Să fi scris în postarea anterioară și despre aspectul spiritual al orașului, aș fi riscat un articol prea lung, așa că am preferat să vă arăt separat ce este cu adevărat acest amalgam de credințe, impus de istorie și acceptat de oameni.
In oraș sunt numeroase locuri de cult dar nu le-am vizitat decât pe cele legate de istoria și evoluția sa. Necropola paleocreștină, catedrala romano catolică, moscheea și sinagoga sunt fațete diferite ale istoriei comune a orașului, ale devenirii sale în timp.
Din zorii creștinismului timpuriu, trecând prin diverse ramificații ale creștinismului catolic și tolerând islamismul în cei 143 de ani de dominație otomană, locuitorii din Pecs au reușit să le armonizeze în timp pe toate, punându-ne în fața unui oraș care nu cuoaște conflicte religioase și în care credința și-a pus amprenta în arta bisericească care poate fi admirată
In Piața Sf. Ștefan și în apropierea sa se dezvăluie turistului părți din antica Sopianae, cu cimitirele creștine timpurii. Este zona în care cetățenii bogați și-au construit locuri de înmormântare cu două etaje: o capelă memorială la suprafață, unde se aduna familia pentru a-l comemora pe cel dispărut și un loc de înmormântare subteran care era sigilat și nu se mai redeschidea decât pentru o altă înmormântare.
Centrul pentru Vizitatori Cella Septichora este un asemenea loc. In anul 2000 el a intrat în patrimoniul UNESCO. Camerele mortuare, datând din secolul al IV-lea, au fost descoperite în 1913. In sarcofag nu au fost găsite oase umane.
Cimitirele din nordul și vestul imperiului roman nu prezintă prea multe lucrări în piatră de obicei și tocmai în asta rezidă unicitatea sitului de la Pecs, unde se pot vedea cripte familiale și structuri funerare din cărămidă sau piatră. Unele sunt chiar pictate la interior, cu scene din Biblie și simboluri creștine, acestea dând o mare valoare culturală complexului.
In sudul Catedralei se pot vedea ruinele minuțios renovate ale unei mari capele memoriale. Pe la recepție se coboară la camera mortuară unde se găsește un sarcofag, iar pe pereți se văd fresce colorate, frumos pictate, reprezentând scene biblice.
In perioada aprilie-octombrie situl se poate vizita între orele 10-18, cu excepția zilei de luni. Biletul de intrare costă 3400 Ft., 2400 pentru seniori.
In 1009, la înființarea Episcopiei de Pecs, funcția de Catedrală episcopală a fost îndeplinită de una dintre clădirile cimitirului paleocreștin. A doua biserică, dedicată Sf. Petru, a fost ridicată fie între 1038-1041, fie între 1041-1046. Ea a ars însă complet în 1064.
Cea de-a treia a apărut probabil deasupra unei construcții romane. O biserică atât de veche are desigur o istorie lungă. Ca să nu plictisesc, voi puncta doar câteva idei care mi se par mai importante/interesante.
In timpul stăpânirii otomane, Catedrala a servit ca loc de refugiu pentru locuitorii orașului dar a fost folosită și ca depozit de grâne, ceea ce a condus la deteriorarea sa. De aceea, după retragerea otomanilor, episcopii au dorit renovarea bisericii. Elementele baroc deveniseră comune în interior dar exteriorul a rămas romanic. A existat un plan de renovare completă în stil baroc dar el a căzut după moartea episcopului Klimo, care l-a propus. In 1807 biserica a fost reconstruită în stil clasicist, după planurile celui mai important arhitect al timpului, Mihaly Pollack.
In a doua jumătate a secolului al 19-lea s-a revenit la ideea refacerii stării originale, adică romanescă. Episcopul Dulanszky a fost cel care a comandat lucrarea, condusă de arhitectul austriac Friedrich von Schmidt, între 1882-1891.
Biserica are o lungime de 70m și o lățime de 40m, iar cele patru turnuri, cu patru clopote, au înălțimea de 60m. Pe fațada sudică se văd cei 12 Apostoli, sculptați de Karoly Antal și cei doi patroni, Sf. Petru și Sf. Pavel.
Statuia din fața Catedralei îl reprezintă pe Ignacz Szepessy, care a fost Episcop al Diocezei de Alba Iulia (1819-1827) și al Diocezei de Pecs (1828-1838).
La interior, pereții sunt împodobiți cu picturi reprezentând scene din Vechiul Testament și viața Apostolului Pavel, executate de Moritz von Beckerath, pe când cele cu scene din Noul Testament și viața Sf. Petru aparțin lui Karl Christian Andreae.
Biserica are patru capele. Capela Inimii Roșii a lui Isus are fresce pictate de Karoly Lotz și Capela Sf. Maria este opera lui Bertalan Szekeley.
Cripta cu cinci nave a bisericii este cea mai mare din Ungaria și s-a realizat folosind ca material de construcție pietre din vremea romanilor. Frescele din interiorul său sunt pictate de Karoly Lotz, Bertalan Szekely și Gustav Barnberg. Aici sunt înmormântați episcopii orașului.
Interesante mi s-au părut ușile de la cele două scări de acces. Aceasta este cea mai veche parte a Catedralei. Sculpturile în piatră ale uneia dintre uși se bazează pe sculpturi vechi din lemn, din secolul al XI-lea.
Un caz interesant este ceea ce pe dinafară pare a fi o moschee, Moscheea Gazi Kasim Pasha, iar în interior este, de fapt, o biserică romano-catolică. Este singura moschee din Ungaria care s-a păstrat intactă (ca și clădire) atât la interior cât și la exterior. Singura moschee care are în vârful său o cruce deasupra semilunei! Ce s-a întâmplat?
După cucerirea orașului de către otomani, la ordinul lui Gazi Kasim Pasha s-a construit o moschee (1543), folosindu-se în mare parte pietre din ruinele unui biserici catolice pre-existente. Picturi caligrafice cu texte din Coran împodobeau pereții. Galeria femeilor era susținută de coloane din piatră.
După retragerea otomanilor, iezuiții au transformat moscheea în biserică catolică în stil baroc. Versetele au rămas pe pereți, iar deasupra mirhabului s-a așezat un crucifix mare. Un fulger a lovit minaretul și apoi acesta a fost demolat, în 1766. Fresca domului a fost realizată mult mai târziu de către Endre Graits, în 1883. Exteriorul a rămas la fel, nu s-a schimbat nimic.
In prezent, există la interior o orgă Angster cu 2900 de tuburi produsă în oraș, în 1942. Pictura de pe pereți îi aparține artistului local Erno Gebauer. Deasupra altarului este înfățișat Sf. Ștefan încredințând coroana și țara protecției Sf. Maria. In cripta boltită de sub biserică sunt înmormântate personalități ale orașului.
Pe fațadă, deasupra intrării se văd tablele lui Moise, cu cel 10 porunci. Ceasul indică ora locală, iar arătătorul aurit, ora Ierusalimului.
In Pecs exista o comunitate evreească destul de importantă dar 88% din cele circa 4000 de persoane au pierit în lagăre. Azi mai există aproximativ 200 de evrei.
La interior există trei nave, iar mobilierul este din stejar. Picturile sunt geometrice sau florale, în culori vii. Inainte, bărbații ședeau la parter (448 locuri) și femeile la galerie (476 locuri), având acces pe o scară exterioară. Azi stau cu toții jos, bărbații în dreapta și femeile în stânga.
Moscheea și Catedrala se pot vizita cu un bilet comun sau se pot cumpăra bilete individuale dacă doriți să vizitați doar una dintre ele.
Faith, History and Art in Pecs
There are some places you have to visit in Pecs in order to understand the history and making of this town.
The Early Christian necropolis took Pecs in the UNESCO heritage. There are ones of the older memorial chambers and burial places very well preserved.
The beautiful Cathedral of Saint Apostles Peter and Paul started in XIth. Century but the actual form was constructed during 1882-1891.
The Gaza Kasim Mosque was constructed on the ruins of a former Gothic church in times of Ottoman rule, and transformed in Roman-Catholic church after their retreat.
All are worth to be seen, in order to have an idea about the development of this town. Architecture and paintings are interesting for those who love arts.