Lecce, oraș aflat în sudul Bariului, la o oră și jumătate de mers cu trenul, îmi făcea de multă vreme cu ochiul prin ceea ce citisem deja pe net despre el. Supranumit “Doamna barocă” sau “Florența sudului“, mie mi-a lăsat amintirea unui centru istoric dormind sub soare și învăluindu-și vizitatorii cu acea lumină gălbuie, de culoarea mierii, la fel ca și orașele din Malta. Când am pătruns în centrul vechi, mi-a amintit instantaneu de Malta. Este, desigur, o impresie subiectivă dar eu așa îl voi păstra în amintire.

Sf. Oronzo, patronul orașului

Plin de palate, biserici și piețe, Lecce este parcă croit special pentru turiști. Ca toate centrele vechi din Italia, cel care călătorește are totul la îndemână, în același spațiu: obiectivele turistice, precum și locurile în care să-și încânte papilele gustative: restaurante, gelaterii și cafenele. El trebuie doar să țină seama de un lucru, atunci când își face planul de vizită, și anume, de atotputernica SIESTĂ!! Și da, aici, în sudul Italiei, ea este mai lungă decât în alte părți.

Deși știam acest lucru, nu știu de ce, nu m-am gândit că și bisericile se supun acestui program și am avut surpriza – neplăcută – să constat că nu pot vizita Catedrala, închisă între 12-17 și nici faimoasa Basilica di Santa Croce, aflată în renovare și acoperită de schele.

In consecință, mi-am schimbat ad-hoc planul și am mers să vizitez mai întâi Il Castello di Carlo V. Am avut și aici surpriza să mi se spună că nu-l pot vedea decât parțial, având interiorul în renovare! Părea că mă urmărește ghinionul, la Lecce! Am plătit totuși cei 3 euro intrarea și am mers să văd ce se poate. Și asta nu era prea mare lucru…

curtea interioară a castelului

Sala Ducesei

Carol al V-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Spaniei, a fost cel care a cerut construirea unei serii de castele fortificate de-a lungul coastelor Pugliei, pentru a face față atacurilor otomane. Aici, la Lecce, castelul a fost ridicat, între 1539-1549, pe locul unei fortărețe normande.

Cele două structuri principale ale castelului sunt unite de o curte interioară. Zidurile puternice sunt completate de patru bastioane de colț. Ce am putut vedea este Sala Ducesei, cu capitelurile sale gotice.

De la castel, pe o străduță laterală am ajuns în Piața Oronzo, marcată de o coloană înaltă, în vârful căreia se află sfântul patron al orașului. Aici este un binecunoscut loc de întâlnire al tinerilor din oraș.

Piața Oronzo

Trenulețul care face înconjurul orașului vechi, are stație și aici.

In piață și în imediata sa apropiere se pot vedea Amfiteatrul roman, Teatrul roman și două dintre multele biserici din această parte a orașului. Tot aici, la punctul de Informare turistică puteți primi o hartă gratuită, care să vă ajute la orientare. In apropierea coloanei, vedeți, pe asfalt, emblema orașului Lecce – un lup stând sub un stejar și o coroană cu cinci turnuri.

O cafea ar fi binevenită. O puteți servi la terasele din piață.

ruinele amfiteatrului roman

Piața Domului este un loc minunat între aceste străduțe. Domul în sine, ridicat în 1144 și o clopotniță de 70 m înălțime, adăugată mult mai târziu, ar fi piatra de rezistență, dacă nu ar fi închis când ajung acolo! Ca să mă răzbun, zăbovesc mai mult în piață, făcând fotografii la Palatul Episcopal și Palatul Seminarului, construite în 1700.

Catedrala Maria Santissima  Assunta, are o fațadă principală frumoasă, cu statuile Sf. Gennaro și Ludovic, iar cea de-a doua intrare, considerată capodoperă a artei baroce aici, în Lecce, ni-i înfățișează pe Sf. Oronzo, Giusto și Fortunato. In interior, aș fi putut admira un altar din bronz și marmoră și numeroase tablouri valoroase.

Piața Domului

Pe străduțele adiacente abia dacă rătăcea cineva, toți erau retrași pentru siestă. Deși abia martie, era deja foarte cald. Nu vreau să mă gândesc cum e aici în august! Nu mă împac prea bine cu căldura, de aceea prefer – pentru excursii – lunile de primăvară sau toamnă.

Avea însă și un avantaj pustietatea de pe străzi: puteam observa și fotografia mai bine diverse detalii.

Deși n-am putut intra, am mai întâlnit câteva biserici în drumul meu.

Știam de acum că nu voi găsi nici una deschisă dar am mers totuși până la Basilica di Santa Croce, în speranța că voi putea vedea ceva măcar din fațada sa considerată cea mai frumoasă operă barocă din Italia! Ghinion! Schelele o acopereau complet! Am reușit cu greu să fur o imagine.

Pornind pe drumul de întoarcere spre gară, am ieșit pe una dintre porțile orașului vechi, Poarta San Biagio. Deasupra sa se află statuia sfântului, îmbrăcat în haine de episcop. Sf. Biagio era priginar din Armenia, unde fusese episcop la un moment dat. Romanii l-au întemnițat și apoi condamnat la moarte prin decapitare. Pe poarta reconstruită în 1774, se află stemele orașului Lecce și cea a lui Ferdinand al 4-lea de Bourbon.

Poarta San Biagio

Acolo, în apropierea porții se află câteva vile construite în stil maur, pe care nu mă așteptam să le văd. Uitasem pe moment că Peninsula Salento (unde se află Lecce) a fost stăpânită, pe rând de greci, romani, bizantini, normanzi și aragonezi, aceștia din urmă aflându-se aici în secolele 13-15. Aceste construcții mi-au reamintit momentele de istorie.

Lecce, the Baroque Pearl in Southern Italy

It was named Baroque Lady or the Florence of the South. Lecce deserves its name because of the fine examples of baroque architecture, which can be seen in town. For a tourist coming here for the first time, like me, Lecce offers a mild, yellow light which reminded me on Malta.

Being there during the siesta time, it seemed to me that the town is a very quiet one, which may be is not true! But I found a sleeping town, full of palaces and churches, with little streets and a lot of interesting architectural details.

Of course, most of the tourist come here to see the Basilica Maria Santissima Assunta in the beautiful Piazza Duomo, and the Basilica di Santa Croce (now suffering repairing works). But there are also St. Oronzo Piazza, the Roman Amphiteater, the Roman Theater, the Castle, and again many more churches.