Castelul normand de la Athlone și orășelul care îl înconjoară

La 132 km de aeroportul din Dublin, primul obiectiv vizitat în excursia din Irlanda a fost Castelul Athlone, ridicat pe malul râului Shannon, în 1210 de către normanzi. El se află în localitatea cu același nume din centrul Irlandei. Shannon este cel mai mare râu al Irlandei, pe care o străbate de la nord la sud, vărsându-se în Oceanul Atlatic, la Limerick.

Cerul plumburiu cu care ne-a primit  “insula de smarald” face și mai sumbre zidurile masive și puternice ale castelului.

dscn7589-copyCastelul Athlone

dscn7571-copy dscn7570-copy

Normanzii au ajuns la râul Shannon înainte de anul 1200 și au realizat importanța strategică a locului. De aceea au ridicat în zonă mai multe poduri, primul fiind cel din 1120, după care au ridicat un castel din lemn, pentru a le proteja. Teritoriul aparținea pe atunci unei mănăstiri fondate în secolul al 12-lea și dedicate Sfinților Petru și Pavel. În 1210, episcopul John de Gray și Norwich a mai construit un pod și a comandat construirea castelului din piatră, pe malul vestic al Shannonului, pe domeniul mănăstirii. In era napoleoniană castelul a fost transformat și a luat aspectul pe care îl vedem astăzi. Mai bine de 300 de ani el a servit mai mult ca sediu al garnizoanei militare.

dscn7588-copydscn7611-copydscn7618-copy

dscn7528-copy dscn7560-copy dscn7563-copyCastelul este cunoscut în istoria Irlandei mai ales pentru asediul din timpul Războiului Williamit, sau “războiul celor doi regi”, asediu ce a durat 10 zile și a avut loc în anul 1690. Miza acestui război de trei ani, purtat între iacobiți, care îl sprijineau pe regele James al 7-lea de Scoția și williamiții, susținători ai prințului Wilhelm de Orania, era tronul Angliei, Scoției și Irlandei. Iacobiții au respins primul atac al trupelor de 10000 de soldați dar, în urma asediului următorilor 25000, deși s-au luptat cu mult curaj și au apărat podul, castelul a trebuit să se predea.

După o perioadă de decădere, Athlone s-a ridicat din nou, în secolul al 19-lea, mai ales datorită dezvoltării aici a industriei textile și a construirii căii ferate, în 1850.

In curtea castelului funcționează acum un punct de informare turistică, de unde se pot obține informații, hărți și pliante pentru întreaga zonă.

dscn7531-copy dscn7529-copyBiletul de intrare în micul muzeu amenajat în turnul din mijlocul castelului (în arhitectura fortărețelor normande poartă numele de keep) costă 8 euro. Sinceră să fiu, cam mult pentru ceea ce se oferă vizitatorului, adică câteva uniforme și arme, un filmuleț video despre asediu și ilustrațiile murale ale asediului, realizate de artistul Victor Ambrus.

De pe ziduri se poate vedea râul și orașul. Pentru distracția vizitatorilor, într-una dntre curți există un joc uriaș de șah.

dscn7558-copy dscn7530-copy dscn7546-copy dscn7557-copy dscn7545-copyLa intrarea în castel, cânta la saxofon un individ cu o șapcă tare irlandeză ca model, doar că el era…din Timișoara. Fiind compatrioți și consăteni, am schimbat cu el câteva cuvinte. Mi-a mărturisit că irlandezii sunt tare darnici și că el se simte bine acolo, după care mi-a pozat pentru blog, cântând la cererea publicului, Ș-asară ți-am luat cercei.

dscn7601-copy

Chiar vis-a-vis de castel se înalță Biserica Sf. Petru și Pavel, construită între anii 1932-1937, de către Ralph Byrne. Ea are o cupolă din cupru și două turnuri gemene, cu ceas, dedicate celor doi sfinți patroni ai săi. La construcție s-au folosit granit de Wicklow, piatră de Portland la coloane și marmoră adusă din Europa pentru altarul cu coloane răsucite, inspirate de altarul Basilicii Sf. Petru de la Vatican. Mai puteți admira și vitraliile viu colorate.

dscn7548-copy dscn7583-copy dscn7586-copy dscn7578-copyMai avem puțin timp pentru a ne plimba în jur.  Podul Orașului (Town Bridge), proiectat de către Thomas Rhodes, a fost construit în 1844. De pe el, privesc spre micul port turistic, cu ambarcațiuni private, lângă care se joacă câteva rațe sălbatice.

dscn7605-copy dscn7591-copy dscn7609-copyTot aici, pe malul râului se află Galeria Luan (Luan Gallery), construită în 1897. Este locul în care a concertat de câteva ori unul dintre fiii celebri ai orașului, tenorul John McCormack. Acum se organizează aici expoziții de arte vizuale contemporane.

dscn7594-copy dscn7554-copyMai departe se zărește Podul de cale ferată (Railway Bridge), datorat lui G.W.Hemans, inaugurat în 1851. El este construit din metal și are o lungime de 165 m.

dscn7592-copyCâteva străduțe din jur ne relevă peisajul orășelelor, așa cum aveam să le vedem și în zilele următoare: foarte colorate, cu multe puburi și mici prăvălioare, purtând nume tipic irlandeze.

dscn7562-copy dscn7568-copy dscn7569-copy dscn7564-copy dscn7511-copy dscn7619-copy dscn7632-copy dscn7620-copy dscn7621-copy dscn7629-copy dscn7630-copy dscn7614-copyo micuță irlandeză adevărată, așa cum îmi doream să văd

The Norman Castle In Athlone And The Surrounding Town

In the Shannon’s Valley, the longest river in Ireland, a castle has been built in 1210 by the Normans. It is the castle in Athlone, the first objective of our visit programme in Ireland.

It is not a spectacular castle, and little is still here after the devastating siege in 1690. Today a small museum is host by the Castle’s Keep and a Visitors’ Center in the courtyard offers information, maps and brochures.

During our small break in Athlone we walked around the castle, visiting the St. Peter’s and Paul Church (1932-1937), saw the Town Bridge (1844) and the Railway Bridge (1851) along with the little touristic port.

Athlone has the atmosphere of a small town, with a lot of shops and pubs.


Comments

Castelul normand de la Athlone și orășelul care îl înconjoară — 2 Comments

  1. Hello Adriana,
    a stunning series of photos.
    Wonderful to see this castle and it also looks very good.
    also seemed great to get there and walk.
    The church you also photographed is already so beautiful and kleurrujk.
    Thanks to you I see helel much of the world and of history 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code