Am plecat dimineața, devreme, din Kefalonia. Era cam “răcoare” pe punte, unde trebuia să stăm cu Caro, așa că ne-am bucurat când am fost lăsați să stăm în mașină. Ajunși în Kyllini, am trecut imediat pe ferry-ul pentru Zakynthos, destul de aglomerat.
Se încălzise bine afară când am juns la destinație. N-am mai pierdut timpul și ne-am îndreptat imediat spre Villa Levante, unde urma să stăm în următoarele zile. Șoseaua, mai îngustă decât cea din Kefalonia, urma aproape fidel linia țărmului, așa că marea a rămas mereu lângă noi.
Zakynthos sau Zante cum îi spun italienii, este a patra insulă ionică pe care o vizităm, după Corfu, Lefkada și Kefalonia. Impreună cu surorile mai mici, Ithaca și Paxi, ele formează așa numitul Heptanesos, „Cele Șapte Insule”, din vestul Greciei. Insula este a treia ca mărime între insulele ionice și a doua ca număr de populație.
Datorită vegetației sale bogate, insula este alintată cu porecla de „Floarea Estului” (Fioro di Levante), iar Homer se referea la ea ca la “Cea plină de păduri” (Iliessa). Numele său provine de la fiul regelui Troiei, Dardanos, care se numea Zakynthos. In vremurile noastre, cea care o face cunoscută și îi conferă un caracter special, este broasca țestoasă Caretta Caretta, care își depune ouăle pe plajele insulei.
După ce a fost stăpânită o vreme de Ulysse, regele din Itahaca, la fel ca toate insulele grecești a fost stăpânită pe rând de către franci, venețieni, francezi și englezi. Din 1864 face parte din actuala Grecie.
Noi am venit pe Zakynthos pentru relaxare totală, așa că ne-am cazat în sudul insulei, în zona numită Vassilikos. După ce am vizitat cea mai apropiată plajă, Kaminia, preferința noastră s-a îndreptat spre Plaja Azzuro, unde “ne-am făcut veacul” cum se spune, în zilele care au urmat.
Excepție a făcut ziua în care ne-am dus în capitală, să ne cumpărăm, cu anticipație, biletele de ferry pentru întoarcerea pe continent. Am sperat că vom putea vizita puțin orașul, lucru care s-a dovedit imposibil, datorită aglomerației fantastice cu oameni și mașini. După ce am găsit cu foarte mare greutate un loc de parcare, ne-am plimbat puțin prin centru, care echivalează cu zona portului. Aici se află și cele mai cunoscute obiective turistice.
We Transferred On Zakynthos Island
After few days spent on Kefallonia Island, we went back to Kyllini port, on the continent, and embarked for the Zakynthos Island, were we continued our vacation.
Our aim was total relaxation, so we did not visit the whole island, remaining mostly in the area around our accommodation.
We went to Zakynthos Town, the capital of the island, only once, to buy our return tickets. It was a hectic day, with a fantastic crowd in town, almost no parking place, only far away from the centrum. We only spent an our there, and we left hurriedly, to be in our quiet and pleasant zone.
Pozele tale confirmă faima insulei ca un loc foarte pitoresc. Pare să aibă tot ce-ți dorești într-o vacanță.
Așa e dar am văzut și locuri mai frumoase…