Pentru că în ultimele zile mulţi din blogosferă şi de pe forum discută despre faptul că s-a dat liber la Serbia “doar cu buletinu’ “, ieri după-amiază m-am gândit şi eu să mergem la Novi Sad. Azi dimineaţă, la 7, am plecat. Ajungem la punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia cam în 45 de minute.

N-am mai ieşit pe aici din ţară până azi dar câtă deosebire între clădirea nouă, care pare dată în folosinţă de curând şi amintirea mea de copil, despre cum debuta o vizită în Jimbolia, acum mulţi ani (mă tem că s-ar putea să fie mai mulţi decât au majoritatea cititorilor mei)! Copil fiind, veneam uneori cu mama, să vizităm nişte rude care au locuit vremelnic aici. Când trenul oprea în gară şi toată lumea cobora, se înşirau câte unul în rând şi treceau, ca printr-o strungă de oi, prin faţa unui soldat (sau să fi fost subofiţer? nu ştiu, dar eu îi studiam fascinată nasturii de la uniformă, aceia aproape semisferici, care aveau pe ei stema Republicii Populare România, pentru cine ştie) şi îi arătau o cărticică mică şi gri, care se numea “buletin”. Când ajungeam şi noi în dreptul său, întrebările veneau monotone, mereu aceleaşi: “De ce aţi venit în Jimbolia?”, “La cine mergeţi?”, “Cât staţi?”. Does it ring a bell, Imperator, că tot ne povesteai despre Coreea de Nord lucrurile acelea incredibile dar adevărate? Poate ar trebui să ne mai amintim din când în când, unii dintre noi (şi să povestim şi celor mai tineri, care nu au trăit acele timpuri), cam cum a fost şi pe la noi, în diferite perioade, cea despre care vă spun fiind dinaintea ştiţi voi cui. Ceva amintiri despre cum călătoream atunci, voi scrie în alt post, la rubrica “despre mine”.

După cum spuneam, am trecut imediat, având în faţă doar o maşină de Bucureşti. Dar pentru că noi ne-am mai moşmondit să aflăm orarul de la free shop (alcoolul pentru vişinata soţului meu!), sârbii care au ceasul cu o oră în urma noastră, au intrat în schimbul de tură. Ghinion! Mai bine de jumătate de oră, deşi era doar maşina noastră acolo, bariera a rămas coborâtă. Ţineţi, deci, cont şi de ora oficială când aveţi de trecut graniţe!

Mai sunt 110 km până la Novi Sad, pe care îi facem cam în două ore. Şoseaua este destul de bună şi, până la Zrenjanin, chiar puţin circulată dimineaţa dar sunt multe sate, cu celebrele restricţii de viteză la 40 km şi chiar 30km/oră, din cauza şcolilor. De asemenea, pe podul de peste Tisa se circulă pe un singur fir, din cauza unor reparaţii în desfăşurare.

Novi Sad, al cărui nume înseamnă “grădina nouă”, este al doilea oraş ca mărime al Serbiei. Întemeiat de negustori în sec. al 17-lea, creşte în importanţă şi ajunge să aibă prima revistă literară din Europa, în 1826 şi un Teatru Naţional, în 1861. După primul război mondial, devine parte a Serbiei şi Muntenegrului (datele faptice sunt luate de pe wikitravel şi alte site-uri).

Azi numără cca. 300000 locuitori, mulţi dintre ei tineri, aici existând şi un important centru universitar. În fiecare vară, tinerii şi nu numai, sunt atraşi de festivalul EXIT. Anul acesta, al 10 lea festival se desfăşoară între 9-11 iulie (aviz amatorilor mai ales din vestul ţării, fiindcă sunt mai aproape dar şi celorlalţi; bilete se pot cumpăra online de pe www.gigstix.com) şi iată pe cine are între invitaţi 🙂

Detalii despre festival găsiţi aici: http://eng.exitfest.org/

Oraşul are câteva centre de interes şi oferă multe terase, cafenele şi restaurante.

Pentru o primă vizită decidem să vedem azi Trg Slobode (Piaţa Libertăţii) din centrul vechi (numit peste tot în Serbia, Stari Grad) şi fortăreaţa Petrovaradin (numită tvrdjava). Despre aceasta din urmă, vă povestesc în altă postare.

Trg Slobode este principala piaţă a oraşului, în care se află Primăria – o copie a celei din Graz – şi Catedrala Catolică Sf. Maria. De asemenea, frumoase clădiri din sec. al 20-lea, despre care îmi propun să vorbesc într-un ciclu despre Jugendstil/Art Nouveau în arhitectura oraşelor europene. Ambele clădiri emblematice ale oraşului au fost construite în 1895.

Nu ştiam că Timişoara este înfrăţită cu Novi Sadul dar am găsit dovada fixată pe zidul primăriei.

Piaţa, cu multe flori şi bănci, loc de întâlnire dar şi de relaxare, este întregită de monumentul masiv dedicat lui Svetozar Miletic, fost primar al oraşului şi luptător pentru drepturile politice ale sârbilor, în sec. al 19-lea.

Cine doreşte, poate realiza un circuit, mergând de la Novi Sad la Beograd pe autostrada E75 (80km; taxă: 430 dinari, adică cam 4.50 euro; atenţie! s-ar putea să nu accepte euro, cum am păţit eu luna trecută la un sit arheologic din Serbia). Din Beograd, pe o şosea foarte bună, prin Vrsac şi Moraviţa, circuitul se poate încheia la Timişoara. Ca timp şi distanţe, excursia este aproape la fel de accesibilă şi celor din zona Arad sau Reşiţa. Ceilalţi o pot face, dacă doresc, cu escale intermediare.

P.S. Pentru amatori, din Trg Slobode se desprinde o stradă mică, începând de la “casa cu cavaler”, pe care se găseşte o librărie cu cărţi în limba engleză. Au acolo ghiduri de călătorie din colecţia DK (Dorling Kindersley), cu unele titluri pe care nu le-am văzut la noi. Fiecare ghid costă ceva peste 2000 dinari. Se poate plăti doar cu VISA sau dinari.

Novisad, Only With an ID

During the last days many bloggers commented on the fact that Romanians are now aloud to visit Serbia only with an ID. So, I decided to go to Novi Sad. This trip reminded me about the period when even to descend from the train in the station of Jimbolia (a little order town), people where controled for their IDs. The authorities wanted to be sure that no defector comes to Jimbolia. A heavy control at the borders was exercised, as former Yugoslavia was the “gate” through which many Romanians escaped to the West durint the Ceausescu’s era. So, when I was younger, I couldn’t even dream to visit Novi Sad!

Novi Sad, meaning “new garden”, is the second town in Serbia. It was founded in the 17th. century by merchants and it grew in time. Now, with a population of aprox. 30000, it has an university and and important music festival, called EXIT, is organised here every summer, on July.

The Old Centre is named, like everywhere in Serbia, Stari Grad. We visited here Trg Slobode (Liberty Square) and, up the hill, over the Danube, we visited the Petrovaradin fortress. I’ll wrote a separate post about it. In the square, two buildings (1895) attract attention: the Mayor’s House, a copy of that in Graz, Austria and the Catholic Cathedral St. Mary.