Acum trei ani am facut ceea ce credeam ca nu voi face, adica o calatorie in circuit, cu autocarul, prin Turcia si cu sejur de o saptamana la Marmaris, cu plecarea din Bucuresti. Spun asta pentru ca mi-e cam peste mana sa merg o noapte intreaga de la Timisoara la Bucuresti si apoi sa stau o zi intreaga in autocar. Era insa prima oara cand mergeam in Turcia si doream sa impusc doi iepuri deodata: sa am un sejur acolo si sa si vad ceva din aceasta tara, inclusiv putin din Istanbul. Si cum arta cere sacrificii…
Iata-ne deci intrati pe teritoriul Turciei unde, la cca.25 km de granita, oprim la Edirne sa vizitam celebra capodopera a lui Mimar Sinan, Moscheea Selimiye. Mitologia greaca pretinde ca Oreste, fiul lui Agamemnon, a construit aici orasul Orestia, devenit in timpul stapanirii romane Hadrianopolis, capitala provinciei Tracia. Ma itarziu, capitala a mai avut o epoca de glorie, intre 1365-1457, cand a fost si capitala Imperiului Otoman.
De pe ferry vedem in Cannakale calul troian folosit la filmarile pentru “Troia”, ca o anticipare a vizitei pe care o facem la Truva, antica Troie, la 32 km sud de Cannakale. Biletul de intrare la situl arheologic costa 10 lire turcesti (TL). Prin sit ne conduce un arheolog turc foarte competent, care ne spune ca nu au fost scoase la suprafata pana in prezent decat un sfert din vestigiile vechii Troii, care numara 9 straturi suprapuse. Orasul adapostrea cca. 15000 de oameni, ceea ce este foarte mult pentru vremurile acelea. Despre Troia cred ca nu trebuie povestti prea mult, istoria fiind cunoscuta din Iliada lui Homer sau, pentru cei care nu au citit, din filmul cu acelasi nume (care insa dezvaluia prea putin din detaliile istorice). Situl este patrimoniu UNESCO.
Moscheile din Turcia sunt cu adevarat impresionante. Se vede ca au fost un mare imperiu. Am fost si eu in Istanbul cu aerolines acum un an si a fost superb. O saptamana de vis
Abia astept continuarea! Eu am fost de 2 ori in Turcia.Din pacate am fost cu treaba si nu am vizitat decat Istanbulul si orasele in care am stat (Bolu si Osmanchick) cu imprejurimile, dar e una din tarile in care m-am simtit cel mai bine. Faceam munca voluntara, asa ca toti localnicii voiau sa ne multumeasca si ne invitau sa ii vizitam. Cred ca a fost prima data cand nu mai voiam sa mananc prajituri 🙂
Te cred, VertAnge, prajiturile lor sunt excesiv de dulci. Voi mai scrie, mai ales ca peste cateva zile plec din nou in Turcia:)
octav, te rog sa nu faci reclama agentiilor, pe blogul meu!