In drumul nostru spre sudul Albaniei, trecem si prin localitatea Fier. Un oras cu 120000 de locuitori, a carui constructie a fost inceputa in anul 1877 de catre familia Vrioni, bey de Berat, in care nu este nimic interesant de vazut. La 8 km vest de localitate se afla insa cel mai mare sit arheologic din Albania – Apollonia.

Strabatem o campie arsa de soarele dogoritor de amiaza (32 grade), printre resturile cazematelor construite de fostul dictator Enver Hoxha. Obsedat de o invazie din afara tarii, el a ordonat construirea a 700000 de asemenea cazemate, in toata tara, una la patru locuitori! Astazi, ele uratesc peisajul deoarece sunt foarte greu de distrus. Fiecare este construita din 5 tone de fier si beton!

Intrarea in sit costa 300 lek (3 euro). In afara de noi nu sunt alti vizitatori. Paznicul sta la umbra coroanei generoase a unui copac, impreuna cu alti 2  insi. Nu stie nici o limba straina dar zambeste mereu si ne spune: mozaic, amfiteater, odeon , manastir si ne indica directiile cu mana. Asta in loc de orice fel de ghid sau tablita explicativa. Nici nu-mi faceam iluzii in acest sens, asa ca m-am documentat temeinic pe internet, inainte de plecare.

Evolutia unei asezari, de la stadiul de colonie greceasca in secolul 7 i.e.n. la cel de oras roman in secolul 3 e.n. si pana in perioada medievala este intotdeauna bogata in evenimente. Se spune ca primul nume al asezarii, construita de refugiati greci din Corfu si Corinth, ar fi fost Gylaceia, dupa Glyax, fondatorul ei. Apoi numele s-a schimbat, cetatea fiind inchinata zeului soarelui, Apollo.

Aici ar fi functionat o importanta scoala de filosofie, unde a studiat si Augustus, care a primit tot aici vestea asasinarii lui Caesar. Cicero, in scrierile sale, numea Apollonia “magna urbs et gravis”, adica “oras mare si important”.  Imaginati-va un zid de 4 km lungime, care inconjoara o suprafata de 86 ha. Asezarea pe drumul care lega Roma de Bizant a dat un puternic avant dezvoltarii economice a orasului. Un puternic cutremur a schimbat insa cursul raului Aous, pe care era construit, si acest eveniment a dus la declinul sau.

Din pacate, la fel ca Troia, in actuala Turcie, si Apollonia zace inca in mare parte ingropata sub pamant. In timpul primului razboi mondial, arheologii austrieci au inceput excavatiile aici, dupa care munca a fost preluata de arheologi francezi si albanezi, care au lucrat in anii ’20 si ’30. In timpul conducerii Hoxha munca a fost sistata. Ea a reinceput in 1991 si e in plina desfasurare, condusa de un profesor de la Universitatea din Grenoble, Franta.

Din mozaicul amintit nu vedem nimic si nici din amfiteatru. Primul este acoperit cu nisip, iar al doilea, acoperit cu fasii de plastic, asa ca nici nu mai coboram pana acolo.

Dand ocol bisericii manastirii, ma intriga si ma incanta capitelurile coloanelor care sustin pridvorul, fiecare deosebit de celalalt.

Probabil candva biserica a fost pictata, ca si manastirile noastre bucobinene, inclusiv in pridvor. Apoi, pictura a fost varuita cu alb, asa ca acum vedem o palida incercare de restaurare in pridvorul deschis si in cupola bisericii. In rest, totul e alb si biserica e goala, cu piatra pe jos. Altarul ne mai arata ceva de odinioara. Trei caini mari si costelivi stau tolaniti in pridvor si ne privesc cu dispret, apoi lasa iar botul pe labe. E vremea sa plecam si de aici, lasand trecutul sa mai doarma…