Fiindca e si 1 martie, deci inceputul unei luni noi care, sper sa ne aduca mai repede primavara, m-am gandit sa intercalez in serialul despre HK cateva postari despre excursii facute demult, inainte de 1989. Poate va mai amintiti de postarile despre Danemarca, Finlanda, Suedia, Italia si Spania, cand am folosit pentru ilustrarea lor fotografii color pe hartie, pe care le-am pozat cu aparatul digital pentru a putea sa vi le arat pe blog.
anul trecut, in gradina mea/ last year, in my garden
De data asta voi folosi diapozitive color, facute spre sfarsitul anilor ’70 si inceputul anilor ’80, intr-o excursie in capitale ale unor state azi independente, din Asia Centrala. Este vorba despre Armenia, Azerbaidjan si Georgia, pe atunci parti componente ale Uniunii Sovietice.
Inainte insa de a va povesti cate ceva despre Erevan, Baku si Tbilisi, as vrea sa readuc in amintirea celor de varsta mea si sa spun celor tineri, cum se calatorea in anii ’70-’80 in afara Romaniei.
Acum e simplu: daca te pasioneaza calatoriile ti-ai luat biletul, ti-ai rezervat cazarea, iti faci bagajul si pleci! Sau, contractezi o excursie cu o agentie de turism si te poti bucura de un tarm insorit, undeva, departe sau poti petrece multe ore intr-un autocar, facand un circuit printr-o tara straina. Dar nu a fost intotdeauna asa.
In primul rand, pana prin anii ’70, conceptul de “calatorie” asa cum il stim azi, nu exista pentru romani. Pentru multe familii vacanta se reducea la a merge la rude, la tara (daca aveau), daca nu si-l petreceau acasa, mergand la strand. In cel mai bun caz, mergeau in statiuni, cei mai multi cu bilete primite prin sindicat, fiindca erau mai ieftine. La ONT (Agentia Nationala de Turism, pentru cine nu stie, transformata apoi in Oficii Judetene de Turism sau OJT-uri), sejurul intr-o statiune costa mai mult. A, sa nu uit! Mai erau camerele “la particular”. Adica, in garile statiunilor, la munte sau la mare, stateau mereu cativa care iti ofereau spre inchiriere o camera. Multi preferau acest sistem, fiind mai rezonabil ca pret decat la OJT, mai ales ca unii iti dadeau voie sa si gatesti! Ce all inclusive, ce croaziere, ce calatorii in tari exotice???Va dati seama? Oamenii nici nu se gandeau la asa ceva, in vremurile acelea! Si asta nu neaparat fiindca nu aveau bani. Pur si simplu din Romania nu se putea pleca oriunde si oricum.
Calatoriile “externe”, erau excursii organizate in grup, cu ghid insotitor, numai in tari din Europa de Est: Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, RDG (Republica Democrata Germana), Bulgaria si, bineinteles, URSS sau Uniunea Sovietica, unde se ofereau numeroase itinerare. In orasele vizitate, timpul turistului era ocupat cu programul obligatoriu, “timp liber” fiind foarte putin sau deloc. Totul se intampla sub supravegherea ghidului. Si in aceste tari (cu exceptia Uniunii Sovietice), mai ales in capitale, puteai merge pe cont propriu, la “adrese”, obtinute de la prieteni, ale unor particulari care ofereau cazare contra cost. Utilizand aceasta metoda, am iesit prima data din tara, neorganizat, intr-o calatorie cu trenul la Budapesta si la Praga, unde am stat cate 3 zile. Era candva, la inceputul anilor ’70.
Apoi, pe la inceputul anilor ’80, daca imi amintesc bine, incepuse o anume relaxare. Aparuse posibilitatea de a calatori, tot prin OJT, “cu servicii platite”. Adica, tu iti faceai itinerarul, spuneai in ce localitati vrei sa te cazezi si cate zile. Cei de la OJT iti faceau rezervarile la hoteluri si tu primeai un voucher pentru cazare si masa. Erai mai liber sa te misti dupa cum doreai si asta a inceput sa-mi placa mai mult. In felul acesta am vizitat cateva orase din RDG.
Si a venit Revolutia din ’89. In primul an toate granitele ne-au fost deschise, puteai calatori unde doreai. N-am putut profita de acest lucru, atunci. Apoi, vestul Europei s-a trezit si a introdus vizele. Si a inceput calvarul cozilor interminabile pe la ambasade, pentru obtinerea lor. Pentru provincie, acest lucru devenea mult mai complicat datorita obligativitatii de a te deplasa personal la Bucuresti si a astepta uneori cateva zile, viza. Asta insemna, desigur, pe langa oboseala si costuri suplimentare. Si totusi, am continuat sa umblu prin lume…
Acum nu mai avem asemenea probleme. Suntem liberi sa batem lumea in lung si in lat, sa ne bucuram de ea. Faceti acest lucru (daca va place si aveti posibilitatea) pentru ca amintirile pe care vi le veti crea astfel raman ale voastre! Nu va putea sa vi le ia nimeni, niciodata!
Legat de acest lucru, dati-mi voie insa sa va dau un sfat. Tineti un mic jurnal de calatorie, in care sa va notati macar datele esentiale: perioada si locul in care ati calatorit; obiectivele pe care le-ati vizitat; costuri de transport/cazare/masa – pe care le veti putea compara peste ani, daca veti mai reveni intr-o locatie anume. Nu va bazati pe memorie! Dupa 20 de ani, nu va fi ca in romanul lui Dumas…Veti fi uitat multe din detaliile unei calatorii…Bucurati-va de minunatiile lumii in care traiti si, mai ales, bucurati-va de libertatea voastra! Nu stiti ce inseamna sa nu o ai…
anul trecut, in gradina mea/ last year, in my garden
How Did We Travel Abroad, from Romania, During the ’70s -‘80s.
Today is the first of March, and I hope that spring will come soon. I will interrupt a while my HK series, to tell you the story of some of my travels abroad before 1989. Today it is easy to go abroad but it wasn’t always like this.
I will use color slides, which a specialized shop have digitalized. I visited 3 states which are independent nowadays but then they belonged to the Soviet Union: Armenia, Azerbaidjan and Georgia. But before I tell you about Yerevan, Baku and Tbilisi, let me tell you how we traveled abroad during those times.
First of all, I would tell that around the ‘70s, we lack the concept of “travel”. Vacation signified to visit the relatives in the villages (if you have any) or just stay at home, visiting the swimming places. What all inclusive, which cruises, which exotic islands? Nobody thought about them in those times. And not because they wouldn’t have the money, but because one couldn’t travel abroad anywhere and anyhow, from Romania. It was not allowed.
All the external trips were organized in groups, supervised by guides. The visiting programme left little “free time” for the participants, to go wherever they pleased. The allowed countries have been: Hungary, Bulgaria, Cehoslovakia, Poland, Democratic Germany and, of course, the Soviet Union. Then, I managed to see the above mentioned capital but also Tallin, Riga, Vilnius, Kiev, Moscow, Soci, and Leningrad (now Sankt Petersburg).
My first travel abroad was at the beginning of the ‘70s, when I received the addresses of private people lending rooms for tourists. I went alone, by train, to Budapest and Prague.
A kind of relaxation appeared at the beginning of the ‘80s. The state travel agencies offered the so called “paid services” system. This meant that you established your own itinerary, and stated how many days you would like to stay in every town. That was a system more suitable for my taste, and so I visited some towns in the Democratic Germany (Dresda, Meissen, Leipzig, Weimar, Erfurt, Potsdam, Berlin).
Then the Romanian Revolution happened and the borders have been opened. At the beginning, during the first year, one could travel everywhere (I mean in Europe) but after that year or so, the Western countries imposed the visas, and the ordeal of long days and nights of expectation to obtain a visa have begun. But I continued to travel…
Nowadays, all those problems disappeared. So, I tell you: travel as much and as far as you can! Enjoy new places and new people, new cultures! Make a lot of nice memories! Because memories are – in my opinion at least – the most precious things. Nobody could take them away from you, never!
Nu aveam nicio idee despre ce insemna sa calatoriesti in Romania in acele timpuri. Am intuit ca nu era prea usor, insa din ceea ce vad unii au facut eforturi si au ramas cu amintiri de neuitat.
Si eu intuiam ca multi dintre colegii mai tineri nu au idee, de aceea am scris despre acest lucru:) De fapt, cu rare exceptii, nu mai povestim nimic celor tineri, care cred, de multe ori, ca lucrurile au fost mereu asa cum le stiu ei, ca nu e nimic nou sub soare…sau iau totul ca pe ceva de la sine inteles. In acest domeniu, al calatoritului, sub orice forma, schimbarile sunt enorme. Daca n-ar fi fost decat sa ne castigam dreptul la libera circulatie si tot a meritat (sunt din Timisoara)…
Interesant şi emoţionant articolul tău! Am călătorit şi eu în străinătate înainte de `89, pe vremea aceea eram doar un copil şi am trăin nişte senzaţii de nedescris, atât de mare era diferenţa între bezna din România comunistă şi strălucirea Europei de Vest. Am fost de 2 ori în Italia şi, ţin minte că de fiecare dată am aşteptat luni bune să primesc viza.
Multumesc, Simona! N-ar trebui sa uitam de tot lucrurile astea, sa realizam ca trebuie sa pastram si sa aparam ceea ce am obtinut, pentru ca altii au platit cu propria viata si acest drept al nostru.
Esti foarte norocoasa si bineinteles ca ai fost mai mult decat nocoasa daca puteai calatori prin aceea vreme, din pacate eu sunt mai micut asa ca nu am apucat inca sa calatoresc, motiv pentru care ma bucur sa citesc astfel de postari si sa urmaresc astfel de postari.
Multumesc frumos pentru ceea ce oferiti!
Multumesc, Victor!
Noi mergeam din doi in doi ani. Imi amintesc ce emotii aveam sa primim pasapoartele …
Asa e, Dani! Puteai merge din 2 in 2 ani dar, de obicei, unul dintre soti si copilul/ii ramaneau in tara, drept garantie ca te vei intoarce.
An interesting story and two lovely images!
It was our real life, V.P.! The flowers are from my garden:)
Iti dai seama de cate aprobari am avut nevoie pentru a ajunge in Vest Berlin.
De la scola , de la parinti (aveam12 ani)…mi-au respins de doua ori cererea in decursul unui an.
Formulare mari mici, formulare mari…birocratie.
Otopeniul era plin de militeni si securisti, in avion la fel..Cand am aterizat in RDG au urmat alte controale, la coborarea din avion, la urcarea in microbuzil care facea tranzitul spre Vest Berlin si apoi la granita.
Singurii care au vorbit frumos au fost vesticii.
Ce vremuri, nu as vrea sa se intoarca…Dupa 6 luni m-am intors schimbat, schmvare care avea sa imi marcheze evolutia ulterioara…m-am dus speriat sa contrazic pe cineva si m-am intors rebel…
Imi dau seama, Cartim! In aceleasi conditii am mers si eu la Viena, din doi in doi ani, incepand tot cu anii ’70: copiii si sotul acasa, eu pe la usa ambasadei, la Bucuresti, pentru viza. Si asta in situatia in care bunicul si bunica mea materna erau nascuti si crescuti in Austria, repatriati in Romania (strabunicul din partea bunicului era roman) in 1919. Sigur ca doream sa-mi vizitez rudele ramase inca in viata, in Austria!
Ştiu cât de greu şi mai ales frustrant a fost în acele vremuri, chiar şi după 89, dacă vroiai să mergi în altă ţară. Dar desigur acum este diferit. Şi ai dreptate, din călătorii aduni cele mai frumoase amintiri. Mi-a plăcut articolul, util pentru cei care vor să afle că au fost şi alte vremuri – şi vremuri deloc îndepărtate, doar nu s-au petrecut totuşi acum 1000 de ani – în care a călători era cu totul diferit, complicat, frustrant. Dacă nu le-au povestit părinţii, atunci să afle de la tine. 🙂
Multumesc, Mira! Nici nu stii cat de multi tineri nu stiu nimic sau aproape nimic despre perioada aceea. De aceea repeta cu usurinta, in necunostinta de cauza, ceea ce au “prins” din zbor si anume ca “batranii” sunt de vina pentru si pentru, ca ei sunt nostalgici, etc. Repeta si ei ceea ce vor altii sa creada…Din pacate, exista unii carora le convine aceasta noua indoctrinare a tinerilor. Perioada aceea, cu tot ceea ce a insemnat ea, face parte din istoria noastra recenta si nu avem voie sa o lasam sa se piarda, pentru ca altfel, poate reveni usor.
These are very beautiful.
Thank you, Randy!
My wife is chinese and what she describes about her childhood is similar to what you describe about travelling abroad. They had no revolution like the Romanian one, but the country gives much more freedom than before to its people.
I know, Arnaud! I traveled to Beijing and I saw tremendous changes concerning some aspects of life about which I read or heard before. Thank you for the comment.
Ai vizitat cumva Dresda inainte de ’89?
Bine ai venit, Wish2Go! Da, am fost la Dresda in perioada in care cazuse zidul de la Berlin. Incepeau sa renoveze orasele din fosta Germanie democrata. Imi inchipui ca acum arata grozav. Si imprejurimile sunt ofertante. Voi scrie in curand si despre partea aceea de lume.
The memory is also our greatest good, because you would have no memory. Sanmen health with one of our fondest caresses 🙂
Also nice pictures of the crocuses. With us they start now above grons to come.
Thank you for the visit, Helma! The photos with the Crocus are not from this year. Only next week I will go to my garden, for the first time in this year:)
Imi pare o idee minunata sa povestesti despre ce insemna turismul si cam cum se facea in acea epoca. Eu din pacate eram mica, iar ai mei nu erau prea mari iubitori de iesit din tara, asa ca vacantele noastre erau mereu in tara, iar mai tarziu cand am intrat la scoala participam la toate excursiile si taberele organizate in fiecare an. Si trebuie sa spun ca desi multi isi exprima nemultumirea de condittile din Romania, eu am amintiri placute chiar si de unde acestea nu era chiar roz. Pana la urma cred ca in calatorii conteaza spiritul cu care vezi lucrurile .
Multumesc pentru apreciere, Ana Maria! Ai dreptate, trebuie sa ai mintea si inima deschise ca sa te poti bucura cu adevarat de lumea aceasta.
Foarte util sfatul de a nota datele importante dintr-o calatorie. Eu fiind in criza de timp mai mereu, cum ma intorc dintr-o vacanta, absolut toate biletele de la intrarea in obiectivele turistice, de parcare, de tren, voucerele, hartile zonei, asigurarile de sanatate, chiar si bonurile de marcaj de la magazine, pliantele cu reclame,etc, le pun spre pastrare intr-o plasuta, pe care scriu cu carioca numele destinatiei si anul. Cand am chef de cautat prin amintiri, umblu la pungulite:))
Asta chiar si dupa ce s-a inventat blogul:)
Pe blog povestesti multe dar nu chiar toate detaliile. Restul il pastrezi in…pungute:)
Si eu pastrez, pentru referinta, pliante si harti. Mai putin bonurile din magazine:) Cheltuielile le am notate in jurnalul de calatorie. Nu se stie cand te intreaba cineva, ceva si e bine sa ii raspunzi corect.
Foarte frumos şi emoţionant.Mulţumesc pentru sfaturi, o să încerc să le aplic, sunt foarte utile.
Bine ai venit, Letitia! Ma bucur daca ceea ce scriu poate inspira pe cineva.
Foarte interesant articolul. Chiar eram curios cum se calatorea in perioada comunista. Dar stiu ca erau multe zboruri spre tari din vest, oare cine calatorea spre acele destinatii? Doar strainii?
Nu, George, nu doar strainii! Mai calatoreau demnitarii, cei cu diverse functii pe la institutiile si intreprinderile de stat, sportivii, etc. Desigur, dupa aprobarea securitatii.
Speram sa nu se uite ororile comunismului si sa se inceteze cu votarea partidelor comuniste.
Nu am sa inteleg niciodată oamenii care regreta comunismul. In 1944 toata Europa eram cam pe acolo ca si putere financiara, însă statele democrate au evoluat iar cele comuniste au rămas la nivelul evului mediu. Datorita comunismului generatia parintilor nostrii au pensii de 200 euro pe luna. In statele democrate pensia unui muncitor care a lucrat in fabrica este 2000 – 2500 €