Pagoda Mia și templul său

Aflată lângă piața satului Duong Lam, Pagoda Mia (Chua Mia) este cea care m-a atras acolo, mai exact niște fotografii ale ei pe care le-am văzut pe net. Denumirea ”Mia” înseamnă ”căpățână de zahăr”.

Am făcut mai întâi o mică haltă de aprovizionare în piața în mijlocul căreia se află poarta de intrare în curtea templului.

Pagoda Mia

Acolo găsești produse locale: legume, fructe, ouă. Thai și-a făcut aprovizionarea, eu mi-am cumpărat două bucăți de mango, pe care am dat 10000 dong.

Pătrundem prin Poarta cu Trei Uși în curtea unde dăm mai întâi de un banyan bătrân, la care credincioșii au lăsat ofrande.

Pagoda Mia

Mia Pagoda și Templul Sung Nghiem Tu au fost construite în timpul dinastiei Tran, care a durat între 1225 și 1406.

Construcția templului are formă de literă, stil arhitectural practicat pentru așezămintele religioase. Pagoda are forma unui mugure de lotus (”muc”) și este împodobită cu numeroase statui ale lui Budha.

După o vreme, ea a fost lăsată în părăsire și așa a găsit-o, în 1632, concubina unui lord local, Lady Nguyen Thi Dong, căreia i se spunea Lady Mia. Ea a decis să o renoveze și, apoi, i-a schimbat și numele. Pentru a-și arăta respectul față de ea, tableta sa mortuară a fost expusă în interiorul pagodei.

forma de mugure de lotus (”muc”) a pagodei

Templul, construit din lemn valoros, are trei părți: una (Tien Duong) unde credincioșii se pregătesc să aducă ofrande zeilor, a doua, marele hol (Dai Hung Bao Dien) unde se află numeroasele statui ale lui Budha și ultima, cea mai solemnă (Thuong Dien), unde se află trinitatea Budha: Budha trecutului, prezentului și viitorului. Cele trei părți sunt unite între ele prin coridoare unde se află cei 18 arhați.

Acest templu are cele mai multe statui din întregul Vietnam, un adevărat panteon. Dintre acestea, două sunt din bronz, 107 din lemn și 174 din ceramica rezultată din amestecul de pământ, paie și tulpini măcinate de trestie de zahăr. Ele au fost vopsite și aurite. S-a recurs la acest procedeu pentru că, în Delta Fluviului Roșu, lemnul este rar și, deci, prețios. Fiecare are un alt model, o altă expresie, o altă culoare. Ele reprezintă o chintesență a artei religioase vietnameze și fac ca templul să fie atât de valoros pentru ei.

Templul face parte dintre cele 10 cele mai vechi temple din Vietnam.

partea primară a templului, unde credincioșii se pregătesc sufletește
fructul numit ”mâna lui Budha”, pe care l-am văzut ofrandă în multe temple
la intrarea în holul principal, dăm de Gardienii Cerești
Galeria arhaților, care leagă partea principală de ultima parte a templului
bodisattva Thi Kinh, de care se leagă o poveste populară

Mia Pagoda And Its Temple

Mia Pagoda (Chua Mia) also named Sung Nghiem Tu Temple, was constructed in the 15th. century, during the time of Tran dynasty. After a time it was abandoned. So found the temple, in 1632, Lady Nguyen Thi Dong, nicknamed Lady Mia. She decided to renovate the pagoda and, afterward, renamed it. Her mortuary tablet is in the temple.

The temple, a real pantheon, has the greatest number of religious statues in Vietnam. Out of the 283 statues, 2 are made of bronze, 107 of wood, and 174 of ceramics.

This temple counts as one of the 10 oldest temples in Vietnam.


Comments

Pagoda Mia și templul său — 2 Comments

  1. Pagoda e impresionantă prin formă și decorațiuni. N-am mai văzut în postările tale despre Asia de Sud-Est o asemenea formă; să fie unicat sau este caracteristică arhitecturii vietnameze?
    Statuile cu fața neagră or fi repezentînd oameni negri?

    • Pagoda este reprezentativa pt sec. al 13-lea, în nordul Vietnamului așa că mai sunt, probabil, unele asemănătoare. Oricum, asta a fost deosebită și pentru mine, de aceea am și ales să merg acolo, după ce am văzut fotografiile. Nu cred că erau oameni negri, doar materialul a fost ăsta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code