Climbing the little street full of traditional shops, and two little shrines, I arrived at Romon, the main gate. There were already people there, so I visited first a secluded shrine (with no explanation) and a little cemetery belonging to the monks.


The buildings of the temple have been burnt in a big fire and what we see today is a reconstruction done in 1633, at the order of shogun Tokugawa Iemitsu. Visitors can see, beside Romon, the Sanjunoto pagoda (the highest 3 stories pagoda in Japan), Shoro – the belfry, built in 1596, Kairo – a corridor adorned with nice chandeliers, leading to the Main Hall – Hondo and to the famous terrace.


The terrace, which is the main point of attraction as it offers large views over the city, is built on 139 wood pillars, and the roof is covered by cypress shingles. Descending under the terrace, I found the Otawa spring, associated with health and longevity. The legend says that if you pray while drinking the water, your reams will come true. A notice nearby said that the temple does not comment on this belief…


Following the path I arrived again in front of the temple. A little pond there is covered with the petals of the cherry flowers. Their season is almost to the end.

A doua mea zi in Kyoto a inceput devreme, fiindca Kiyomizu-dera este singurul templu care poate fi vizitat incepand de la ora 6. Intrat si el in patrimoniul UNESCO, face parte din lista de vizitare a oricarui turist care trece grabit prin Kyoto (o zi-doua), alaturi de Ryoan-ji, Kinkaku-ji si Ginkaky-ji. Din acest motiv ele sunt mereu foarte aglomerate. Constienta de frumusetea lor reala precum si de importanta si valoarea lor istorica si arhitectonica, n-as putea spune, totusi, ca s-au numarat printre preferatele mele. Alte temple, mult mai mici uneori, mai izolate si cu extrem de putini vizitatori, mi-au ramas la suflet.

Am urcat mai intai pe straduta tivita cu magazine traditionale, la ora la care copiii plecau la scoala.

Pe drum, am trecut si pe langa doua altare.

Cand am ajuns la intrarea templului erau deja destul de multi vizitatori. M-am abatut mai intai la un mic altar situat lateral, unde nu era nimeni si nu am vazut nici o explicatie in limba engleza, apoi am gasit un cimitir apartinand, probabil, slujitorilor templului.

Templul budhist Kiyomizu-dera sau Templul Apei Limpezi a fost construit de catre marele preot Enchin in anul 778. Ceea ce vedem noi astazi este o reconstructie din anul 1633, ordonata de Tokugawa Iemitsu.
Intrarea se face prin poarta Romon, pazita de Nio, gardienii celesti. De pe treptele portii se deschide o frumoasa priveliste spre oras.

Mai intai, purificarea:

Trec pe langa Shoro (clopotnita construita in 1596) si ma opresc putin sa vad pagoda Sanjunoto. Cerul acoperit nu era tocmai bun pentru fotografii…Aceasta este cea mai inalta pagoda cu 3 etaje din Japonia. Ca si majoritatea cladirilor templului, a fost mistuita de flacari intr-un mare incendiu si apoi reconstruita in 1633. Ultima data a fost vopsita in 1987.

Dupa ce m-am saturat de admirat, urmand indicatoarele, am coborat la picioarele terasei unde o gramada de oameni erau adunati la Izvorul Otowa. Drumul prin padure dureaza cateva minute si este foarte placut. Din vremuri stravechi se crede ca apele izvorului implinesc dorintele oamenilor. Oricum, ele sunt asociate cu sanatatea si viata indelungata. Trebuie sa bei in timp ce te rogi si gata, dorinta se va implini! Templul Kiyomizu-dera nu are nici un comentariu in aceasta privinta, dupa cum avertizeaza o tablita bilingva. Oamenii stau insa rabdatori la rand…

Strabatand aleea pana la capat, ajung din nou in fata templului unde, pe un mic iaz, plutesc petalele scuturate ale florilor de cires.