As we have never been in Bosnia, we decided to come back home, crossing the North-East of Bosnia. Our itinerary was Hum (border-crossing between Montenegro and Bosnia)- Brod-Foca-Visegrad-Vardiste (border-crossing Bosnia and Serbia).

The road follows the Drina valley. The arrow of the minarets in every location indicated we are in a Muslim country.

We only stopped some minutes in Visegrad to take photos of the famous bridge, built by Mehmed Pasa Sokolovic, in 1571. It is an UNESCO treasure monument.

The ugly face of war (1992) is revealed by some houses near the border.

If you are curious stay tuned, as the story continues with the Albanian itinerary.

We crossed the border to Serbia at Vardiste, paying 50 eurocents (50 dinars) as entrance fee on the territory of the National Park Mokra Gora. As the tourist train from the Mokra Valley was not circulating at the time we were there, we continued to Cacak, where we spent the night in a pension near the road (18 euros/night a double room, bath, AC, fridge). Next day, through Beograd-Pancevo-Vrsac, we drove safely home, ending a nice two week vacation.

N-am mai fost pana acum prin Bosnia (cu exceptia celor 26 km parcursi pe Jadranska Magistrala, pe coasta dalmatina, spre Dubrovnik), asa ca am hotarat “sa taiem” macar un colt de tara pentru a vedea cum sunt drumurile si atmosfera in general. Parcurgem asadar, la inapoierea spre tara, 116 km prin coltul de nord-est al Bosniei.

Dupa trecerea granitei dintre Muntenegru si Bosnia, la Hum, urmeaza 16 km de drum ingust dar destul de bun, apoi o sosea normala, foarte buna. Ne-am deplasat de-alungul Drinei pe traseul: Hum-Brod-Foca-Gorazdin-Visegrad-Vardiste (punctul de frontiera spre Serbia).

Vremea n-a fost prea frumoasa la inceput, apoi s-a mai indreptat si am putut admira peisajul. Pe Drina, ca si pe Tara sau Piva, se face rafting in unele parti. Acelasi aspect de defileu, cu inaltimi impadurite, reflectate intr-o apa albastrui-verzuie, ne-a insotit o buna bucata de vreme. Localitatile sunt punctate de sagetile minaretelor care se avanta spre cer. Mi-a placut, din mers, Gorazdin, care seamana cu o mica statiune montana, plina de flori.

Singurul popas ceva mai lung l-am facut la Visegrad, pentru a fotografia batranul pod construit de vizirul de origine sarba Mehmed Pasa Sokolovic, in 1571. Podul face parte din patrimoniul UNESCO.

In istoria recenta, Visegrad pastreaza amintirea masacrarii a 119 bosniaci, inchisi in doua cladiri si arsi de vii de catre trupele sarbilor bosniaci, in ceea ce s-a numit “razboiul bosniac” din 1992. Acum orasul si-a revenit si incearca sa-si faureasca un nou destin. Doar in apropierea granitei, ce a mai ramas din niste case bombardate, aminteste de razboi.

Suntem foarte aproape de Vardiste, punctul de frontiera, cand vedem in stanga drumului, pe o coasta de deal, o manastire viu colorata. Nici un indicator nu ne spune insa cum se numeste.

La granita, la intrarea in Serbia, platim 50 eurocenti sau 50 dinari, taxa de intrare in Parcul National Mokra Gora. Zona seamana cu cele montane de pe la noi, iar casele de lemn ne amintesc de Maramures.

Celebrul trenulet turistic nu mai circula la ora cand ajungem noi acolo, asa ca ne continuam drumul prin Uzice si Pojega, poposind peste noapte la o pensiune de la marginea soselei, in apropiere de Cacak (18 euro/noapte, fara mic dejun, AC, frigider, baie).

De acolo, prin Beograd-Pancevo-Vrsac, ajungem la Timisoara incheind o vacanta de doua saptamani care ne-a oferit atat de multe!

Daca sunteti curiosi, stati pe aproape fiindca povestea continua cu itinerarul albanez.