Nu aş vrea să părăsim Ostrov Tumski fără să aflaţi câteva dintre legendele sale, legate de locurile pe care le-am văzut aici. Ca şi în cazul celor două biserici din oraş şi pe acestea le-am găsit pe internet şi vi le împărtăşesc şi vouă.

Ostrow Tumski, Wroclaw

Dubla Biserică – Sfânta Cruce şi Sf. Bartlomeu este legată de animozitatea cunoscută, reală, dintre Ducele Henry IV şi episcopul Thomas. Deşi foarte generoşi cu oraşul, nutreau unul pentru altul o ură profundă, pe care nu ezitau să şi-o manifeste în consiliul orăşenesc, din care făceau parte ambii.

Legenda se leagă de disputa a doi cetăţeni ai oraşului, care doreau să construiască o biserică pe acelaşi loc, nici unul nevrând să i-l cedeze celuilalt. Episcopul i-a sfătuit mai întâi să construiască biserica împreună şi să o numească Sf. Bartolomeu. Deoarece ducele nu a fost de acord cu această soluţie, cei doi au început să se certe din nou. Atunci, episcopul le-a spus să construiască o biserică pe care să o numească Sf. Bartolomeu şi, deasupra ei, o alta, pe care să o numească Sfânta Cruce. Astfel, disputa s-a încheiat.

Dubla Biserică – Sfânta Cruce şi Sf. Bartlomeu, Wroclaw

Cel mai mare monument baroc din Wroclaw este cel al Sf. Nepomuk, aflat chiar în faţa bisericii.

Se spune că sculptorul Urbanski, cel responsabil cu construcţia sa, era un om leneş, care a tergiversat multă vreme ce avea de făcut, depăşind un termen după altul. In cele din urmă, pentru a se încadra în ultimul termen care i s-a dat, i-a cerut ajutorului său, Gottfried, să termine în locul lui îngerii de pe monument. Fericit că tocmai devenise tatăl unui băieţel, Gottfried a decis ca unul dintre îngeri să aibă chipul fiului său nou-născut! Când a văzut ce a făcut, Urbanski l-a concediat. Soţia sa şi-a luat însă fiul şi s-a dus să îl arate meşterului. Când acesta a văzut cât este de drăgălaş şi fericit, s-a înduioşat şi l-a luat pe Gottfried înapoi. Pentru a asigura simetria monumentului, i-a cerut să sculpteze un al doilea înger chel (ca un cap de nou-născut) pe partea cealaltă. Astfel, turiştii sunt puşi acum să îi caute pe monument 🙂

Aminteam în articolul precedent despre arcul din cărămidă care uneşte Biserica St. Giles de următoarea clădire de pe stradă. Acest arc se numeşte Poarta Găluştii. Deasupra sa se află o piatră rotundă, despre care există o legendă.

Se spune că pe insulă trăia demult tare un om care preţuia cel mai mult două lucruri: pe soţia sa şi găluştele pe care ea i le fierbea în fiecare zi. Intr-o zi soţia sa a murit, lăsându-l pe bietul om neconsolat pentru că nu va mai avea niciodată cele două lucruri la care ţinea cel mai mult! Văzându-l, soţia sa a hotărât să îl consoleze.

I-a apărut în vis şi i-a făcut cadou o oală magică care, spunea ea, va fi mereu plină cu găluşte, cu condiţia să nu o mănânce niciodată pe ultima. La trezire, omul a găsit într-adevăr oala şi a început să mănânce. S-a lăcomit însă, uitând de sfatul primit şi a încercat să o mănânce şi pe ultima. Spre stupefacţia sa, găluştii i-au crescut picioare şi a început să alerge. Omul a fugărit-o pe toată insula însă, în cele din urmă, găluşca a poposit pe poarta cu pricina, unde s-a transformat în piatră pentru a aminti mereu de păcatul şi pericolul lăcomiei!

Poarta Găluștii, Ostrow Tumski, Wroclaw

Ajunşi la Poarta Găluştii ne aflăm chiar lângă Catedrala, care a inspirat alte legende.

Legenda statuii fără picioare vorbeşte despre statuia Sf. Vincenţiu, aflată pe peretele sudic al Catedralei. Se spune că într-o zi, marele sculptor al oraşului, Erasmus, care muncea foarte mult, s-a prăbuşit de epuizare pe când traversa podul spre Ostrov Tumski. Un băiat tânăr l-a îngrijit, până şi-a revenit. Atunci, meşterul a văzut că tânărul nu are picioare şi şi-a dat seama ce greu trebuie să îi fi fost să îl îngrijească. L-a întrebat cum îl poate răsplăti, iar tânărul i-a spus că ar dori să-l înveţe să sculpteze.

La început meşterul a ezitat, apoi i-a spus că îl va pune să facă o statuie şi dacă el va fi mulţumit, îl va primi ca ucenic. Bucuros, băiatul nu a precupeţit nici un moment pentru a face o statuie a Sf. Vincenţiu, căruia i-a sculptat picioarele sănătoase şi puternice pe care şi-ar fi dorit el să le aibă. In seara ultimei zile s-a rugat ca meşterul să îi accepte lucrarea.

Noaptea, Sf. Vincenţiu a venit la băiat şi l-a atins pe picioare. La trezire, acesta a constatat că are picioarele pe care şi le-a dorit mereu! Uluit, s-a dus să vadă statuia sa, numai că acesteia îi dispăruseră picioarele!

Când meşterul Erasmus a auzit povestea, s-a gândit că băiatul este cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu şi l-a angajat imediat, băiatul devenind cel mai de încredere ajutor al său.

Capul care strigă este un cap de piatră, aflat în zid, la 15 m deasupra solului, pe turnul sudic al Catedralei. El nu pare a fi făcut parte, iniţial, din zidul respectiv.

Conform legendei, acesta ar fi capul unui tânăr, care s-a îndrăgostit de fiica unui aurar bogat. Tatăl ei l-a refuzat când i-a cerut fiica de soţie, spunând că o va da doar unui tânăr bogat. Auzind acest lucru, tânărul a jurat că se va întoarce bogat, după un an. Apoi, s-a dus în pădurea învecinată şi a început să tâlhărească oamenii, convins fiind că aceasta este cea mai sigură cale de a se îmbogăţi.

După un an s-a întors, bogat dar plin de păcate. Aurarul, care auzise despre faptele sale, a refuzat din nou să îi dea fata. Innebunit de răspunsul primit, tânărul a spus că dacă el nu o poate avea, nu o va avea nimeni şi, încuindu-i pe aurar şi pe fiica sa în atelier, i-a dat foc. Apoi a fugit, cu mintea rătăcită. Răul pusese stăpânire pe el în asemenea măsură încât a fugit în Catedrala învecinată, sus pe treptele turnului, pentru a se bucura mai bine de vederea casei aurarului, în flăcări.

Dumnezeu nu a fost deloc mulţumit că băiatul folosea Catedrala în acest fel şi a făcut astfel încât geamul pe care privea să coboare încet-încet. La început, băiatul nu a observat apoi, când a vrut să-şi tragă capul înapoi, a constatat că nu mai poate, iar geamul cobora într-una, sufocându-l. A început să strige după ajutor. Oamenii au venit repede şi, văzând casa în flăcări, au crezut că băiatul de aceea îi chemase! Au spart uşa atelierului şi i-au scos pe aurar şi fiica sa, nevătămaţi. Este ultima imagine văzută de băiat când geamul a coborât definitiv, peste strigătul său de moarte. Capul său a rămas prins în zid ca un avertisment că nu trebuie niciodată să-l superi pe Dumnezeu.

Legends Of Ostrov Tumski, Wroclaw

The legends which I wrote about are connected with the double church Holy Cross and St. Bartholomew, the Cathedral, the Jan Nepomuk’s monument, the Dumpling Gate. I found them on internet and I thought it will be useful to share them with you.