Cum arată Passau văzut în trei ore?

Passau, cunoscut şi ca “oraşul celor trei râuri” a fost, ca şi Regensburg, mai întâi o aşezare celtică numită Bojodurum, apoi locul unui castru roman, Castra Batava şi a devenit scaun episcopal catolic în 739. De atunci, dezvoltarea oraşului a fost determinată de importanţa sa pentru catolicismul din această parte a lumii. Episcopii săi au devenit în 1217 Prinţi ai Sfântului Imperiu Roman şi au condus oraşul mai bine de şase secole (1803).

Photo24Passau, văzut de pe malul Innului – în fundal, Catedrala Sfântul Ștefan, sec. 17

Photo157
orga Catedralei (1928)

Passau s-a dezvoltat mai ales pe seama comerţului cu sare, adusă din zona Salzburg (azi, Austria) cât şi a ocupaţiei tradiţionale a locuitorilor săi, fabricarea de cuţite şi săbii. După ce două mari incendii l-au distrus, în 1662 şi 1680, orașul a fost reconstruit în stil predominant baroc. Astăzi trăiesc aici cam 50000 de oameni.

Fiind foarte cunoscut pentru faptul că aici se întâlnesc trei râuri mari: Dunărea, Innul şi Ilzul, turiştii nu lipsesc. Ii poţi vedea fie în catedrală, fie plimbându-se pe străduţele înguste, pline de farmec sau stând la una dintre numeroasele terase din Altstadt (Oraşul Vechi). N-am făcut nici noi excepţie şi iată câteva dintre cele mai interesante aspecte surprinse de aparatul meu de fotografiat:

Photo32 Photo226 Photo227 Photo45 Photo53 Photo57 Photo61 Photo72 Photo115 Photo114 Photo125 Photo126 Photo121 Photo214Photo39Photo71Existenţa atâtor râuri în jurul său au expus oraşul la numeroase inundaţii de-a lungul timpului. Cea mai mare a avut loc în 1501, fiind urmată în 2013 de una care a lăsat în urmă 3 m de nămol în curţile oamenilor. Voluntari din întreaga ţară au ajutat la curăţarea sa. Datorită inundaţiilor destul de frecvente, o hotărâre locală interzice amplasarea dormitoarelor la parter.

Pentru turistul care poposeşte aici, nu lipsesc obiectivele de vizitat: Primăria gotică (1298-1389), fortăreaţa Oberhaus (1219), Palatul Episcopal (1712-1730) şi Domul Sfântul Ştefan (sec.17), Muzeul sticlei sau mănăstirea Niedernburg, datând din secolul al 8-lea, unde este înmormântată Gisela, prima regină a Ungariei. In catedrală se află cea mai mare orgă din lume (1928) în plin sezon turistic, putându-se urmări aici zilnic concerte de orgă. Aceasta este considerată cea mai mare catedrală barocă la nord de Alpi.

Photo69

Biserica parohială Sf. Paul

Photo110

altarul principal

Photo86

detaliu

Photo90

orga neo- baroc

Photo104detaliu, altarul Sf. Sebastian

Photo100

Photo139Domul Sf. Stefan, Passau

Photo143 Photo145 Photo155 Photo167 Photo206 Photo207 Dacă aveţi drum cu maşina spre Germania şi nu aţi văzut încă Passau, opriţi-vă pentru câteva ore măcar aici, la graniţa dintre Austria şi Germania!

Photo29Photo130

How Does Passau Look Like When Seen In Three Hours?

Having an almost similar history as Regensburg, Passau lies in lower Bavaria and has 50000 inhabitants. His history was dominated by the Roman-Catholic church, Passau being led for over 600 years by the archbishops.

A tourist passing by can visit the Dome (17th. century) considered to be the largest baroque church in the North of the Alps and having the biggest organ in the world, the Archbishop Palace, Obernhaus fortress, a Museum of Glass, the old Town Hall or the Niedernburg monastery were the first reign of Hungary, Gisela, is burried.

The landscape is also beautiful, Passau being the place were three rivers unite: the Danube, the Inn and the Ilz.


Comments

Cum arată Passau văzut în trei ore? — 4 Comments

  1. St.Stephen’s Cathedral,it is stunning.Based around the color white,very beatufiful.Walls and ceilings decorations are amazing.
    You visited wonderful place.Thank you for sharing great pics.

    • Thank you, Kumiko! You are right, the churches I have seen in Germany but also in Poland (you will see) are beautiful.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code