Toamna este anotimpul meu preferat dar nu oricand, ci acum, la mijlocul lui octombrie, cand natura isi imbraca haine regale. Va amintiti ca in China si alte tari din sud-estul Asiei, galbenul este culoare regala? Stiau ei ce stiau!

Am plecat asadar la drum, din frumosul meu oras de campie (e singurul sau defect) spre ce directie oare, alta decat Apusenii? Pe drum, dupa ce am trecut de Varfurile, au inceput sa se releve culorile dar tot nu era inca ce imi doream.

Cand am inceput insa sa urcam spre Vârtop, s-au dezlantuit!

 

A doua zi, am plecat sa ne plimbam prin niste locuri stiute, “La Zugăi“, in apropiere de Albac,

si apoi sus, la Purcelesti, de unde se vede Valea Ariesului in zona Gardei si acoperisul cabanutei noastre, cuibarita sub poala padurii.

Toate nuantele de galben, de la cel delicat de pe “banutii” mestecenilor si pana la roscat-ruginiul intens al fagilor, intrerupte din loc in loc de verdele intens al molizilor si cel mai deschis al ierbii mereu proaspete in aceasta zona (din cauza umiditatii) si-au dat intalnire intr-un concert magnific! A fost intr-adevar o zi glorioasa, care mi-a dat o stare de bine pentru mult timp de acum incolo. Cateva fructe de maces, niste clopotei rataciti cumva de pala frigului noptii si o plapanda brandusa de toamna, pe care abia am zarit-o printre frunze, au fost notele care au intregit concertul toamnei mele din acest an.

Ziua plecarii a venit cu ceata, ploaie, fata zbarlita a toamnei. Pentru fotograf insa si asta are farmecul sau. La Arieseni e un mic targ si lumea a iesit pe strada chiar daca pare ca ploaia este iminenta. Mai sus, catre Vartop, pluteste ceata deasupra pensiunilor si caselor de vacanta. E dumineca si lumea a venit totusi la munte, in ciuda vremii nu prea binevoitoare astazi. Pana trecem Vartopul, este ceata, apoi se mai lumineaza, exact atat cat sa faca pozele interesante. Curand ajungem jos, in Baita, de unde consider periplul incheiat.