Grădina Botanică a Universității Jagellone din Cracovia

Fondată în 1792, Grădina Botanică din Cracovia este cea mai veche rămasă din Polonia și aparține Universității Jagellone, rectorul din 1756 oferind primii 5000 de zloți pentru înființarea ei. Acest lucru s-a realizat în 1783. Intrarea se face pe lângă Institutul de Botanică, un palat construit în anii 1600.

Grădina botanică este deschisă zilnic între 9-19, de la mijlocul lui aprilie până la mijlocul lui octombrie. Un bilet costă 7 zloți (cu reducere, 4. 91 euro).

Photo1150 Photo1262palatul aparținând familiei Czartoryski

Photo1258

Inițial, aici era doar o grădină baroc în stil francez, cu plante medicinale și ornamentale. Proiectantul a fost un grădinar vienez, Franz Kaiser. Prima seră a fost construită în 1787. Două sere ilustrează arhitectura specifică secolului al 19-lea, iar ultima a fost constrută în 1964, la sărbătorirea celui de-al șaselea centenar al universității. Grădina și-a schimbat dimensiunea de mai multe ori. In prezent, ea adăpostește 500 de specii. Deși nu este, poate, atât de spectaculoasă ca altele, grădina este un binevenit loc de odihnă în mijlocul naturii.

Photo1151 Photo1157 Photo1159 Photo1161 Photo1163 Photo1175 Photo1162 Photo1168 Photo1177 Photo1178 Photo1183 Photo1186 Photo1191 Photo1192 Photo1196 Photo1197 Photo1201 Photo1206 Photo1209 Photo1213Photo1215Photo1219Photo1244Photo1245Photo1248Photo1247Photo1223Photo1225Photo1230Photo1241Photo1240Photo1255Photo1251Photo1166

Botanical Garden of the Jagellonian University in Krakow

Founded in 1792, the Botanical Garden in Krakow belongs to the Jagiellonian University. This is the oldest botanical garden which still exists in Poland. It is not big and not very spectacular but you may spend a nice hour or two here, separated by the noise and heat of the town. There are few people resting on benches or walking on the alleys. The greenhouse is nice. I enjoyed especially the waterlilies.


Comments

Grădina Botanică a Universității Jagellone din Cracovia — 4 Comments

  1. Ce mi-ar place sa avem si noi in oraselul nostru macar un parc mai acatari … Ii invidiez pe cei ce pot vedea schimbarile anotimpurilot intr-un parc botanic.
    M-as duce des sa fotografiez plantele tropicale si nuferii 🙂

    • E o Gradina Botanica mai modesta sau, mai degraba, as zice mai aproape de ce gasim in natura in orice parc dar e, totusi, un loc placut de odihna, asa ca merita o vizita acolo 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code