Known as Argyropolis (Silver City) sau Argyrokastron (Silver Castle), the settlement appeared in the Vth. century BC, but was mentioned in written documents only in 1386, by a Byzantine chronicler. The Ottomans conquered the region in the XVth century. In 1812, Ali Pasha, the Ottoman leader of Albanian origin, known as “The Lyon of Ioannina” due to his courage, feared and respected by his anemies, became the master of the town. He enlarged the Citadel, and constructed an aqueduct in length of 10 km.

Gjirokaster is the native place of the stalinist leader Enver Hoxha but also of the famous writer Ismail Kadare. This is how he described his town: “The traveler seeing it for the first time was tempted to compare it to something, but soon found that impossible, for the city rejected all comparisons. In fact, it looked like nothing else.[…]…it was surely the only place in the world where if you slipped and fell in the street, you might well land on the roof of a house – a peculiarity known most intimately to drunks. Yes, a very strange city indeed. In some places you could walk down the street, stretch out your arm, and hang your hat on a minaret. Many things in it were simply bizarre, and other seemed to belong in a dream.” (Kadare, Chronicle in Stone)

We arrived very early in the morning and left our car in the main square (100 lek). Climbing on feet the streets in Qafe i Pazarit 9The Old Bazaar), we saw small shops with different merchandises. A local raki or a Turkish coffee would have been fine but the restaurants on the street had no clients yet.

The entrance fee in the Citadel is of 200 lek (for foreigners), that’s 2 euros, including the Military Museum. Visiting hours are 8.30 – 19.30. 

The Citadel was built in the second half of the 8th century. The rulers extended it, the last extension being that of the Ali Pasha. It has the role of prison even for Ottomans and it continued during the communist regime, till 1968. The political enemies have been imprisoned here, and the executions were performed in the small court near the cells.

Not much is to be seen today. Some cannons, mostly British, buyed or diplomatic gifts. The sultans kept these citadels deliberately with little armament because they wanted to prevent the rulers to gain too much power. A Lockheed T-33, used by the Americans during the cold war, after having technical problems, was forced down near Tirana, in 1957. It was brought at the Military Museum as a “war trophy”.

In the larger square it is a stage where once in four years the National Folklore Festival takes place. In the eastern end of the Citadel is the nice Clock Tower, built also by the Ali Pasha. A nice panorama over the city is offered from the Citadel.

We returned to the parking on other small streets. Asking about a certain museum-house, a man led us to the door of a little mosque and left us there. We took off our shoes and entered. A very simple interior inspired serenity and peace.

We closed the circle coming back at the parking. I regret to quit so soon such an interesting place, with so much to offer.

Cunoscuta mai intai ca Argyropolis (Orasul de Argint) sau Argyrokastron (Castelul de Argint), asezarea a aparut din sec. V i.e.n. dar a fost atestata documentar abia in 1386 de catre un cronicar bizantin. In sec. al XV-lea  intra in stapanire otomana si aceasta isi pune amprenta asupra asezarii, prin casele construite aici de catre nobili. In 1812, Ali Pasha devine stapanul orasului, pe care il inzestreaza cu un apeduct de 10 km lungime, din care n-a mai ramas aproape nimic. In timpurile moderne, Gjirokaster trece prin razboiul greco-italian (1940), fiind stapanit cand de unii, cand de altii.

Gjirokaster este locul de nastere al liderului stalinist Enver Hoxha dar si a scriitorului Ismail Kadare. Acesta din urma a scris despre locul nasterii sale: “Calatorul care il vede prima data este tentat sa il compare cu ceva, dar curand isi da seama ca este imposibil, pentru ca orasul respinge orice comparatie. De fapt, nu arata ca nimic altceva. […]…era, cu siguranta, singurul loc din lume unde daca alunecai si cadeai pe strada, puteai foarte bine ateriza pe acoperisul unei case, o caracteristica stiuta foarte bine de betivi. Da, intr-adevar un oras foarte ciudat. In unele locuri, te puteai plimba pe strada, intinzandu-ti bratul si asezandu-ti palaria in varful unui minaret. Multe lucruri de aici pareau pur si simplu bizare, iar altele pareau sa apartina unui vis.” (Kadare, Cronica in piatra)

Cu siguranta Gjirokaster merita mai mult decat cele doua ore pe care i le-am acordat, pe drumul de intoarcere din Albania. Pentru obiectivele sale turistice si pentru atmosfera orasului vechi, merita macar 2-3 zile. Drumul de le Ksamil la Gjirokaster l-am descris aici http://travelinghawk.blogspot.com/2011/10/itinerar-albanez-2-de-la-sud-spre-nord.html, asa ca acum vom urca de pe soseaua principala, direct in orasul vechi, cu casele sale catarate pe pantele muntelui Mali i Gjere.

Oprim intr-o parcare, in piata principala a orasului, la poalele Cetatii sau Citadelei (Kalaja). Cost: 100 lek, adica 1 euro. Chiar in parcare atrag atentia doua monumente:  cel al lui Cerciz Topulli, luptator pentru independenta si pentru invatamant in limba albaneza de la inceputul secolului al XX-lea si monumentul celor doua eroine din al II-lea razboi mondial, Bule Naipi si Persefoni Kokedhima, ucise de trupele fasciste.

Intrarea costa 200 lek/persoana, incluzand si Muzeul militar. Acesta este partea intunecoasa, la propriu, a vizitei. Orele intre care se poate vizita cetatea sunt 8.30 – 19.30

Iesim apoi pe prima terasa, pe care se vad piese de tun din arsenalul lui Ali Pasha. Majoritatea sunt britanice, cumparate sau daruri diplomatice. Politica curtii otomane era aceea de a tine asemenea cetati necorespunzator inarmate pentru a nu permite guvernatorilor sa castige prea multa putere. Ali Pasha, liderul otoman de origine albaneza, nu a tinut insa cont de acest lucru si a infiintat o scoala de artilerie si un atelier de produs ghiulele pentru tun.

Tot aici se afla si ce a mai ramas, adica carcasa, unui avion Lockheed T-33, utilizat de catre fortele americane in timpul razboiului rece si obligat sa aterizeze langa Tirana, in 1957, dupa ce a avut probleme tehnice. Considerat “trofeu de razboi” a fost adus aici in 1969, pentru a fi expus la Muzeul Armelor.

Citadela a fost construita in a doua jumatate a secolului al 8-lea si a primit forma sa actuala in 1490, fiind reconstruita de catre sultanul Bayazid al II-lea. Avea trei porti si cinci turnuri de aparare, ale caror urme se mai vad inca. O alta extindere a sa a survenit intre 1811-1812, sub conducerea lui Ali Pasha.

Folosita ca si inchisoare si in timpul stapanirii imperiului otoman, Citadela a servit aceluiasi scop pana in 1968, aici fiind intemnitati condamnatii politic ai regimului comunist. Executarea lor avea loc in mica curte din stanga celulelor.

In curtea urmatoare, mult mai mare, se afla o scena pe care, incepand cu anul 1968, o data la patru ani, se desfasoara Festivalul National de Folclor.

 Turnul cu Ceas

De pe zidurile Citadelei, orasul ni se asterne la picioare si privirea zboara, de-a lungul raului Drinos, pana departe.

 panorama de la Citadela

Ne intoarcem spre iesire, trecand prin alte parti ale Citadelei. Vizitatori sunt foarte putini la ora asta matinala,  dar se pare ca nu lipsesc de obicei. Orasul Gjirokaster, intrat in patrimoniu UNESCO in 2005, a fost declarat oras-muzeu inca din anul 1961.

Iesiti din cetate, trecem pe cateva stradute admirand arhitectura originala a caselor, care i-a atras porecla de “orasul de piatra”. Aici, casele sunt acoperite cu placi de piatra cioplite, acoperisurile acoperindu-se unele pe altele din cauza diferentelor de teren. Uneori ai impresia ca vei calca intr-adevar pe acoperis, nu pe strada.

Intrebam pe cineva despre o anume casa-muzeu si el ne conduce…intr-o moschee mica, lasandu-ne acolo, in usa. Ne descaltam si intram. Interiorul este izbitor de simplu si e o liniste absoluta. Nimic din stralucirea marilor moschei vizitate pe aiurea…

Incheiem cercul, reajungand in parcare pe o alta strada, dupa ce mai surprind cateva instantanee in acest oras pe care imi pare rau ca il parasesc atat de repede.