In 1997, Coasta Amalfi a fost declarată Patrimoniu Mondial al UNESCO și asta s-a datorat, cu siguranță și orășelului Amalfi, aflat la jumătatea coastei, între Sorrento și Salerno, fondat pe râul Canneto, care, la sfârșitul secolului al 19-lea, a fost acoperit.

Numărând astăzi circa 7000 de locuitori, Amalfi a fost locuit încă din timpul romanilor. Mai târziu, aici a ființat prima Republică Maritimă, care rivaliza cu Pisa, Genoa și Veneția pentru putere în bazinul Mediteranei. Republica a existat între secolul al 9-lea și începutul secolului al 12-lea.

Datorită peisajului, climei blânde în tot timpul anului, viilor și livezilor de lămâi, precum și micuțelor plaje, Amalfi este un loc foarte căutat de turiști. Dacă în mai, când l-am vizitat, era atât de multă lume, îmi pot închipui ce mulțime este aici în lunile de vârf!

Vile romane, biserici și clădiri medievale, case moderne, cu o predominanță a albului strălucind în soarele mediteraneean (când este, pentru că pe noi ne amenințau nori negri!), străduțele mici și întortocheate și multele intersecții unde te pierzi foarte ușor, atrag ca un magnet turiștii. Ii poți vedea peste tot, amețiți de vârtejul mulțimii printre care abia se strecoară.

N-am poposit prea mult în oraș (nu pentru câte are el de oferit), așa că ne-am lăsat conduși de ghidul nostru în sus, spre Catedrală. Aceasta este dedicată Sf. Andrei, patronul orașului, care a fost și patronul orașului Constantinopol. Relicvele sale au fost aduse la Amalfi, unde se păstrează și astăzi, abia în secolul al 12-lea, în timpul celei de-a patra cruciade.

La baza bisericii, din timpuri străvechi, stă o basilică precreștină din secolul al 6-lea, cunoscută azi cu numele de Basilica Crucifixului. Peste ea s-a suprapus, în secolul al 9-lea, o biserică care a devenit în 987 actuala Catedrală, fondată de Ducele Mansone I. Inițial, stilul construcției a fost gotic și arabo-normand. In secolele următoare au fost adăugate elemente gotice, renaștere și baroc.

In 1266, biserica din secolul al 6-lea a fost demolată, făcând loc Claustrului Paradisului. Acesta a avut inițial funcție de cimitir al nobilimii.

Porțile principale, din bronz, au fost turnate la Constantinopol în 1057 și au fost donate orașului Amalfi de către un negustor bogat, pe nume Pantaleone de Comite Maurone. In perioada medievală, bronzul era un material preferat datorită rezistenței la coroziune și durabilității sale. Porțile au 28 de panouri, dispuse orizantal în trei rânduri, care redau scene din viața lui Christos și a Sf. Andrei.

Turnul Clopotniței este unul exterior, iar construirea sa a început în 1180 și s-a terminat în 1276. El a fost plasat în fața primei biserici. Este construit în stil romanesc, iar în partea de sus are patru turnulețe în jurul unuia mai mare, în stil arabo-normand. Totul este acoperit cu ceramică colorată, glazurată.

Comoară incontestabilă a orașului, Duomo di Sant’Andrea poate fi accesat pe o scară cu 62 de trepte, de care este legată o legendă a orașului. Aceasta spune că dacă le urci mână în mână cu persoana iubită, nu te vei căsători niciodată. Deci, atenție ce faceți! De obicei nu se fac atâtea trepte până la intrarea unui lăcaș de cult. Acesta a fost însă construit pe un mic deal (20 m înălțime) pentru a oferi locuitorilor un loc de refugiu în caz de primejdie (raiduri piraterești).

Sus, la capătul scărilor se află Loggia, o galerie acoperită, cu arcuri, susținute de coloane corintice, din granit.

Trei portaluri arcuite în formă de potcoavă, indică influența maură. Marmora este în dungi de culori diferite, cu forme geometrice. Deasupra, o friză cu mozaicuri care îi reprezintă pe cei 12 Apostoli. Și mai sus, timpanul, conține un mozaic care reprezintă Triumful lui Christos.

Intreaga compoziție conferă fațadei un accentuat aer bizantin.

La interior, nava bisericii prezintă coloane și arcuri precum și un număr de capele laterale, în stil renaștere și baroc. Nava în sine este decorată în stilul baroc al secolului al 18-lea. Deasupra altarului principal putem vedea pictura lui Andrea dell’Asta, Martiriul Sf. Andrei. Arcul triumfal se sprijină pe două coloane din porfir egiptean.

Tavanul din lemn aurit a fost executat în secolul al 18-lea.

In stânga, la intrare, în spatele unei porți din fier forjat, se află un bazin pentru botez, din porfir egiptean.

In dreapta, un Christ pe catafalc, utilizat la parada din Vinerea Mare și un bust din argint și cupru (sec. 17) al Sf. Andrei. Tot pe partea asta se poate vedea un altar din marmoră albă, de la sfârșitul secolului al 15-lea, înfățișându-i pe Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul.

Intrarea în biserică este gratuită. Pentru a vizita Claustrul Paradisului și muzeul, se plătește un bilet de 4 euro.

Claustrul, construit între 1266-1268, a avut inițial rol de cimitir pentru familiile nobile din oraș. Se pot vedea încă cinci sarcofage, reutilizate pentru înmormântarea membrilor acestora. Se spune că de aici se vede cel mai bine clopotnița.

Resturi din perioada bizantină a catedralei (1174-1202) se mai pot vedea în casete, reprezentând exemple de tehnică cosmatescă a mozaicului.

O adevărată comoară sunt frescele, majoritatea din secolul al 14-lea, care împodobeau odinioară biserica între timp demolată și care au fost mutate aici pentru a fi ferite de acțiunea intemperiilor.

Cea mai importantă și mai mare este Capela Crucifixului, unde se pot observa Isus și cei doi hoți crucificați. Autorul frescelor este Roberto d’Oderisio, unul dintre cei mai importanți artiști ai Campaniei din acea vreme, influențat de școala lui Giotto.

La picioarele Catedralei, Piazza del Duomo, foarte aglomerată, este locul în care, în 1760, a fost realizată Fontana di Sant’Andrea, o fântână în stil baroc, care are ca și personaj central pe Sf. Andrei. Acesta este însoțit de patru îngeri, un pește și un porumbel. Nimfe și heruvimi întregesc cadrul.

Cofetăria istorică Pansa (1830), aflată în piață, vinde ispite dulci, multe cu gustul faimoaselor lămâi de Sorrento, care se pot mânca pe loc, la terasă sau se pot lua la drum pe coasta amalfitană. Cam așa am făcut și eu, deoarece în micul port din Amalfi ne aștepta un vas care ne-a dus – preț de 10-15 minute – până la Maiori, ca să putem admira orașul și de pe mare.

Amalfi Town And Its Cathedral

I think that Amalfi is the nicest town on the coast. It is situated in the middle, between Sorrento and Salerno.

Normally, I would say you need at least 2-3 days to see the town and the surroundings. But we only had a couple of hours, just to visit the famous Cathedral. It depended on our abilities to see something extra. Better said, on our abilities as a photographer, to be able to focus on some important aspects, in order to arrange a mix of images, at the end of the tour.

Actually, we climb narrow, old streets, on our way to the Cathedral, placed strategically on the top of a hill. There, we were free to explore on our own. So, being well documented BEFORE the visit, was important.

The town was very crowded, I do not even think how it is in summer!