Ape binefăcătoare și Liberty Style, la San Pellegrino

Când am făcut cea de-a treia excursie din Bergamo, la San Pellegrino, vremea a fost cea mai frumoasă, lăsându-mă să mă bucur din plin de coloritul de toamnă al frunzelor și de atmosfera liniștită a unui orășel pe nedrept căzut în uitare care, acum, se freacă la ochi și încearcă să revină la gloria de odinioară.

Prima atestare documentară a așezării apare în 1452, iar Leonardo da Vinci o menționează pe o hartă pe care a desenat-o între 1482-1512, cu ocazia unei călătorii făcute pe Valea Brembana.

Destinul “nestematei Văii Brembana”, cum i se spunea, a fost strâns legat de existența aici a apelor minerale, ai căror indici terapeutici erau cunoscuți încă din 1799. Abia în 1848 însă, familia Palazzolo construiește prima baie, urmată de familia Salaroli, cu a doua. In 1901 s-a inaugurat “Sala pentru baie și băut apa” și de aici încolo…totul e istorie.

DSCN9076 (Copy) DSCN9039 (Copy) DSCN9247 (Copy)

Apa naturală provine din trei izvoare, cu compoziție identică și temperatură constantă – vara și iarna – de 26 grade. Prima analiză chimică, efectuată în 1782, a dus la clasificarea ei ca apă sulfat-bicarbonat-alcalină, foarte indicată pentru boli de stomac și intestine, ficat, căi biliare și boli de rinichi.

Compania San Pellegrino a fost fondată în 1899. La început, pacienții doar beau apa, apoi, în 1901, s-au deschis și băile care, după construirea Hotelului Grand, în 1906, au început să atragă aici aristocrația europeană, actori și sportivi renumiți. Astfel, în cartea de oaspeți a hotelului au semnat Regina Margherita de Savoy, membri ai familiei țariste ruse, compozitorul Mascagni, Regele Farouk al Egiptului, laureați ai Premiului Nobel precum Eugenio Montale și Salvatore Quasimodo, Federico Fellini, Giuletta Masina, Ornella Mutti și lista ar putea continua. O atracție deosebită o exercita, bineînțeles, și Cazinoul, inaugurat în același an cu hotelul. Ambele clădiri sunt reprezentante deosebite ale stilului arhitectural Art Nouveau italian, numit aici Liberty Style, despre care povestesc mai târziu.

DSCN9038 (Copy) DSCN9249 (Copy)Cazinoul din San Pellegrino

După ce am coborât din autobuzul cu care am venit din Bergamo (7.30 euro, dus-întors), chiar în centrul stațiunii, am trecut podul peste râul Brembano, să văd mai îndeaproape hotelul imens.

Inițial un pod de lemn, construit pentru a lega hotelul de oraș, acesta a fost înlocuit în  1924 de actualul Pod Principe Umberto.

DSCN9054 (Copy) DSCN9049 (Copy) DSCN9056 (Copy)Ponte Principe Umberto

DSCN9062 (Copy)In față, văd ceva stil Liberty și, fiindcă Art Nouveau este pasiunea mea arhitecturală, mă îndrept într-acolo, nu însă fără a trage cu coada ochiului și către clădirea Grand Hotel.

Constat că am în față fosta Gară San Pellegrino, care s-a inaugurat în 1906, iar în 1967 a fost scoasă din funcție. Ea a fost proiectată de către arhitectul Squadrelli (ca toate gările din Valea Brembana), care și-a lăsat amprenta pe mai multe clădiri importante din stațiune.

DSCN9060 (Copy) DSCN9061 (Copy) Trecând prin fața hotelului îmi continui drumul pe frumoasa alee plantată în 1856 de către același Romulus Squadrelli, îndreptându-mă spre Ponte Vecchio sau Ponte San Nicolo, ridicat între 1430-1471. Admir, din toate unghiurile posibile, răsfirarea caselor pe dealurile din jur. E liniște, aer curat, soare și mă aflu într-un loc minunat. Chiar mă bucur că am ales să vin azi, aici.

DSCN9104 (Copy) DSCN9116 (Copy) DSCN9117 (Copy) DSCN9120 (Copy)Ponte Vecchio, San Pellegrino

DSCN9150 (Copy)Mă întorc spre centru și văd Templul Celor Căzuți, aflat în renovare, construit de un arhitect din Bergamo, Luigi Angelini, în 1924.

DSCN9170 (Copy) DSCN9172 (Copy)Templul Victoriei, devenit apoi Templul Celor Căzuți

Aici, în apropiere, se află Villa Serena, o casă minunată, care ilustrează stilul Liberty.

DSCN9168 (Copy) DSCN9162 (Copy) DSCN9161 (Copy) DSCN9166 (Copy) DSCN9163 (Copy) DSCN9159 (Copy) Mă îndepărtez de strada principală și dau de stația veche  funicularului, construită în 1909, tot în același stil. E închisă demult dar, odinioară, făcea legătura cu satul Vetta, aflat cu 300 m altitudine mai sus.

DSCN9197 (Copy) DSCN9202 (Copy)In continuare, văd un loc pe unde îmi închipui că aș putea să mă apropiu de clădirea Cazinoului, deși locul pare neumblat de multă vreme. Așa e, nu pot intra pe aici și, de fapt, nici nu știu dacă pot intra pe undeva. Incerc pe la băi și acolo mă pot apropia puțin.

DSCN9207 (Copy) DSCN9218 (Copy)intrarea la Terme

DSCN9235 (Copy) DSCN9219 (Copy) DSCN9220 (Copy) DSCN9233 (Copy) DSCN9234 (Copy)Orășelul are o mulțime de case frumoase, în stil de munte și cu brâie pictate, în stil Liberty. După cum se vede din fotografii, se întinde pe dealurile din jur dar eu m-am limitat doar la centru.

DSCN9050 (Copy) DSCN9186 (Copy) DSCN9180 (Copy) DSCN9239 (Copy) DSCN9183 (Copy)Stilul Liberty, atât de răspândit în această parte a Italiei, abundă în flori, ghirlande, panglici, libelule și fluturi, fete tinere care dansează, în general linii curbe, unduitoare, spiralate. El s-a manifestat nu prea multă vreme, la începutul secolului 20 și poate fi observat în ceramică, fier forjat, mobilă, obiecte din sticlă.

După cum am spus mai pe la început, două sunt clădirile care ilustrează cel mai bine acest stil aici, la San Pellegrino. Din păcate, ambele sunt astăzi nefuncționale.

Grand Hotel, o clădire imensă , cu șapte etaje și 250 camere, a fost construită în doar 22 de luni și inaugurată în 1904. Proiectantul său – arh. Romulus Squadrelli. După primul război mondial numărul vizitatorilor din stațiune a scăzut dramatic, tendința continuând și după cel de-al doilea război mondial. Costurile pentru introducerea unor facilități moderne au fost mult prea mari și nimeni nu a dorit să investească. Acum, Primăria caută soluții, fiindcă redeschiderea hotelului și a Cazinoului ar insufla viață nouă în stațiune și ar aduce turiști.

Tot lui Squadrelli i se datorează și clădirea Cazinoului, renovată cu câțiva ani în urmă pentru a putea găzdui banchete și nunți. Asta înseamnă însă că, în majoritatea timpului, este închisă, așa că nu am putut vedea – decât pe internet – scările din marmoră roșie, mozaicurile, balustradele din fier forjat și minunatele lampadare…

Vă las să admirați fotografiile, ultimele din excursia mea la Bergamo.

DSCN9090 (Copy)Grand Hotel, San Pellegrino

DSCN9096 (Copy) DSCN9074 (Copy) DSCN9101 (Copy) DSCN9080 (Copy) DSCN9107 (Copy) DSCN9102 (Copy) DSCN9249 (Copy)Casino, San Pellegrino

DSCN9231 (Copy) DSCN9225 (Copy) DSCN9227 (Copy) DSCN9213 (Copy) DSCN9214 (Copy) DSCN9212 (Copy) DSCN9224 (Copy)

Healing Waters and Liberty Style In San Pellegrino

San Pellegrino, on Brembana Valley, is a pearl of Liberty Style (Italian Art Nouveau). Even if the waters are known from the 18th.century, the epoch of glory was before the first world war. The two important buildings, representative for the Liberty style are The Grand Hotel and the Casino, both projected by architect Romulus Squadrelli, and inaugurated in 1904. Now the hotel is closed already for many years (due to the huge cost of renovation and introducing the modern facilities), and the beautiful Casino building is used for banquets and weddings.

There are also many others nice buildings, like Villa Serena. Two bridges cross the Brembana river in the centre of the town: Ponte Principe Umberto (1924) and Ponte Vecchio (1430-1471).

The healing waters, used to treat many illnesses, are provided by 3 springs. They have the same composition and the same, constant temperature (summer and winter) of 26 degrees. The water became a renowened international brand.

 


Comments

Ape binefăcătoare și Liberty Style, la San Pellegrino — 4 Comments

  1. Nu numai ca localitatea este frumoasa , dar toamna o face parca si mai atragatoare. N-am stiut ca San Pellegrino a fost o statiune balneara. Ai fost foarte inspirata cand te-ai hotarat s-o vizitezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code