Azi, la Stobi, ruinele ajunse până la noi din negura veacurilor s-au împodobit cu purpura macilor şi dorm liniştite, nederanjate de prea mulţi vizitatori.
De fapt, suntem doar vreo 5-6 oameni care ne plimbăm printre ruine şi admirăm minunatele mozaicuri, păstrate mai ales în Baptiseriul din Basilica episcopală. Atrage atenţia în mod special păunul, imprimat pe bancnota şi moneda de 10 denari.
Din lipsa fondurilor necesare, doar o mică parte din ruine au fost scoase la suprafaţă, altele aşteptând încă să ni se reveleze pentru a mai spune o dată povestea oraşului puternic şi prosper odinioară.
Se pot vedea Via Sacra, termele mari şi mici, fântâna oraşului, teatrul sanctuar al zeiţei Nemesis, Palatul lui Theodosius sau reşedinţa lui Partenius. Coloane, capiteluri, mozaicuri, mesageri ai vremurilor apuse.
Intrarea în sit costă 2 euro/persoană. Lângă casierie există un mic magazin de suveniruri, al cărui proprietar poate fi şi ghid.
În drumul vostru spre Elada, poposiţi la Stobi măcar pentru o oră fiindcă aveţi ce vedea. Situl este bine semnalizat pe autostradă, printr-un panou de culoare maro, care apare frecvent după ce treceţi de Veles. Faceţi dreapta, treceţi pe sub autostradă şi aţi ajuns. Situl se poate observa uşor şi de pe autostradă, pe partea stângă când mergi spre Grecia, semnalat de drapelul naţional care flutură deasupra sa.
The Peacock Mosaic in Stobi, F.Y.R.O.M.
The antique town of Stobi (today Gradsko) was situated 20 km south of today’s Gradsko, in the Republic of Macedonia (former Yugoslavia). Erected on 197 BC, the town was flourished at the crossroads between Vardar Valley and Egnatia Odos.
Before the romans, Philip Vth, the Macedonian, ruled here. On 518, a big earthquake destroyed the town, which was never reconstructed. Still, it managed to survive to the 14th.century. Very little of the remnants have been unearthed for the time being. Still one can see the theater, Via Sacra, nobility’s residences,temples, the fountain of the town, the Baptiserium. Here important mosaics have been brought to daylight.
Entrance is only 2 euro. On your way to Greece it is worth to stop here 1-2 hours. The site is right near the motor road.
Multumesc pentru informatia. Nu stiam nimic despre Stobi, desi imi plac la nebunie siturile arheologice.
PS: Te-am adaugat la blogroll.
Multumesc. Voi mai scrie si despre Heraklea, tot in F.Y.R.O.M.
Nu ai pentru ce 🙂
Astept cu nerabdare articolul despre Helaklea.