Artă Cham la muzeul din Da Nang

Triburile Cham s-au așezat în Viet Nam în anul 192 și au trăit acolo până în secolul al 15-lea. Războaie, boli, calamități naturale i-au decimat în timp. In zilele noastre, urmașii lor trăiesc recunoscuți doar ca și minoritate în Viet Nam, nu ca populație indigenă.

In vremurile lor de glorie erau un dușman de temut. Prima dată am auzit despre ei când am vizitat templele de la Angkor Wat. Acolo, în fața frizelor reprezentând numeroase bătălii istorice, ghidul ne-a spus că cel mai aprig și neînfricat dușman al lor au fost champii.

Nu mai auzisem despre ei până în acel moment și de aceea, când m-am documentat pentru călătoria în Viet Nam și am dat peste un text care îi menționa, am decis să-mi organizez călătoria în așa fel încât să pot face neapărat o oprire la Da Nang pentru a putea vizita ceea ce este socotit cel mai mare și mai important muzeu de istorie și artă Champ din lume.

De asemenea, nu am ratat nici vizita la My Son, făcută de la Hoi An, pentru a vedea ce a rămas dintr-un loc sacru al regatului champilor.

Muzeul de Sculptură Champ, Da Nang

Iată deci, cum într-a 6-a zi după sosirea mea în Viet Nam și după un zbor de o oră și un sfert, aterizam pe aeroportul din Da Nang, unde mă aștepta Minh, ghidul care avea să mă ducă cu mașina la Hue, după ce vizitam muzeul.

Pentru că noi, aici, nu știm mai nimic despre neamul Champa a trebuit să mă documentez puțin în avans. Ceea ce am aflat, în rezumat, sunt următoarele:

Regatul Champa a fost fondat, conform unor surse chineze, în anul 192. Existența lor în Indochina este atestată din secolul al 2-lea. Se așezau, de obicei, de-a lungul cursurilor de apă, prosperitatea lor fiind legată direct de navigație și comerț.

La Cham, ideile islamiste provenite din India, s-au dezvoltat în secolul al 11-lea, până atunci ei fiind tributari hinduismului și buddhismului.

Secolul al 12-lea a fost marcat de luptele cu khmerii. In 1177 ei au distrus capitala acestora, fiind la rândul lor învinși de regele khmer Jayavarman VII, în 1181.

Regatul Champa a prosperat în centrul și sudul Viet Namului. In 1471 au fost învinși într-un război, în urma căruia teritoriul le-a fost mult micșorat și o mare parte s-au refugiat în Cambogea.

Pentru că la Cham moștenirea era pe linie maternă, în 1499 Viet Namul a interzis căsătoriile dintre femei Cham și bărbații vietnamezi. In cele din urmă, în 1693 Regatul Champa a fost integrat în Viet Nam. Mulți trăiesc pe teritoriile statelor învecinate, în special Cambogea și Malayezia (aceasta a primit în special pe cei de religie musulmană).

Incepând cu războiul din 1832, în care i-au învins, vietnamezii au început să distrugă sistematic dovezile existenței culturii Champa. Chiar dacă azi, oficial, ei recunosc populația de origine Cham ca fiind una dintre cele 54 de grupuri etnice ale țării, ei sunt persecutați, li se confiscă proprietățile, li se interzic practicile religioase proprii, se construiește deasupra vestigiilor lor, sunt marginalizați economic. . Templele le-au fost transformate în obiective turistice împotriva voinței lor. Mai au loc mici revolte, repede înăbușite. Astfel, în 1960 chiar, a apărut o mișcare care luptă pentru crearea în Viet Nam a unui stat Champa, separat. Acestea sunt informații pe care le-am găsit pe site-uri autohtone, când eram în Viet Nam.

Cei care au salvat parte din moștenirea culturală Cham, au fost arheologii francezi de la Școala Franceză a Extremului Orient. Henri Parmentier și Jean Boisselier au cercetat urmele rămase după războaie, vandalizate și în paragină, făcând numeroase fotografii, schițe și descrieri ale obiectelor de artă găsite. Intre timp, unele dintre ele au mai fost distruse.

O parte dintre obiecte au fost trimise apoi la Saigon (azi, Ho Chi Min), la Ha Noi și altele la Paris. S-a născut apoi, în 1902, ideea construirii unui muzeu chiar în Da Nang, pe atunci denumit Tourane. Arhitecții primei clădiri, ridicate în 1919, au fost francezii M. Deleval și M. Auclair. In anii 30, muzeul s-a extins, urmând mai apoi și alte construcții. Exponatele de aici alcătuiesc acum cea mai mare colecție de sculpturi Cham, din lume.

In muzeu se află piedestaluri, statui de zei și de animale sfinte, simboluri, decorațiuni arhitecturale.

In cultura Cham, templele și clădirile importante au fost construite din cărămidă roșie. Statuile păstrate sunt mai ales din gresie, doar câteva din bronz. Ei nu au lucrat în marmoră sau alte materiale mai rezistente, nu s-au păstrat scrieri de la ei pentru că obișnuiau să scrie pe frunze. Utilizarea mai mult a materialelor perisabile a făcut ca mare parte din cultura lor materială să dispară.

Muzeul este deschis zilnic între 7-17, iar biletul de intrare costă 60000 dong. Se organizează și tururi ghidate, în limbile vietnameză, engleză și franceză.

Cham Art At The Sculpture Museum In Da Nang

The Cham collection at the Sculpture Museum in Das Nang is the largest in king in the whole world.

The first building of the museum was built in 1919, after the idea for the museum appeared in 1902, at the French Archeology School for Orient.

Not much remained from the Cham civilization. The causes are many: wars, neglect, destruction but also the fact the the Champs used materials like wood or leaves (to write on), easy to destroy.

The French archeologists Parmentier and Boisselier did many photos, sketches, and description of the art objects they found. Some of them have been sent to Saigon (today, Ho Chi Min), Ha Noi and Paris but most of them are here, in the museum collections.

They are all remnants of a 1500 years old culture, which was not entirely destroyed. Many descendants of the Champ live now in Cambogea and Malaysia. A small part live still in Viet Nam, mainly in the central and southern part of the country. It is one of the 54 ethnic minorities of Viet Nam.


Comments

Artă Cham la muzeul din Da Nang — 2 Comments

  1. Foarte interesant! Impresionante statui prin mărime și detalii. De ce sunt atât de dur persecutați și astăzi, când neînțelegerile istorice dintre etnii se rezolvă mai diplomatic.

    Ai un format nou al blogului sau mi se pare mie?

    • Am remediat formatul, multumesc pentru atenționare! Nu știu care este cauza persecuțiilor sau dacă ele se aplică și altor minorități. Am citit aceste lucruri pe site-uri de acolo. Au rămas destul de puțini acolo, sunt mai mulți în țările vecine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code