Personal, așteptam întâlnirea cu Tabrizul, care îmi evoca figura sufistului Shams, marele prieten al poetului și filosofului Mevlana (Rumi), despre care scrie atât de frumos Elif Shafak în cartea sa “Cele 40 de legi ale iubirii“.

Până în anii ’60 al doilea ca mărime din Iran, astăzi al 5-lea, orașul Tabriz este așezat la o altitudine de 1340m, într-o vale la poalele Munților Sahand, din Provincia Azerbaidjanul de Est.

Originea sa se pierde în negura veacurilor, necunoscându-se cu precizie când a luat ființă. Soarta orașului nu a fost prea favorabilă, el fiind deseori atacat și prădat de dușmani sau distrus de cutremure devastatoare, cel mai mare fiind cel din 1778.

Tabriz, la poalele M. Sahand, Azerbaidjanul de Est

Puțină istorie

Se crede că exista aici o așezare chiar înainte de era sassanidă (224-651). Cea mai veche mențiune cunoscută este cea de pe o tăbliță din timpul regelui asirian Sargon al II-lea, care amintește despre un castel numit Tauri sau Tarmkis. Acesta ar fi fost ridicat chiar pe locul pe care se găsește astăzi Tabrizul.

Orașul a fost de două ori capitală, o dată în secolul al III-lea, apoi în timpul dinastiei mongole ilkhanide.  La sfârșitul acesteia, în 1392, a fost cucerit de Tamerlan.

In timpul safavizilor devine din nou capitală, pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece al doilea rege al dinastiei mută capitala la Qazvin, de teama atacurilor otomane. Orașul, aflat pe Drumul Mătăsii, a fost prosper o perioadă, fiind recunoscut chiar ca și capitală economică. Bazarul care datează din acea vreme, fiind unul dintre cele mai vechi din Iran, a fost cel mai prosper din secolul al 13-lea până în al 18-lea. El face parte acum din patrimoniul UNESCO.

Dinastia Qajar stabilește aici reședința prinților moștenitori.

De-a lungul istoriei sale, Tabriz a fost de mai multe ori ocupat de către Rusia țaristă, în continuă expansiune, cu care a purtat patru războaie (1651-1653; 1722-1723; 1804-1813; 1826-1828) și a avut numeroase conflicte între secolele 17-19, pentru supremația asupra regiunii Golfului.

Cum arată orașul și ce ai putea vedea aici

N-am stat prea mult timp la Tabriz și nici n-am vizitat prea multe. De fapt, au fost două obiective, Moscheea albastră și Podurile Ghari, restul este ceea ce am putut vedea din autocar.

Orașul, deși are ceva mai mult de 1.5 milioane de locuitori, se poate parcurge pe jos – în partea sa veche – cu condiția să ai suficient timp liber…

Am ajuns în oraș pe întuneric, astfel încât unul dintre edificiile sale importante – Primăria – mi-a apărut mai întâi scăldat în lumini colorate. Abia în ziua următoare, când mi-am îngăduit să mă despart de grup pentru scurtă vreme, l-am văzut și pe lumină. Este o clădire atipică pentru Iran, construită în anul 1934 de către arhitecți germani, la ordinul Șahului Reza. In interior se află câteva muzee care se pot vizita. Clădirea mai este cunoscută și sub numele de Turnul Sa’at (“sa’at” înseamnă “ceas” în limba farsi) sau Palatul Municipalității și se află în Piața Shahrdari.

parte din clădirea Primăriei din Tabriz

Unul dintre cele mai vechi monumente din Tabriz este Citadela sau Arg-e Tabriz (Ark-e Alishah) din care a rămas doar o ruină. Istoricii cred că a servit drept castel militar dar ceea ce a mai rămas, este un perete al intrării enorme a Moscheii Șahului (Masjed-e Ali Shah), construită între 1312-1322. In secolul al 17-lea ea era însă în ruină. Abia în 1809, guvernatorul Qajar a transformat construcția într-o citadelă, ale cărei ziduri de apărare au fost demolate mai târziu.

Arg, Tabriz

Orașul a fost afectat și de războiul dintre Irak și Iran, de aceea chiar și în partea sa mai veche nu mai sunt atât de multe clădiri vechi cum te-ai aștepta, poate. A existat și o comunitate armenească aici, încă de la începutul creștinismului, a cărei moștenire sunt șase biserici. Noi n-am vizitat însă niciuna.

Există în oraș și un muzeu pe care mi-ar fi plăcut să-l vizitez, Muzeul Azerbaidjanului de Est. Deși am fost foarte aproape de el (la Moscheea Albastră) nu am avut răgazul necesar pentru a-mi satisface curiozitatea.

Tabriz este așezat pe râul Quri și mai are câteva poduri istorice, din piatră. Două dintre ele, numite Podurile Ghari/Qari, au fost construite în timpul dinastiei Qajar, pe locul unui pod mai vechi. In limba azeră, “ghari” înseamnă “femeie bătrână“, .iar într-o limbă turcică, “larg”  Podurile leagă bazarul de partea nordică a orașului. In prezent circulația pe pod este oprită, ea realizându-se pe un pod metalic, pe cabluri, construit de dinastia Pahlavi. Pe unul dintre poduri, un grup statuar reprezentând o caravană de cămile amintește de așezarea orașului pe Drumul Mătăsii.

Podurile Ghari

podul pe cabluri

albia canalizată a râului Quri

mosche în Orașul Vechi, văzută de pe Podurile Ghari

Despre Moscheea Albastră vă povestesc data viitoare. Până atunci, iată încă câteva imagini din acest oraș care mi s-a părut de dimensiuni mai umane, adică plăcut de parcurs pe jos după cum am spus deja și care m-a surprins plăcut prin multă verdeață pe străzi.

 

The Past Glory of a Town on the Silk Road – Tabriz

Tabriz is the 5^th. big city f Iran, with over 1.5 million inhabitants. It is in the Eastern Azerbaidjan, on a valley in the Sahand Mountains.

When exactly this settlement started to exist is not known. It is mentioned on a tablet from the time of the Assyrian king Sargon II. The peak of its development was during the Saffavid and Qajar dynasties.

The town was on the Silk Road, so its Bazaar was large and very important for the commercial exchanges. Now it is part of UNESCO Heritage.

Tabriz has been conquered and occupied many times in its history. Mongols, Ottomans, Russians fought for this place and especially for the supremacy of the Gulf area.

Our stay there was very short, so we managed to visit only the Blue Mosque and the Ghari Bridges but there are also places we saw from the bus, like Sa’at Tower, the Arg or the Azerbaidjan Museum.

This is a place where one can walk to visit the objectives. It is also a nice, green place