Ne ”mutăm” de la Leuca la Gallipoli

Cu autobuzul, de la Leuca la Gallipoli, ajungi într-o oră și jumătate. Tot timpul, vei avea în stânga marea și în dreapta livezile de măslini. Din când în când, defilează pe lângă tine casele unor localități mici, neimpresionante.

Marea și cerul sunt două nuanțe de albastru, despărțite sau unite, cum vrei s-o iei, de linia orizontului și tivite de verdele unei vegetații sărace sau de pământul ars de soarele sudului.

Țărmul e zdrențuit, presărat cu golfulețe.

Orașul Gallipoli, care numără astăzi peste 30000 de locuitori, se află în Marea Ionică, în partea de vest a Peninsulei Salento. Numele său provine de la grecescul Kallipolis, adică ”oraș frumos”.

Legenda spune că ar fi fost fondat de către Idomeneus din Creta. Cu certitudine, el a făcut parte din Grecia Mare. In oraș se vorbește încă griko, un dialect grecesc.

Aliat cu Taranto, a luptat împotriva hegemoniei Romei antice dar, cele două orașe, au fost înfrânte în anul 265 BC.

In Evul Mediu a fost reconstruit de bizantini dar și asediat de vandali și goți. O vreme a aparținut papei, care a făcut aici un avanpost pentru lupta împotriva ordinelor monahale grecești.

In secolul 11 a fost cucerit de normanzi și în 1268 de către Carol I de Anjou. Și venețienii au încercat să îl cucerească, în 1484.

Ferdinand I, rege al celor două Sicilii, a construit aici un port care, în secolul al 18-lea devenise cea mai mare piață pentru uleiul de măsline, din Mediterană.

Ajungi la Gallipoli, cam la marginea sa, între niște anonime bloculețe moderne și, după ce treci tangențial de un mare sens giratoriu, ajungi pe un bulevard lung-lung și drept, care își schimbă numele de la un segment la altul, până devine Corso Roma, cea mai importantă arteră a orașului.

Aici se află Monumentul celor căzuți, operă a arhitectului local Manfredi Franco, dedicat celor 75 de locuitori din Gallipoli, căzuți în primul război mondial. Monumentul, aflat în mijlocul unei fântâni, a fost inaugurat în 1924.

la marginea orașului
clădiri pe Corso Roma, Gallipoli
Monumentul celor căzuți (1924)

In partea opusă scuarului în care se află monumentul, se vede o siluetă interesantă de biserică. Este Biserica Inima Sfântă a lui Isus, o construcție care imită stilul romanesc, folosind însă linii și materiale moderne. In interior, atrag atenția interesantele capiteluri.

La capătul bulevardului, acolo unde se vede singurul ”zgârie nori” ai orașului, Palatul de Sticlă, construit în anii 90, se află un monument interesant, numit Fântâna grecească. El a fost construit de către cavalerii cruciați și are, pe o parte, figuri mitologice, pe cealaltă, însemnele regelui Carol III al Spaniei.

Palatul de Sticlă
Fântâna grecească

Aici, la capătul lui Corso Roma, pe podul construit în secolul 16, se intră în Orașul istoric, dar acesta este o altă poveste, o altă postare.

pod, sec. 16

De o parte și de alta a sa, există două porturi. Unul, se vede imediat lângă Fântâna grecească, sub zidurile castelului angevin-aragonez.

De cealaltă parte, de-a lungul Orașului istoric, se întinde cel de-al doilea port, Porto Mercantile.

Porto Mercantile

Orașul acesta mic și liniștit, arată bine și seara, când te întorci după o zi de umblat prin Orașul istoric.

grup de turiști, în fața Fântânii grecești

Dacă sunteți curioși să aflați unde ne-am cazat în Gallipoli, vă pot spune că am ales un hotel bed&breakfast, Salento Palace, aflaț în orașul modern, pe malul mării și nu departe de gară. De la hotel, Orașul istoric era la o aruncătură de băț. In apropiere se afla și o plajă.

Hotelul, aflat într-un bloc nou, a fost foarte liniștit (n-am văzut alți turiști în afara noastră) și curat. Mobilierul în culori pastelate, îi conferea un aer tineresc.

Micul dejun, foarte simplu, cum e de obicei în Italia, a fost cu auto-servire.

Orașul istoric, văzut din fața hotelului

We Are ”Moving” From Leuca To Gallipoli

Gallipoli, situated in the west of the Salento Peninsula, is a historical town, with over 30000 inhabitants.

It is believed it has been founded by Idomeneus of Crete. The name of the town comes from the Greek Kallipoli, meaning ”beautiful town”.

The town has a modern part and the historical part, which attracts a lot of tourists.

Hereby, I present the modern part and our accommodation in Gallipoli. In the next post I will tell you about the Historical Town.


Comments

Ne ”mutăm” de la Leuca la Gallipoli — 2 Comments

  1. Uimitoare nuanțe de albastru; e calitatea fotografiei sau așa era în realitate?
    Aștept următoarea postare; Gallipoli a fost locul unor batălii importante in istoria Europei de sud

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code