Lalele și orhidee pe “Insula florilor”, Mainau

Pentru mine, Insula Mainau sau Insula Florilor după cum i se spune a reprezentat o vizită de multe ori amânată și, în sfârșit, întâmplată! Deși plănuiam de mult timp să ajung acolo, nu s-au aliniat planetele până în acest an. In luna aprilie, tocmai bine pentru a vedea parada florilor de primăvară în plină desfășurare! După cum veți vedea din fotografii, erau toate acolo dar vedeta era LALEAUA.

45 de hectare de pădure-parc, cu flori care se schimbă după sezon și un castel baroc din secolul al 18-lea, cu o mică grădină zoologică și o Casă a Fluturilor, reprezintă acest paradis numit Insula Florilor.

Imensul parc este împărțit pe diferite zone precum zona fântânilor, scara cu flori, grădina cu trandafiri, grădina cu ierburi (mirodenii și medicinale), etc. Florile se schimbă după sezon, accentul căzând fie pe bulboase (primăvara), pe trandafiri (vara, când înfloresc 9000 de trandafiri din peste 400 de soiuri) sau pe dalii și crizanteme (toamna). In felul acesta, vizitatorul are mereu în fața ochilor un alt peisaj, putând face mai multe vizite pe insulă. Poate asta și explică cei 1 milion de vizitatori pe an, deși biletul de intrare costă 27 euro!

Istoric

Urme vechi de viețuire pe insulă au fost găsite chiar pentru anul 3000 înainte de Christos. De-a lungul timpului, numeroase familii nobiliare au stăpânit insula, precum Marele Duce Friedrich I, Marele Duce Friedrich II, Viktoria, Regina Suediei (din 1907 până în 1930). După moartea sa, insula a fost moștenită de fiul său, Prințul Wilhelm. La rândul său, acesta a încredințat administrarea ei fiului său, Prințul Lennart.

Acesta din urmă, căsătorit cu o persoană care nu aparținea clasei nobiliare, a renunțat la titluri și la dreptul la tron, luând decizia de a transforma insula în propria sa reședință. Contele Lennart Bernadotte și soția sa, Contesa Sonja Bernadotte, au transformat insula într-o imensă grădină, care a devenit una dintre principalele atracții ale Lacului Constance/Bodensee. Numărul imens de flori și grija față de mediu au devenit principala preocupare a Fundației Mainau. Acest lucru le-a adus celor doi soți certificatul de prima grădină botanică din Europa. Contele Bernadotte a trăit pe insulă din 1932 până în 2004.

Palatul baroc a fost construit în 1740. Are formă de potcoavă, cu fațada orientată spre lac și cele două brațe, spre grădină. Un turn-locuință, vizibil doar la fațadă, a fost construit între 1200-1240 de către ordinul teutonilor. Acum, turnul adăpostește un restaurant.

Se poate vizita și Biserica Sf. Maria a castelului, construită în 1732, după planurile lui Johann Gaspar Bagnato. Aceasta a fost prima sa lucrare. Mobilierul din interior a fost creat de Joseph Anton Feuchtmayer, unul dintre cei mai cunoscuți sculptori baroc din sud-vestul Germaniei. Frescele din tavanul bisericii au fost realizate de Franz Joseph Spiegler și stucatura îi aparține lui Francesco Pozzi.

Plimbarea prin parc se poate prelungi la nesfârșit. Forme și culori inspiră mereu la alte și alte fotografii, fie că este vorba despre plante cultivate sau din flora spontană.

Splendida alee de metaseqoia mi-a amintit instant de una similară din Coreea de Sud, de pe Insula Nami, unde s-au filmat secvențe din serialul simbol Winter Sonata..

Nenumărați magnolieri, cu flori în culori și nuanțe diferite, te fac să zăbovești în fața lor.

Sunt mulți vizitatori în parc dar poți totuși găsi și locuri mai izolate, unde să te minunezi în fața unor specii diverse de copaci, din care poate nu ai mai văzut. Fântâni și aranjamentele florale sunt și ele puncte de atracție.

La Casa Fluturilor e coadă. Deși sunt multe specii, sunt greu de fotografiat fiindcă nu stau o clipă locului.

Există și locuri de popas în parc, unde te oprești să mănânci ceva pe fugă sau să bei o cola sau o bere. In jurul terasei palatului poți admira și lacul.

Ei, dar unde sunt lalelele? Până acum am văzut pe ici, pe colo dar mă așteptam la covoare compacte…

Ei, da! Mi-am făcut “plinul” de lalele acum dar să nu credeți că asta e tot! Pe insulă există și o colecție de 1200 orhidee, pe care un iubitor de flori nu le poate “scăpa”. Să mergem deci, să le vedem!

Puteți spune care vi-a plăcut mai mult? Eu nu pot!

Amețiți de atâta culoare, obosiți dar foarte satisfăcuți de ceea ce am văzut, ne îndreptăm spre ieșire. Acolo, lângă pod, la marginea lacului, mai avem parte de o ultimă interacțiune cu natura, cu păsările care cuibăresc pe lângă lac.

Cu siguranță ar mai fi multe de văzut pe insulă, multe colțuri de descoperit dar pentru noi timpul s-a terminat. E ultima noastră plimbare în vestul lacului Bodensee și încheierea călătoriei noastre în Germania, din acest an.

Tulips And Orchids On The “Flower Island”, Mainau

My visit on the Mainau Island was always postponed during the last years but now it was the moment! I have seen a lot of photos on the internet and I longed to see the island myself. On April, this year, it happened!

An immense park of 45 hectares, on the Bodensee Lake in Germany, is a flower Paradise, as you can see in this article. Hence, the name of Flower Island, given to it. In every season one can see different species of flowers. Now it was the time of the tulips! Besides, many other flowers can be admired, and also huge trees and beautiful magnolias. A Butterfly House is another attraction.

As a bonus, a collection of 1200 orchids is at your disposal!

This was a visit of great impact, especially visual. Even if the entrance ticket is not cheap (27 euro/person), for a flower lover Mainau Island is a must!


Comments

Lalele și orhidee pe “Insula florilor”, Mainau — 2 Comments

  1. Amazingly beautiful turip garden!

    I didn’t know there are such variations of orchid. They are very beautiful!

    I love reddish one the most.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code