Cum îmi aleg cazările într-o vacanță dalmată

Anul trecut, în septembrie, Marea Adriatică și vremea bună m-au chemat din nou pe coasta dalmată, pe care o îndrăgesc atât de mult. M-am gândit să merg într-un loc pe care l-am tranzitat de câteva ori dar n-am stat niciodată să îl savurez, până acum.

Este vorba despre Omis, aflat cam la jumătatea distanței dintre Split și Makarska, alt loc în care doresc să merg.

Croația este ușor accesibilă mai ales celor care locuim în vestul țării. Am fost deja de câteva ori (n-am scris mereu pe blog) și de fiecare dată m-am întors încântată de atmosfera acelor mici orășele de coastă, cu case din piatră care lasă vântul să treacă printre ele, aducând mai aproape mirosul de mare, precum și de marea însăși, cu nenumărate nuanțe de albastru și verde, punctată mai peste tot de insule, în care se oglindesc munții.

Așadar, am început să plănuiesc excursia începând cu locurile de cazare. A trecut vremea în care făceam mai multe sute de kilometri într-o zi, pentru a ajunge seara la cazare, preferând acum să fac pauze, una sau chiar două, ca să pot savura liniștită peisajul prin care trec.

Pentru aceste cazări  intermediare, de tranzit”, cum le spun, criteriul principal este acela de a fi cât mai aproape de autostradă, să nu pierd vremea căutându-le. Pe booking.com, unde îmi fac rezervările, cuvintele mele cheie au fost mereu “parcare”, „anulare gratuită”, „prietenos cu animalele”, „mic dejun inclus”, iar, în ultimul timp, am adăugat și „întreaga unitate situată la parter”, ca să nu ne fie greu să cărăm bagajele, având în vedere că, de multe ori, aceste cazări nu au lift. Nu caut locuri elegante sau scumpe, vreau doar să fie curate și să corespundă criteriilor menționate. In locurile care mi-au plăcut mai mult, revin și cu alte ocazii.

Când este vorba despre locurile în care urmează să stau mai multe zile, doresc ca ele să fie în zona aproapiată de obiectivele de vizitat pe care mi le-am fixat (nu merg la întâmplare undeva, fără să mă documentez asupra a ceea ce oferă, turistic vorbind, acel loc) și, dacă este posibil, să aibă și atracții în jurul localității, la maximum 50km distanță.

Când locurile între care mă deplasez într-o zi sunt apropiate între ele, ca distanță și timp, nu mă dau în lături să vizitez, 2-3 ore sau chiar o jumătate de zi, un obiectiv dorit.

Ar mai fi de adăugat faptul că, după pandemie, prețurile vacanțelor au crescut, indiferent sub ce formă le faci, organizate printr-o agenție sau în particular, de tine. Si mă refer la cazare, restaurante, benzină. Totul este mai scump ca și în anii anteriori, de aceea, când nu ai buget nelimitat, trebuie să gândești bine cum îți organizezi vacanța într-un mod satisfăcător.

Acestea toate fiind zise, să vă arăt ce cazări am ales anul trecut, poate vă inspiră.

Nagykanisza, Ungaria
Gospic, Croația
Omis, Croația
Primosten, Croația
Bosiljevo, Croația
la întoarcere, aceeași pensiune la Nagykanisza, Ungaria

Berényi Fogadó, aflat în Ungaria, foarte aproape de granița Croației, a fost un loc plăcut, cu multă verdeață și flori, loc generos de parcare și preț accesibil, € 61/cameră, cu mic dejun inclus și restul criteriilor mele îndeplinite. Am putut sta, la soarele aflat spre asfințit, pe malul unui bazin cu nuferi.

In curtea generoasă se află un loc de joacă pentru cei mici și, dacă dorești și te pricepi, poți călări în spațiul amenajat alături.

Pentru că fogadó sau vendéglő, are în maghiară sensul de “han” (la noi, în Ardeal, “făgădău” însemnând același lucru), am avut și un mic dejun bun și sățios, chiar dacă nu sub forma unui bufet suedez.

Aflat aproape de autostradă, ne-a fost ușor să ne reluăm drumul a doua zi. Si pentru că ne-am simțit bine aici, am ales acest loc de cazare de tranzit și la întoarcere.

Gospić, un orășel cu cca. 11000 de locuitori, se află nu departe de autostradă, în mijlocul unei zone carstice, în Dalmația Centrală, la o altitudine de 562m. In apropiere, este locul de naștere al inventatorului Nikola Tesla, unde a fost amenajat un centru de vizitare, pentru cazul în care dorești să zăbovești o zi pe aici. Mai sunt câteva obiective și în oraș dar noi eram prea obosiți, după o îndelungată căutare a cazării (nu folosim GPS, doar harta), așa că am preferat să ne odihnim.

Pensiunea Jakov & David, un loc plăcut, care oferă spațiu de parcare chiar în curtea casei, ne-a rezervat un apartament bine organizat și utilat, unde am petrecut noaptea, înainte de a ne relua drumul. Curtea, cu iarbă, viță de vie și pomi fructiferi, crează o stare de bine, “de acasă”. Costul unei nopți de cazare a fost de € 50.

curtea casei
Bătrânelul nostru Caro, a dormit foarte bine în trifoiul din grădină
La Pensiunea Jakov & David

Pentru întoarcere am avut nevoie din nou de o cazare de tranzit și am ales B&B Restoran Bosiljevo, aflat nu departe de Kralovec, un oraș de 55000 de locuitori. In principal restaurant, după cum îi spune și numele, există aici și camere pentru cazare dar, mai ales, o grădină minunată. Parcarea generoasă și locul de joacă pentru copii sunt plusuri la cazare. Micul dejun a fost mai mult decât satisfăcător prin cantitate dar și calitate. O noapte de cazare aici, cu mic dejun inclus, a costat  € 56.86

B&B Restoran Bosiljevo

Cazarea principală în vacanța trecută a fost la Omis, într-un apartament, la Teta Neda. Nu pot avea decât cuvinte de laudă pentru gazdele noastre, care au aranjat cu mult bun gust și au utilat cu generozitate acest spațiu de cazare, aflat chiar pe malul mării. De la fereastră sau de pe balcon se vedea marea dar și muntele din spatele orașului. Orașul vechi era și el la câteva sute de metri. Am locuit acolo 8 nopți, pentru care am plătit € 608

blocul în care a fost cazarea
plaja, de la geamul nostru

Pe drumul de înapoiere am poposit 2 nopți în pitorescul Primosten, la Apartment Tea. La o azvârlitură de băț de micuțul centru vechi, ne-am bucurat de priveliștea mării și de căldura soarelui încă câteva zile. Două nopți aici au costat € 158, aceasta fiind cea mai scumpă dintre cazări, mai ales că nu a inclus nici micul dejun. Plăteam însă poziționarea apartamentului.

vederea de la apartamentul din Primosten

Cazarea ne-a costat în total 994 euro, la care s-a adăugat costul benzinei consumate și cel al mâncării simple și rapide, pregătită personal de cele mai multe ori. O vacanță de 15 zile și 14  nopți, cu mașina, pentru două persoane și un câine.

How Do I Choose Accommodations in a Dalmatian Holiday

Last September, together with my husband and my hairy old friend, Caro, we spent a 15 days and 14 nights vacation in Central Dalmatia. Our main stays were Omis (8 nights) and Primosten (2 nights).

As a long drive becomes more and more stressful, I need some transit night stops, on the way. So, we stopped in Hungary, very near the Croatian border, on both ways. In Croatia, our stops were in Gospic and Bosilijevo.

I speak about my criteria to choose an accommodation, about what is right for us and the price we pay for this. I organised many vacations for us, and only once or twice in so many years, the chosen place was not what I thought to be.

If you organise the same type of vacations, I wish you luck!


Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code