Aflat foarte aproape de Bari, Monopoli îți poate oferi oricând prilejul unei zile de plajă și baie în mare sau al unei frumoase plimbări în apropierea mării. Noi am ales a doua variantă pentru o jumătate de zi petrecută la Monopoli.
Cu trenul, de la Bari la Monopoli, faci 26 de minute, iar biletul costă 3.20 euro
Luăm de la gară o hartă și pornim spre Centro istorico, aflat pe malul mării.
Monopoli este un oraș cochet și curat. Pe lângă câteva blocuri zărite în jurul gării, predomină case cu 1-2 etaje, cu lemnăria vopsită în verde sau albastru. Ici-colo, palmieri solitari sau grupuri, ne amintesc spațiul geografic în care ne aflăm. După ce trecem printr-o piață, Piazza Vittorio Emanuele II, ocupată de un scuar cu fântână ce mai răcorește puțin atmosfera, ne îndreptăm spre partea istorică, mai interesantă, pentru care am venit aici.
Imediat după ce intrăm în centrul istoric, o săgeată ne îndreaptă spre Cripta rupestră Madonna del Soccoro. care datează din secolul al XI-lea. Deasupra intrării se observă un grup sculptural atribuit lui Stefano da Putignano (1517), adus aici de la o biserică. După ce cobori pe niște trepte abrupte și alunecoase, plătești taxa de 1 euro, care îți permite vizitarea. De remarcat ce a mai rămas din fresca Madonna dell Madi.
Chiesa San Domenico con Rosone, un complex care cuprinde și o mănăstire, azi sediu al carabinierilor, datează din secolul al XVI-lea.
Catedrala (sec.XVIII) și Santa Maria del Suffragio sau Chiesa di Purgatorio (sec.XVII) sunt aproape una de cealaltă. Am întârziat pentru intrarea la Catedrală, a cărei ușă s-a închis chiar sub nasul meu! M-am rugat însă de cel care a închis-o, să-mi dea voie să fac măcar 1-2 poze…
Dar unde este marea? O simțim aproape dar încă nu o vedem. Pe străduțe mici, cum ne-au obișnuit aceste orășele din Puglia, ajungem și la cunoscuta Via Papacenere, care ne va duce la mare.
Și iat-o! Apare deodată în fața ochilor noștri, reflectând în culorile ei minunate albul de cretă al clădirilor. Plaja e îngustă și nu prea lungă dar suficientă pentru doritorii de soare și baie.
Plecăm apoi să ne plimbăm pe Lungomare, clasica promenadă italiană de pe țărm, care ne va duce spre Portul Vechi și Castelul Carol V, trecând pe lângă aceleași case albe, cu restaurante, terase și cafenele la parter.
Castello a fost construit între 1544-1552, după ce, în 1528, Monopoli a intrat sub stăpânire spaniolă. In timp, el a avut mai multe destinații, fiind reședința puternicilor vremii în secolul al XVII-lea sau închisoare, în secolul al XIX-lea. In prezent, adăpostește expoziții și diverse evenimente culturale.
Printr-o arcadă legată de castel se ajunge la pitorescul Port Vechi al orașului. Zona atrage numeroși vizitatori.
Largo Palmieri, o piață mică și cochetă, adăpostește palatul cu același nume, construit în secolul al XVII-lea, precum și Biserica și Mănăstirea Santa Teresa, din aceeași perioadă.
Continuăm spre ieșirea din centrul istoric și ne îndreptăm spre gară. Nu înainte însă de a opri puțin în Piazza Garibaldi pentru a vedea Torre Civico (Turnul orășenesc), care datează din secolul al XVI-lea.
A Walk In Monopoli
This post is meant to close the story of our journey in beautiful Salento.
In our last day in Bari we took the train (26 minutes, 3.20 euro/person one way) to Monopoli, to enjoy for the last time, during this vacation, the amazing colors of the Adriatic Sea, and to be in a typical Pugliese location.
You can see, looking at the pictures, how amazing this place is and, hopefully, I convinced you to visit it if you happen to travel to Bari or other place in Puglia.
Monopoli is so beautiful place,Travelling Hawk!
I felt as if I were travelling there,seeing beautiful sceneries.
The altar of 18C Cathedral is amazing!
The fresco painting is so wonderful.
Thank you for sharing wonderful pics!
Thank you for visiting my blog, Kumiko! I also appreciated Monopoli as a one day trip from Bari. Bari is the starting point to many interesting locations.
Vechi și nou în Monopoli, totul este italienesc și frumos: clădirile noi de o curățenie uimitoare – semn că poluarea aproape nu există -, clădirile vechi cu patina lor firească, străduțele înguste cu case ce au semnele locuitorilor lor: plante și rufe la balcoane. Farmecul locurilor este completat de albastrul cerului și al mării. Ca turist nu poți să nu fii încântat de Monopoli.
Exact impresia mea despre Monopoli, Rodica!