Așa cum am scris în postarea introductivă, am zburat la Hanoi, din Budapesta, cu Emirates.

Avionul, un Boeing 377-300, cu 364 locuri, a fost plin. Afară, erau 21 grade la Budapesta. Zborul până în Dubai, de 4011 km, a durat 5 ore și jumătate. Am stat câteva ore pe aeroportul elegant, plimbându-mă prin zona comercială și pregătindu-mă sufletește pentru cel de-al doilea segment de zbor, care avea să mă ducă la Hanoi în ceva mai mult de 6 ore.

La destinație s-au format imediat cozi imense pentru viză. Deși aveam scrisoarea necesară (furnizată de Adventure Indochina Travel, 13$) a trebuit să mai completez un formular, așa că m-am așezat de două ori la același rând. După ce am predat, în sfârșit, actele, a urmat cealaltă coadă, unde urma să plătesc cei 25$ pentru visa on arrival. Acolo, o surpriză plăcută: cetațenii români nu plătesc viza!

M-am îndreptat grăbită spre ieșire, îngrijorată că șoferul care trebuia să mă aștepte (aranjasem la hotel să trimită o mașină după mine, 15$), s-a săturat și a plecat! Omul “meu” era însă acolo, așteptând răbdător, așa că ne-am îndreptat imediat spre oraș și anume spre Old Quarter.

In Old Quarter sunt multe hoteluri ieftine, pentru backpackers, și mulți turiști preferă să stea aici pentru a surprinde ce a mai rămas din atmosfera vechiului Hanoi.

La recepția minusculă de la Hanoi Asia Guesthouse m-a întâmpinat, zâmbitoare, Anna, care urma să se îngrijească de mine în zilele următoare. Deși și hotelul oferă excursiile standard care se fac din Hanoi. am luat de la ei doar o zi în Halong Bay. Asta nu a făcut-o pe Anna mai puțin zâmbitoare, ea continuând să se intereseze ce fac, cum mă simt, dacă am dormit bine sau dacă am nevoie de ceva, la fel cu cea mai îndatoritoare gazdă. Și toate astea, într-o engleză minunată!

Camera mea a fost una mică , basic, dar foarte curată, în care aveam un frigider, AC și un grup sanitar propriu. Ce altceva aș mai fi vrut, dacă eu eram acasă doar pentru a dormi? Și dacă plăteam doar 16$/noapte?

O mică sală de mese era amenajată chiar pe coridorul care ducea spre lift, totul cu mare economie de spațiu. Meniul, pus la vedere pe masă, oferea turistului, la alegere, o variantă vestică și una vietnameză. Am profitat de ambele dar despre asta voi scrie separat.

Am ieșit apoi pe stradă, să-mi cunosc cartierul.

Old Quarter (Orașul Vechi) reprezintă, așa cum scria Thanh Quan, o poetă din secolul al 19-lea, “sufletul orașului”. El a fost înființat în secolul al 11-lea, în timpul dinastiei Ly, între Lacul Hoan Kiem și Fluviul Roșu. S-au mutat aici săteni din împrejurimi și și-au construit comunități noi, bazate pe meșteșugurile în care era specializat fiecare sat. Astfel, în Old Quarter sunt și azi 36 de străzi specializate: pe una vei găsi lanțuri, lacăte și alte produse metalice, pe alta țesături, coșuri împletite sau tăiței de orez și așa mai departe. Oamenii și-au construit temple și și-au numit câte doi mandarini (funcționari publici), care să se îngrijească de administrație, siguranță, sănătate și de colectarea impozitelor.

Pe lângă casele-tub, înguste și înalte, caracteristice Hanoiului, se mai pot vedea case mai vechi, cu o arhitectură distinctă, mâncate acum de licheni și murdărie și părțile metalice deseori ruginite, nemaisperând în vremuri mai bune. Casele-tub sunt cele mai vechi din Hanoi (sec. 19) și se aseamănă mult cu cele din sudul Chinei. Uneori au doar 5 m lățime dar o profunzime de 60 m. Ele nu au încălzire și, din acest motiv, sunt năpădite de licheni, alge negre sau mușchi verde. In partea inferioară a lor se află un magazin, bucătăria, o cameră de locuit, o baie și chiar o curte interioară, iar la etaj sunt dormitoarele. Hotelul în care am stat este și el o casă-tub (fără licheni însă!!), cu toate camerele la etaj și în care se pătrunde traversând un culoar lung și îngust, unde a fost amplasată zeitatea protectoare a casei.

Trotuarele sunt mai tot timpul ocupate cu mărfuri scoase din magazin și expuse cât mai lângă clienți, între care își pierd timpul, stând pe scaunele mici, din plastic, care pot fi văzute peste tot, patronii magazinelor sau vânzătorii. Ei mănâncă, vorbesc cu vecinii, fumează, uneori ascultă un radio portativ așezat la picioarele lor sau chiar se lasă furați de somn, fiindcă n-am văzut prea mulți clienți înghesuindu-se să cumpere ceva.

Acolo unde nu e marfă, sunt motociclete dar mai ales motorete, așa că pietonii merg în șir indian pe carosabil, pe lângă trotuar, aruncând mereu câte o privire în urmă pentru a se feri de puhoiul de mașini, camionete și motorete care se strecoară printre ele (aștia suntem noi, vesticii, fiindcă localnicii nu sunt deloc impacientați).

Vânzătorii ambulanți de legume, fructe, flori sau alte produse, se strecoară și ei, cu bicicletele sau doar cu cobilițe purtate pe umeri, în căutare de mușterii. Cred că aici, în Old Quarter, sunt mai mulți, fiindcă n-am prea văzut în alte părți ale orașului.

Am stat în Hanoi o singură zi întreagă, când am făcut un tur clasic de oraș. Despre ce am văzut atunci, vă voi povesti în alte postări. Totuși. pornind în fiecare zi cu mașina în altă direcție, am reușit să văd, pe geamul ei, mai multe părți din oraș.

Am trecut astfel și prin Cartierul francez, așezat la sud de Lacul Hoan Kiem. După cum puteți bănui, bazele sale au fost puse de stăpânii coloniali, începând cu 1874. Mai multă vegetație, vile grațioase, fin de siecle, circulație redusă. Unele dintre ele au devenit sedii guvernamentale sau ale altor instituții de stat, inclusiv reședință prezidențială. Aceasta din urmă a fost ridicată între anii 1900-1906, după planurile arhitectului francez Auguste Henri Vildieu, pentru Guvernatorul general, francez, al Indochinei.

Hanoiul este în continuă expansiune edilitară, așa că peste tot se văd clădiri mai noi, care păstrează, unele, aspectul caracteristic celor vechi dar și altele moderne, așa cum pot fi văzute în orice parte a lumii.

Circulația în oraș este, într-adevăr nebună! Nimeni nu exagerează când afirmă asta. Am fost puțin timorată în primele zile dar apoi am procedat așa cum am citit pe mai multe bloguri: mi-am ațintit privirea înainte, spre cealaltă parte a străzii și am înaintat drept, fără ezitare. N-am pățit nimic, mașinile și motoretele m-au ocolit, așa cum au spus cei care au vizitat înaintea mea orașul! Totul este să mergi cu curaj, să nu te oprești și să nu eziți!

Accommodation in Hanoi. The City Through the Car Window

In Hanoi, where my travel in Vietnam started, I lived in Old Quarter, at the Hanoi Asia Guesthouse. Even if the room was basic, it was very clean and I had a fridge, an AC, and private bath room, all of them for only 16$/night!

Being here, I want to say “thank you” again to Anna, the pretty receptionist at Hanoi Asia Guesthouse, who took good care of me, while in Hanoi.

I explored a little bit the surrounding streets in the day of my arrival in Vietnam. I only had a single full day in Hanoi, when I took a classic tour, so what I saw, was mainly on the car window, when moving to other locations, where the objectives I wanted to visit are.

Old Quarter was founded in 11^th. century, during the Ly dynasty time. It preserves houses from 19^th. century, the oldest in Hanoi, called tube-houses because they are very narrow and high. Sometime they are not more than 5 m width. My hotel was also of that type. Nevertheless, the great majority of them are not in a good shape. Because of lack of heating, which cause great humidity and coldness, they were attacked by moss and lichens. They badly need a new exterior painting.

Moving to other locations offered me the opportunity to see parts of the French Village but also new buildings, in modern style, in different parts of Hanoi.