Pe Drumul Matasii in Uzbekistan 1. Pregatiri de drum si sosirea la Tashkent

In copilarie,  povestea celor 1001 de nopti mi-a adus aproape imaginea unor orase minunate precum Samarkand si Bukhara, precum si acel inconfundabil amestec oriental de visare si poezie. Aceste amintiri au ramas cu mine timp de decenii. In excursiile mele in fosta Uniune Sovietica acoperisem cam tot ce se putea vedea in mod organizat (singura modalitate de a calatori in acea vreme), cu exceptia a doua excursii: una in capitale ale Asiei Centrale (Alma-Ata/Almaty – Kazakhstan, Dusanbe – Tadjikistan, Frunze/Biskek- Kirghistan), cealalta pe traseul de pe care tocmai am revenit. Nu lipsa curiozitatii m-a impiedicat, ci pretul prohibitiv pentru mine atunci, acestea fiind cele mai scumpe excursii in Uniunea Sovietica. Vremurile s-au schimbat insa si, de mai multi ani ma gandesc la realizarea acestui proiect. Dupa cercetari mai detaliate, m-am lamurit ca o calatorie pe cont propriu este mai dificila din punct de vedere organizatoric. Viza necesara se obtine, pe baza unei scrisori de invitatie, pe care o poti cumpara de la o agentie turistica din Uzbekistan (cca. 30 euro, depinde de agentie), numai mergand la o ambasada dintr-o tara apropiata. Intrucat cea din Viena se ocupa doar de tarile fostei Yugoslavii, mai ramanea Kievul sau Istanbulul. Facand o socoteala, costul acestei “aventuri” adaugat la cel al excursiei in sine s-ar ridica cam la cel al unei excursii organizate. Avantajul celei din urma este ghidul, care iti ofera toate informatiile necesare la fiecare obiectiv turistic, iti economiseste timpul abordandu-le intr-o logica pe care tu nu ai cunoaste-o si iti poate furniza informatii pretioase despre orice ai vrea sa faci in localitatea respectiva, in timpul liber. Am optat deci pentru aceasta varianta.
DSCN0989
Mansur, ghidul nostru, dand explicatii despre Drumul Matasii

Nu as fi putut intitula altfel acest nou serial al unei calatorii recente, fiindca toate orasele vizitate (Tashkent, Khiva, Bukhara, Samarkand) s-au aflat pe aceasta celebra cale comerciala a antichitatii si mai ales a evului mediu Inceputurile sale sunt fixate in secolul al doilea inainte de Christos, cand un ambasador chinez a vizitat tarile din Asia Centrala. La intoarcere, el a povestit despre bogatia acestora si mai ales despre caii “inaripati”, mai buni si mai iuti decat micutii cai din China. Imparatul si i-a dorit imediat, pentru a-i folosi in lupte si a trimis o alta solie care, printre alte daruri, ducea matase chinezeasca. Desigur, povestea este mult mai lunga dar puteti gasi suficiente informatii pe internet despre acest subiect. Mai amintesc aici doar ca drumurile caravanelor care traversau muntii au format nu doar una ci cateva rute incluse sub genericul Drum al Matasii. Termenul in sine a fost inventat de cercetatorul german Ferdinand Richthofen, in cartea sa “China”, aparuta in 1877. Asta dupa ce, in Evul Mediu, Marco Polo se referise la drumurile caravanelor ca la “drumuri ale matasii”.
Nenumarate asezari, triburi si populatii au trait in preajma acestui drum, imense bogatii au fost transportate pe el, legand Estul de Vest si facand sa se intalneasca civilizatiile din China, India, Asia Centrala si bazinul Mediteranei. Dincolo de valoarea economica trebuie sa n gandim insa si la contributia sa la schimburile filosofice, religioase si culturale pe care le-a inlesnit. Peste toate s-a asternut colbul gros al istoriei si chiar al nisipului. De aceea, in 1994, pe baza Declaratiei de la Samarkand, a fost demarat un ambitios proiect UNESCO, privind “Revitalizarea Drumului Matasii”.
In aceasta postare povestesc cate ceva despre inceputul excursiei, cu detalii practice care sa va arate ca nu e greu sa vizitati Uzbekistanul, va trebuie doar informatii si o pregatire prealabila. Apoi, totul poate merge “snur”. Ar fi pacat ca din comoditate sau teama de dificultati sa nu vedeti minunile pe care aceasta tara vi le ofera cu generozitate.

Am ales de pe internet Agentia Advantour (http://www.advantour.com/), despre care am aflat la fata locului ca este considerata a fi cea mai buna din Uzbekistan. Intr-adevar, la incheierea calatoriei, nu am decat cuvinte de lauda si de multumire privind modul in care au organizat excursia, atat in etapa pregatitoare – cand am avut un bogat schimb de mailuri informative cu un consultant al agentiei – Ekaterina Tolstikh, cat si in timpul excursiei propriu-zise. Un ghid al grupului nostru de 10 persoane, Mansur Buhari, ne-a insotit pe tot parcursul drumului, acoperind si tururile de oras in fiecare locatie. Deplasarea a facut-o fiecare pe cont propriu pana la Tashkent, de unde ne-a preluat agentia. Doua zboruri interne, de la Tashkent la Khiva si de la Khiva la Bukhara si doua deplasari cu microbuzul, de la Bukhara la Samarkand si de la Samarkand la Tashkent, au intrat in costul excursiei. Acesta mai includea transferul de la si la aeroportul  international din Tashkent, scrisoarea de invitatie pentru obtinerea vizei, asistenta pe aeroport la sosire (foarte necesara, altfel timpul de asteptare poate fi si de 3-4 ore!), cazare cu mic dejun inclus, toate intrarile la obiectivele din program, o cina festiva insotita de un program folcloric. Costul excursiei este de 765 dolari.  Costul zborului international depinde de abilitatea fiecaruia de a gasi o companie cat mai convenabila. Noi (de data aceasta am fost insotita in calatorie de o prietena) am preferat compania ucraineana AEROSVIT, cu care am zburat din Budapesta (o ora patruzeci si cinci de minute), avand escala la Kiev. Drumul Kiev-Tashkent a fost acoperit in ceva mai putin de 5 ore.

 cu Ekaterina Tolstikh, la sediul Agentiei Advantour
 prietena mea cu Ekaterina si Mansur Buhari (ghidul), in fata agentiei
tipul de microbuz cu care ne-am deplasat

In Uzbekistan si mai ales in Tashkent, toata lumea vorbeste limba rusa asa ca, daca ati invatat ca mine la scoala 7 ani, nu veti avea probleme:) Daca nu, incercati, poate aveti noroc cu persoanele mai tinere, care mai stiu ceva engleza. Dar daca va rezumati doar la aflarea unor directii, luati harta in mana si aratati-le unde vreti sa ajungeti! Uzbecii folosesc alfabetul latin asa ca, macar din acest punct de vedere, nu e greu.

Avionul nostru a aterizat pe aeroportul “Iujnii” la ora 5.10 a.m. Lume multa, inghesuiala la controlul pasapoartelor. La ghiseul pentru vize “on arrival” nu era nimeni! Dupa ce m-am agitat putin, un ofiter de la pasapoarte a dat un telefon si, in cateva minute, a aparut un individ somnoros care ne-a incasat de 70 de dolari si ne-a aplicat viza. A cerut doar scrisoarea de invitatie (asigurata de agentie), nu a fost nevoie de fotografie (desi ni s-a spus sa avem una) si nici n-am completat vreun formular.

zborul Kiev-Tashkent a aterizat!

Il vazusem deja pe cel de la oficiul turistic al aeroportului, care ne astepta, dar nu avea voie sa vina in partea in care ne aflam noi. In consecinta, am trecut la ghiseul de schimb valutar pentru a schimba dolari in sum, moneda nationala. La inceputul lui septembrie, cursul oficial era de 1953 sum. Pentru usurinta calculului, hai sa zicem 2000 sum la 1 dolar. Bancnotele de care veti avea cea mai mare nevoie sunt cele de 1000 sum. Monezi nu am vazut, cu exceptia celei de 50 sum. ATENTIE! Nicaieri nu va vor accepta la schimb bancnote vechi, uzate, indoite sau scrise. Inclusiv in bazar le verifica cu mare atentie! De aceea, asigurati-va ca aveti cu voi doar bancnote corespunzatoare. Se schimba si euro dar dolarul este preferat, ca si in restul Asiei.
Recuperatul bagajului de pe o banda transportoare unica (eu nu am mai vazut alta!), pe care in timp ce noi savarseam operatiunile de mai sus, se adunasera si bagaje de la alte zboruri, nu a fost lipsit de emotii…In sfarsit, asistentul nostru a ajuns la noi si de aici totul a mers foarte simplu. Mai intai am completat o declaratie vamala, in doua exemplare. Una trebuie pastrata cu grija si prezentata la plecare. Ideea e sa se vada ca ati cheltuit bani pe teritoriul lor, deoarece trebuie sa declarati cu exactitate toate sumele pe care le aveti asupra voastra, indiferent de tipul monedei. In caz contrar, la plecare vi se pot confisca banii nedeclarati.
Pe la punctul vamal am trecut introduse in fata de catre reprezentantul aeroportului, altfel, coada era lunga si formalitatea se desfasura incet.
Cei care insotesc sau asteapta calatori la aeroport nu au voie sa intre in incinta acestuia, ci ii asteapta la iesire sau la parcare, depinde de aeroport. Pe noi ne astepta un sofer de la Advantour. Ne-a dat cate o sticla de apa si o harta a Tashkentului si apoi ne-a dus la Hotel Uzbekistan, chiar in |buricul targului”.
On the Silk Road in Uzbekistan 1. Travel Preparations and the Arrival in Tashkent

In my childhood, the wonderful story of the 1001 nights brought into my imagination enchanted towns like Samarkand and Bukhara, along with the exquisite Oriental perfume of dreaming and poetry. The memories stayed with me. During the Soviet era I visited almost everything to be seen in former Soviet Union, in organized tours (the single permitted way), except two trips. One was at Alma-Ata, Dusanbe and Frunze, capitals of Central Asia, (today: Alma-Ata/Almaty – Kazakhstan, Dusanbe – Tadjikistan, Frunze/Biskek- Kirghistan) and the other one was this one I just made. The motif was an economical one, those being the most expensive trips in the former USSR. Times have changed and I think about this project for some years already. After some research I found out that obtaining the visa as an individual tourist would be difficult: I have to buy an invitation letter from a travel agency, and then to obtain the visa from an embassy in Kiev (Ukraine) or Istanbul (Turkey). The total cost will be almost that of an organized trip, so I took my option. I contacted Advantour Travel Agency (http://www.advantour.com/) in Tashkent, and my preparations begun.
No other title would be more suitable for this new series of a late travel, because all the towns I visited (Tashkent, Khiva, Bukhara, Samarkand) were situated on this famous road of the antiquity and middle ages.
The beginnings of the Silk Road are in the II century BC, when a Chinese ambassador visited the countries in the Central Asia. When he went back, he told the stories about their wealth but especially about the “winged”horses, better and more rapid than the little Chinese ones. The emperor wanted them immediately for his wars. So he sent again ambassadors, carrying rich gifts, silk among them. Much later, Marco Polo, in the middle ages, told about those roads, naming them “the silk roads”. Officially, the term was concocted by the German researcher Ferdinand Richthofen, when he published his book “China”, on 1877.
It was this caravan road which united the East and the West, enabling so many populations from China, India, Central Asia and Mediterannean coast to meet and mingle their philosophy, religion, and culture. The dust of history and that of oblivion covered all the towns along the road. So, based on the Samarkand Declaration, on 1994 UNESCO started a big project called “On Revitalizing the Silk Road”!
In Uzbekistan and mainly in Tashkent most of the people speak Russian. So, if you learned Russian 7 years at school, like myself, you shouldn’t have problems.If not, just show them a map and pronounce the name of the objective you want to visit. Uzbeks are using the Latin alphabet, so it is no problem. As concerns money, bring new (or almost) notes. They do not take old notes, which are written or folded. Dollars are preferred but you may change euros as well. Declare at the customs all your money, indifferent of country of origin, if you want to take them back with you.
I describe here our arrival in Tashkent (I went together with a friend in this trip) to help other tourists or to encourage those who believe that a trip to Uzbekistan would be too difficult. One has to be informed and organized, and everything will be a piece of cake! 
After we arrived on the international airport (AEROSVIT flight from Kiev), we get a visa on arrival (VOA), based on the invitation letter we got from the agency. Then, we changed some money (1$ – 1953 sums), went to passport control and picked up our baggage. An agent from the airport touristic board helped us to clear the customs and took us to the Advantour driver, who waited for us outside (only the travelers have acces in Uzbek airports). He offered us a bottle of water and the map of Tashkent, and drove us to the Uzbekistan Hotel, right in the center of the city.
I thank you here again to Ekaterina Tolstikh, the tourism consultant, who organized the trip and answered to all my questions in mails, and to Mansur Buhari, our very amiable and well informed guide, whose personal contribution to the success of our trip was tremendous.

Comments

Pe Drumul Matasii in Uzbekistan 1. Pregatiri de drum si sosirea la Tashkent — 14 Comments

  1. Thanks for the information, it makes things easier, for we know what to do before we embark in a trip ot these places. Glad your trip was well organised, and enjoyable. I will bookmark this page for future reference.

  2. I had actually from this post should start reading, but I had already begun from above. Is also because I walk behind with reading, but I was in bed with pneumonia. Went daily but 1 or 2 comments put. I’m still not feeling well.

  3. Wonderful photos!
    Tashkent was once dominated by Mongolia,Russia,Nazi Germany,so this town has survived an extremely dramatic periods.
    I’ve never been there,but I’m interested in this beautiful town.
    Thank you for great pics!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

code