Pella a devenit capitala imperiului macedonian, după Aigai, la sfârşitul secolului al V-lea înainte de Cristos. Zona a fost însă locuită din epoca timpurie a bronzului, după cum indică descoperirile arheologice.
Pella
Pentru a vizita situl şi muzeul e nevoie de un bilet combinat care costă 6€ Ele sunt deschise zilnic, de marţi până dumineca, între 8-20, luni 11-18.
Ansamblul oraşului antic impresionează prin mărime, întinzându-se pe 400 ha, din care doar o mică parte a fost excavată şi cercetată. Chiar şi aşa se poate observa măreţia şi opulenţa oraşului, după drumurile largi de 6-9 m şi clădirile în care au fost descoperite frumoase mosaicuri, ale căror originale pot fi admirate în muzeu.
Coloanele din Agora, cisternele şi puţurile de apă, băile vorbesc despre standardul ridicat de viaţă al locuitorilor oraşului. In Agora existau ateliere care fabricau figurine de teracotă şi diverse vase de uz gospodăresc sau decorativ. Casele private aveau săli de banchet cu pereţi decoraţi cu scene colorate şi podele acoperite de mozaicuri reprezentând scene din mitologie sau viaţa de zi cu zi. Chiar şi după cucerirea de către romani (anul 168 înainte de Cristos)acest stil de viaţă a continuat, până la distrugerea oraşului de un cutremur puternic, la începutul secolului I înainte de Cristos.
Satul e frumos, ai impresia mai degrabă că te afli undeva, într-un cartier de vile. Intr-un mic scuar se află o statuie a lui Alexandru Macedon.
statuia lui Alexandru Macedon, Pella
Muzeul din Pella a fost construit cu bani europeni, între 2006-2009, pentru a adăposti artefactele găsite aici. El se află în apropierea ruinelor palatului, sub nivelul aşezării de astăzi şi este organizat pe grupuri tematice.
Chiar la intrare, vizitatorul este întâmpinat de două coroane macedoniene din aur, şi de un cap din marmoră, reprezentându-l pe Alexandru Macedon.
Obiecte folosite in activitatea de zi cu zi: figurine, amulete, coifuri, bijuterii, ne arată felul în care trăiau grecii antici, ne demonstrează măiestria şi talentul lor artistic. Exponatele nu au nevoie de comentarii.
Măiestria și bunul gust se văd şi la mozaicurile expuse, găsite în sălile de banchet ale caselor din Pella.
După cum vedeţi, dacă vă place istoria, merită să vă abateţi din drum pentru a o întâlni la Pella!
4. Pella, Macedonian Thesaures
Pella was the capital of the Macedonian Empire, after Aigai, in the V th. Century BC.
In order to visit both the archeological site and the museum you need a combined ticket of 6€. They can be visited daily: Sunday from 11-20, the rest of the days from 8-20.
Both the site and the museum offer a good understanding of the day to day life in antique Greece, as well as a sample of the artistic talent of the inhabitants of the territory of ancient Macedonia.
Foarte interesante situl si muzeul. Mi-a amintit de vizita din vara aceasta de la Micene…Cate locuri interesante cu comori valoroase si deosebite ne poate oferi batrana Elada. Ne-ar trebui cateva vieti pt. a le putea vedea…cel putin o data!
Asa e, Ileana! Grecia e foarte ofertanta pentru turisti: atatea destinatii, nenumarate obiective, pentru toate gusturile.
Mozaicurile sunt extraordinare ! Cred ca mi-ar place o dupa amiaza de toamna acolo …
Daca n-ati fost inca, merita! Sa ai o saptamana frumoasa, Dani! La noi straluceste azi, soarele:)
Really fantastic! What do you leave again see many beautiful things from your travels. These ancient artifacts I find amazing to see and what did you put in the picture a lot. The old “building” sites, mosaics and other archaeological objects have beautifully put in the picture. Thank you for sharing:-)
You are welcome, Helma, and thanks for the appreciation.
I know I fall much behind reading the blogs of my friends but know I’m home again and I will make it good again:)
Mozaicurile sunt, intr-adevar,realizate cu multa maiestrie. Si muzeul este impresionant pentru un sat.
Acum e un sat, intr-adevar, dar a fost capitala a statului macedonian si asta nu e putin lucru! Nobilii locuiau langa curtea tatalui lui Alexandru cel Mare Macedon si stiau ei cum sa-si impodobeasca palatele!