Exclamația din titlu nu se referă doar la ultima etapă care încheia excursia pe Coasta Amalfitană, ci exprimă, mai degrabă, o stare de așteptare care a luat sfârșit… Mă gândeam la Pompei parcă dintotdeauna, adică de când am început să aflu câte ceva la lecțiile de istorie și am completat apoi, prin lecturi și vizionări de filme, de-a lungul vieții. A fost parcă mereu o așteptare de a ajunge aici, combinată însă cu un fel de neliniște datorată posibilității de a mă întâlni cu ceva inefabil rămas de la atâtea vise și vieți pierdute…

Vizita noastră acolo a stat sub semnul unor nori de ploaie amenințători (ploaie ce n-avea să vie), care au sporit efectul dramatic al străzilor și caselor pustiite de cataclism. A fost nevoie de un efort continuu pentru a separa istoria de momentul trăit, în care o mulțime de oameni întâlniți peste tot (era aproape imposibil să faci fotografii fără a avea pe cineva necunoscut în cadru), anula atmosfera apăsătoare, ideea suferinței celor care au pierit acolo. Si undeva, în fundal, un Vezuviu posomorât ne privea parcă socotind în sinea sa când ar fi mai nimerit să-și arate din nou puterea…

Da, ultima erupție a sa a avut loc în 1944, iar una majoră a fost în 1631! De aceea, specialiștii estimează că o altă erupție majoră ar putea fi posibilă curând.

Pe internet veți găsi trasee de vizită, recomandări de locuri ce nu trebuie “scăpate” dar acestea sunt posibile doar la vizite individuale. Când ești în grup, mergi și vezi ceea ce hotărăște ghidul. Oricum, suprafața uriașă a sitului nu-ți va permite să vezi tot, fiind necesare mai multe vizite dacă dorești să-ți faci o părere mai cuprinzătoare.

Câteva necesare date istorice

Orașul Pompei a fost fondat în secolul al 8-lea î.Hr. de către populația osci. După cum aflăm de pe internet, aceasta era un grup etnic antic, prezent în Italia cu mult înainte de venirea grecilor sau romanilor.

De-a lungul vremii, orașul a fost cucerit de mai multe ori. Astfel, etruscii au fost în secolul al 6-lea î.Hr. și samniții în secolul al 5-lea î.Hr. In anul 89 î.Hr. l-au asediat romanii și, după nouă ani, l-au transformat în provincie romană.

Pompei a devenit un înfloritor centru comercial, care a atras aici multe familii romane bogate. Datorită climei blânde, locul a devenit și o destinație de vacanță preferată.

Cutremurele erau destul de frecvente în această zonă, în anul 62 î.Hr. având loc chiar unul mai mare, care a determinat parte din populație să plece.

La 24 august 79 î.Hr. a lovit catastrofa! Erau circa 20000 de locuitori în Pompei atunci. In timp, s-au descoperit în jur de 2000 de corpuri de bărbați, femei și copii, foarte bine conservate în cei peste 5m de cenușă care au acoperit orașul.

Acesta a intrat încet-încet în uitare până în 1599, cu ocazia săpării unui canal, când au fost dezgropate niște artefacte. De abia în 1748 însă, când un fermier își săpa via, au fost găsite urme importante ale Pompeiului. De atunci au început excavațiile care, practic, continuă și astăzi.

Străzi, vile, case, grădini împodobite cu statui și fântâni, mozaicuri și fresce viu colorate, ne permit să vedem astăzi cum trăia acea populație romană, înaintea erei noastre. Informații istorice și artistice valoroase, care justifică statutul de sit protejat de UNESCO al Pompeiului.

Ca în orice oraș roman, Forumul era locul cel mai important, unde se desfășurau toate evenimentele sociale, politice, comerciale și religioase. La Pompei, el măsura 142 pe 38 m și era locul din care se intra în templele construite în jurul său. In nord se afla Capitoliul. In Forum erau bănci, magazine meșteșugărești de tot felul, pentru carne, grâne, textile.

In partea de sud-vest a Forumului, se afla Basilica, construită în a doua jumătate a secolului al 2-lea î.Hr. Ea era împărțită în trei nave de două șiruri de coloane din cărămidă. Șase coloane corintice mărginesc un fel de tribună, unde stăteau magistrații atunci când judecau cauzele.

Vizitatorii trebuie să poarte pantofi comozi dar solizi, pentru că străzile sunt inegale ca înălțime față de “carosabil”, uneori fiind cam greu de urcat pe câte un trotuar (dacă nu chiar imposibil fără ajutor, cum a fost cazul meu).

La Casa poetului tragic, ghidul ne-a atras atenția asupra vestibulului unde se afla semnul CAVE CANEM, adică “feriți-vă de câine”. Mozaicul alb și negru reprezintă un câine de pază și era folosit pentru a descuraja hoții, chiar dacă nu era nici un câine acolo. Pentru a proteja mozaicul, se află o placă din sticlă în fața sa, ceea ce face însă ca în ea să se reflecte cei care doresc să vadă semnul.

Intr-un loc aranjat special, cu vitrine din sticlă, numit Garden of the Fugitive (Grădina fugarilor), i-am “întâlnit” pe cei care au suportat calvarul erupției vulcanice. Corpurile, bine conservate de cenușa vulcanică, au pierdut în timp materia organică, care s-a descompus, cenușa solidificată rămânând ca o matriță în care arheologii au turnat ciment, păstrându-le forma și poziția în care au fost găsite. Este, de departe, cea mai impresionantă parte a sitului.

Una dintre clădirile interesante ale sitului este Casa Faunului, construită în secolul al 2-lea î.Hr. Aceasta este cea mai mare și cea mai scumpă reședință găsită în Pompei. Ea a aparținut unui magistrat bogat din familia Satri, după cum rezultă dintr-o inscripție găsită la interior.

După intrarea monumentală, vedem în atrium un impluvium (bazin în care se adună apa de ploaie) cu mozaic, în mijlocul căruia este un satir (faun) dansând, din bronz. Această statuie a dat numele reședinței.

Vila avea două grădini și acolo am văzut, pe repede înainte din cauza ploii dese care a început, un mozaic de 20 metri pătrați, care reprezintă o luptă între Alexandru cel Mare și regele persan Darius.

In vechea Romă, cuvântul “lupanar” provenea de la „lupa”, însemnând prostituată. Deci, lupanarul era un bordel. In orașul Pompei se aflau 25 de asemenea așezăminte, cel mai cunoscut și mai frecventat fiind cel al lui Victor și Africanus, aflat în apropiere de Forum.

Clădirea avea două nivele: la cel de sus locuiau prostituatele și proprietarul, iar la parter se aflau camerele în care ele își ofereau serviciile.

La intrare, de-a lungul coridorului se pot vedea mici picturi reprezentând diverse scene erotice.

Curtea interioară este înconjurată de o galerie acoperită, sprijinită pe coloane, unde sunt expuse diverse statui sugestive, mese din marmoră și fântâni.

Cam atât am putut vedea în cele două-trei ore petrecute la Pompei. Desigur, dacă optați pentru o vizită individuală, vă puteți organiza altfel timpul, puteți merge chiar două-trei zile la rând.

Pompei, at last!

The title of this article explains the waiting I lived since I firstly heard about during the history lessons, completed afterward by readings and documentaries I have seen along my life.

The time we spent in Pompei as a group, was not more than 2-3 hours. As the surface of the site is huge (and a big part is not discovered yet), this is just a glimpse! And this one depended on our guide, what he decided to show us. I think he took us to the principal parts of the site, like the Forum, the Basilica, House of the Faun, and the Lupanar.

From what I wanted to see, we missed the Amphitheater and the Villa of the Mysteries.