, sinceră să fiu, plaja nu mi s-a părut prea grozavă sau poate n-am văzut eu ce trebuia. Plaja este mică, acoperită de un nisip prăfos și cu o mare foarte liniștită, fără valuri deloc în acel moment, probabil datorită îndiguirii necesare a micii marine alăturate.

 Photo507 Photo510 Photo516 Photo521satul Ag. Apostoli

Photo526 Photo534 Photo535plaja Ag. Apostoli

Photo541 Photo547 Photo553 Photo560 Photo565 Photo567In fine, cea care mi-a plăcut cel mai mult a fost plaja Zarakon. Ajungem acolo după încă 20 km parcurși pe șoseaua principală, spre sud, din care ne abatem 3 km spre satul cam părăginit Zarakes și,în dreptul turnului venețian renovat o cotim la stânga pe un drum frumos care ne poartă preț de 6-7 km până la plaja Zarakon.

Cele câteva case din zonă – cum altfel decât în alb-albastru?! – sunt deosebite.

Photo604 Photo696Photo693

Photo700 Photo717Photo703Găsim acolo un mic golf, mărginit de maluri stâncoase și apărat de un diguleț, dincolo de care se zbat valuri mai mari. Două rulote, una din Germania și alta din Austria, precum și o mașină din Grecia sunt singurele care și-au adus pasagerii în acest loc minunat. Imi închipui că în sezon plaja este ticsită și mă bucur că nu am văzut-o așa…acum e (aproape) toată a noastră! La început cerul era înnorat, ba chiar a și stropit puțin, apoi a ieșit soarele.

Photo670 Photo676 Photo678 Photo651 Photo686 Photo684 Photo639 Photo634 Photo628 Photo715Această ultimă plajă vizitată în Evia Centrală a definit parcă întreaga zonă. Am savurat drumul de întoarcere spre șoseaua principală, drum pe care am întâlnit o singură mașină. Am oprit de multe ori pentru a face fotografii și parcă nu prea vroiam să plec de acolo…

Photo722 Photo724 Photo725 Photo731 Photo735 Photo741

încep să se coacă rodiile

Photo744 Photo749

tufe de rozmarin

Photo752 Photo759

Evia, Beaches and Pines 14. Going To Beach From Kymi

We visited five beaches în two days, while based in Kymi-Port: Stomio, Kalamos, Murteri, Ag. Apostoli and Zarakon. The last one was the most beautiful, in my opinion. To reach the beaches we left the main road and drove 6-12 km to the beach. All these are provided with at leas one tavern.


Comments

Evia, plaje și pini 14. La plajă, din Kymi — 2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code