Recunosc că nu am fost prea încântată sau măcar curioasă când am văzut Carrara figurând în programul nostru! In afară de cariere, care nici ele nu mă atrăgeau decât, poate, pentru peisaj, ce aș fi putut afla vizitând un orășel insignifiant precum Carrara?!

Acum știu că m-am înșelat!

Romanii exploatau încă din antichitate marmora din Alpii Apuani. Aici, în nordul Toscanei, pe malul râului Carrione, și-au ridicat case lucrătorii de la cariere și încet-încet a luat ființă o localitate. In apropiere se afla un mic port, numit Luna sau Luni, construit de romani după ce au cucerit Liguria, pentru a putea transporta mai departe marmora extrasă. Existau pe atunci 167 de cariere, dintre care 90 sunt încă active. Majoritatea sunt cariere de suprafață, doar 12 fiind subterane. Există două tipuri de marmoră aici: albă și gri-albăstruie. Cererea continuă să fie enormă și în zilele noastre.

Marmora aceasta era cunoscută pentru puritatea ei, din ea luînd naștere mari opere de artă precum Panteonul din Roma sau Columna lui Traian, cu strânse legături cu istoria noastră. Michelangelo venea aici să-și aleagă blocurile din care urma să aducă în lume statui nemuritoare. Deci, pe lângă aspectul lor lucrativ, aceste cariere aveau adânci implicații și în lumea artei. Nu degeaba marmora aceasta a fost numită “aur alb”.

Numele orașului vine de la “cararia“, însemnând vagoane, vagoanele cu care era transportat materialul valoros. De altfel, roata (vagonului) este prezentă și pe emblema orașului.

Orașul Carrara, având o populație de aprox. 65000 de locuitori se află la poalele munților, care alcătuiesc aici un lanț de 60km! Ei sunt vizibili de pe șosea și i-am privit de multe ori în timpul acelei săptămâni petrecute în Toscana.

Nu știu exact la ce mă așteptam dar am văzut străduțele înguste, cu case colorate, cu care m-am obișnuit deja în Toscana, cu câteva sculpturi, un parc orășenesc, o nelipsită Catedrală, o piață frumoasă și chiar un fost palat. Pe toate ni le-a prezentat o ghidă locală pe nume Lavinia, româncă din Timișoara (o surpriză plăcută pentru mine), stabilită acolo de 30 de ani. La fel de entuziastă, pasionată și de foarte bine documentată ca și Mihaela, ghida noastră permanentă.

Pe când ne îndreptam spre centru, de unde începea turul, am trecut pe lângă Palatul Poștei și ghida a oprit un minut autocarul pentru a ni-l da ca exemplu de folosire a marmorei chiar în oraș. Construcția s-a realizat de către Giuseppe Boni, în 1932. Intrarea este flancată de două statui, opera lui Sergio Vatteroni, 1934, reprezentând Sculptorul și Lucrătorul la carieră. Nu am putut face o fotografie cu ansamblul clădirii și oricum unghiul în care mă aflam nu era prea favorabil. De asemenea vremea închisă, cu cer uneori plumburiu chiar, nu a favorizat acele fotografii.

Am început micul tur de oraș din Parcul din Piazza Monzoni, lângă care se află Academia de Belle Arte (înființată în 1769), care își are sediul în Palatul Cybo Malaspina. Acesta a fost menționat mai întâi ca și fortăreață bizantino-lombardă în 1187, pentru ca apoi să intre în posesia puternicei familii nobiliare Malaspina. In 1473, Jacopo Malaspina îl alege ca reședință, preferându-l celorlalte posesiuni ale familiei. Cea care l-a donat Academiei, a fost Elisa Bonaparte Baciocchi, sora mai mică a lui Napoleon. Sunt multe legende legate de numele familiei de origine longobardă, așezată în aceste locuri în secolul întâi al erei noastre. In traducere din italiană, “malaspina” înseamnă “spin/ghimpe rău“, ceea ce duce la legenda conform căreia un dușman al familiei ar fi fost omorât cu un spin.

In parcul de lângă Academia de Arte se mai află două monumente din marmoră (nu degeaba este numită Carrara “capitala marmorei”): unul dedicat contelui Pellegrino Rossi (1876), jurist și economist, celălalt, sculptat în 1965 de către artistul Ezio Nelli, pentru a-l comemora oe scriitorul, anarhistul și luptătorul anti-fascist Alberto Meschi. Monumentul acestuia din urmă menționează lupta lui Meschi pentru drepturile lucrătorilor din mine și cariere.

In mica piață alăturată palatului, trecem pe lângă monumentul dedicat lui Giuseppe Mazzini (jurist, luptător în mișcarea Risorgimento), aparținând lui Alessandro Biggi, 1892.

Ne îndreptăm spre catedrala orașului, trecând pe o stradă îngustă, medievală, Via Santa Maria, unde ne oprim puțin în fața casei cu nr. 14 care a aparținut lui Emanuele Repetti (istoric, geograf și naturalist, care s-a ocupat de studiul Toscanei). Pe fațada acestei case foarte vechi, poate cea mai veche din oraș, cu elemente de construcție gotice și renascentiste, se pot vedea mai multe basoreliefuri medievale, unul reprezentând chiar roata, ceea ce a dus la concluzia că aici ar fi fost primul sediu al conducerii orașului. Se crede că această casă l-ar fi găzduit cândva (1343) și pe poetul Petrarca.

In Piazza del Duomo (fosta Piață Drent) ne așteaptă Catedrala (Il Duomo), ridicată în stil romanesc și gotic, pe locul unei biserici dedicate Sf. Apostol Andrei, din 1035. Construcția catedralei s-a terminat în secolul 14. Fațada, tipică bisericilor pisane, este lucrată în bicromie, cu benzi albe din marmoră Luna și benzi negre din marmoră Colonatta, cu motive florale. Deasupra portalului împodobit cu figuri din bestiarul medieval, se află o foarte frumoasă fereastră-trandafir, realizată în stil gotic. Clopotnița, detașată, se află în spatele catedralei. A fost realizată în secolul 14. Ea are o înălțime de 33m și se aseamănă altor asemenea construcții din Liguria.

Interiorul catedralei este simplu, chiar auster. Impărțită în trei nave, la mijloc, desupra altarului, este suspendată o cruce pictată din secolul 14. In nava din dreapta se află un grup realizat în stil gotic francez, numit Le Cassanelle și reprezentând Bunavestire. In stânga, amvonul este din secolul 16. Există și un altar al sfintei împărtășanii, realizat în 1524.

Fontana del Gigante, opera sculptorului florentin Baccio Bandinelli îl reprezintă pe amiralul din Genova Andrea Doria, în chip de Neptun. Statuia a fost transformată în fântână în 1563, de către Alberico I Prin această piață a trecut împăratul Carol V, eveniment rămas înscris pe zidul unei clădiri, iar Michelangelo Buonarotti a deținut o casă închiriată, numită Casa Pelliccia.

Mergând mai departe ajungem în Piazza Alberica, construită în 1557 la ordinul lui Alberico I. De jur împrejur sunt palate elegante și în mijloc se află Fontana del Leone (1827), opera lui Pietro Fontana. Pe piedestal se află statuia Ducesei Maria Beatrice d’Este.

Două dintre palatele frumoase din piață sunt Palazzo del Medico sau Palazzo dei conti del Medico și Palazzo delle Logge.

Primul este o clădire în stil baroc, construită în prima jumătate a secolului al 18-lea de către arhitectul Alessandro Bergami. După ce a aparținut uneia dintre cele mai bogate familii din oraș, a adăpostit Biblioteca Municipală până în 1962. Al doilea palat a fost construit la sfârșitul secolului 16 și începutul secolului 17, la ordinul contelui Jacopo Diana, din familia Diana. El se remarcă prin coloanele sale dorice.

Aici s-a încheiat turul nostru prin acest oraș-surpriză, după care ne-am îmbarcat în autocar și am plecat să vedem puțin mai de aproape carierele Colonatta.

După o scurtă oprire la magazinul de suveniruri ne-am întors ți ne-am îndreptat spre “casă”. Incă o zi s-a terminat.

A Nice Surprise: Carrara, the Capital of the “White Gold”

I had no expectations for the visit to Carrara! I thought this is a small town, not so interesting but it was a mistake. An interesting old Cathedral, palaces, fountains, marble monuments. Even if it was not a too long tour, it was nice. We also learned about the quaries, and the environment problems.