Fabuloasa medina din Fez, cu comorile sale culturale, o lecție de cultură marocană

Medina din Fez, acest cel mai vechi oraș medieval locuit din lume, este un loc fascinant, un amalgam de mirosuri, sunete și culoare cum greu ai putea să întâlnești în altă parte. Cu cele peste 9000 sau după alții, 12000 de străduțe înguste și întortocheate, locul este un labirint în care te poți pierde cu ușurință.

Avem de a face, de fapt, cu două medine diferite: una din secolul al 9 lea – Fes el-Bali (medina veche) și alta din secolul al 14-lea, Fes el-Jdid. Acestea, laolaltă cu zidurile și porțile orașului, au constituit motivația intrării Fezului în patrimoniul UNESCO încă din 1981.

culori, lumini și umbre

în medina din Fez

balek, balek

 

Medina, unde se vinde și se cumpără aproape orice, este un furnicar de oameni, majoritatea localnici, marocani. Turiști străini am văzut destul de puțini. Oricum, după cum mergeau și priveau în jurul lor, sunt sigură că și lor li s-a spus de către ghizi:

a. să-și păstreze cu grijă banii, cât mai aproape de corp și să nu-i etaleze cu ostentație; rucsacii e bine să fie ținuți în față, pentru a fi feriți de degetele prea lungi;

b. să fie atenți la strigătele “balek, balek”, un fel “de faceți loc” sau “ferește”, când în zonă trec măgarii sau catârii împovărați cu mărfuri; atunci te faci repede una cu peretele pe lângă care treci, fiindcă oamenii (și animalele lor) muncesc, n-au timp să stea după turiștii care cască gura;

c. să ceară permisiunea atunci când vor să fotografieze pe cineva și să știe că, aproape orice poză, costă…

Sunete, mirosuri și culori, te asaltează, te învăluie din toate părțile. Ochii îți fug frenetic, încercând să cuprindă cât mai multe și cu greu îți reușește (dacă!) să-ți maschezi frustrarea că nu ai timp să te oprești undeva, să mai faci o poză, să iscodești mai departe de prim plan. Trebuie să urmărești grupul și să ții aproape, fiindcă Azizi a spus să ai grijă să nu te pierzi! Ar fi cam greu să-ți găsești singur drumul pe străduțele întortocheate ale medinei…Sigur, el are dreptate dar, în același timp, nu pot să nu mă gândesc că se află aici a “n”-a oară, că poate s-a săturat deja de acest haos urban organizat și de turiștii care se pierd și trebuie căutați pentru a fi readuși la grup, pe când eu sunt aici pentru prima și ultima oară și încerc să iau cu mine cât mai mult din atmosfera asta atât de neobișnuită și fascinantă în același timp.

Pentru Fez, Azizi “s-a tras” la costum și observ că și alți ghizi sunt așa, îmbrăcați cu mai multă grijă parcă. Așa o fi vreo regulă de-a lor. Oricum, din cauza asta și pentru că e și mai înalt ca alții, e ușor de reperat acolo, în fața grupului. Apreciez că are grijă să se oprească din când în când și așteaptă regruparea (mare deosebire față de ghidul iranian, din excursia făcută în mai).

Azizi este (pentru Fez) la costum și cravată

ne înșirăm câte unul în spatele lui și intrăm în medina

După ce vi-am arătat bogăția pieței (și mai am zeci de fotografii), e vremea să vă spun că în medina turistul nu merge doar să vadă produsele locale și să simtă viața diurnă a localnicilor, ci și moștenirea culturală a orașului. Dacă ești atent, înghesuite între prăvălii de tot felul, vei vedea porți construite în frumoasa arhitectură islamică și chiar vei putea arunca o privire prin ușa deschisă a vreunei moschei (reamintesc că în Maroc nu este permisă intrarea în moschei a “necredincioșilor”, decât cu puține excepții, ex. Moscheea Hassan II din Casablanca, pe care vi-am arătat-o deja).

o moschee în medina din Fez, pe care o “vedem” doar de afară

Una dintre cele mai importante patru porți pe care se intră în Fez el Bali, este Bab Boujeloud, devenită un simbol al orașului și important loc de întâlnire pentru localnici dar și pentru vizitatori, deși a fost construită abia în 1913. Caracteristic acestei porți este faptul că exteriorul său, spre oraș, este placat cu ceramică albastră (culoarea Fezului), în timp ce interiorul, spre medina, este verde (culoarea Islamului).

Bab Boujeloud (exterior albastru), Fez

minaretul verde aparține Medresei Bou Inania

interiorul porții (verde)

Una dintre fântânile cu mozaic cele mai cunoscute din medina este cea aflată în Complexul Nejjarine. Acesta și-a luat numele de la soukul tâmplarilor (nejjarine), în care se află, alături de un fost foundouk (han) construit la începutul secolului al 18-lea, care adăpostește în prezent un Muzeu al lemnului sculptat. Hanul, fântâna și  piața tâmplarilor alcătuiesc, împreună, Complexul Nejjarine. Grupul nostru nu vizitează muzeul, admirăm doar arta berberă a placării fântânii. Muzeul are și el o poartă remarcabilă, acoperită cu o structură din lemn, frumos lucrată.

fostul han, azi muzeu, din Complexul Nejjarine

Fântâna Nejjarine

Toate astea, laolaltă, au constituit o frumoasă lecție vie de cultură marocană. Medina din Fez, cu tot ceea ce cuprinde ea, inclusiv priveliștile pe care le oferă, sunt incluse, din 1981, în patrimoniul UNESCO.

The Faboulous Medina of Fes and Its Cultural Treasures

I invite you to a walk in the medina of Fes, along with me. There are two medinas actually: one from the 9th. century, called Fes el-Bali, the other founded in the 14th.century, called Fes el-Jdid. The medina, the walls, the gates and even the landscapes they offer, made Fes a UNESCO objective since 1981.

Besides the very picturesque corners of the medina, where one can buy everything, there are many cultural treasures here, like: gates, doors, palaces, mosques,etc. Bab Boujeloud, and Nejjarine Complex are only two objectives you should seek when in Fes medina.


Comments

Fabuloasa medina din Fez, cu comorile sale culturale, o lecție de cultură marocană — 2 Comments

  1. Intr-adevăr, porțile cu decorațiile lor sunt foarte frumoase- un adevărat spectacol pentru privire. Medina este orașul sau piața?E cumva orașul vechi?

    • Medina reprezintă orașul vechi, înconjurat de ziduri între care se află mii de străduțe. Piața este souk-ul. De fapt, fiecare meserie sau grup de negustori dintr-o anume branșă, au propriul lor souk.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code