Spre deosebire de altele, Bibi-Khanym nu este chiar o moschee intreaga, ci ruinele unei moschei grandioase. Ceea ce a ramas este suficient ca sa ti-o poti imagina in toata splendoarea sa, atat ca marime cat si ca maiestrie artistica.

Moscheea Bibi-Khanym

Moscheea-catedrala a Samarkandului poarta numele sotiei favorite a lui Amir Timur, Bibi-Khanym, ea insasi fiica de emir.

Marele cuceritor si-a dorit o moschee minunata, care sa le intreaca pe toate celelalte si astfel a aparut Moscheea Bibi Khanym. Ea a fost construita intre 1399-1404 si a reprezentat tot ce era mai indraznet in acea vreme. Portalul sau grandios era asemuit cu Calea Lactee, in timp ce cupola moscheii ar fi fost Cerul insusi.

coplesitoarea intrare in moschee

Legenda spune ca in timpul construirii edificiului, emirul a trebuit sa plece la lupta, in campania din India. Stiind cat de mult tine la acest proiect, Bibi Khanym s-a gandit sa ii faca o surpriza si sa termine moscheea inainte de intoarcerea sotului sau. Seful mesterilor i-ar fi promis sa termine constructia, cu conditia sa primeasca de la ea un sarut. Bibi Khanym era de o frumusete rapitoare, se spune, si mesterul nu a acceptat nici o alta oferta pe care ea i-a facut-o. In cele din urma, a acceptat pentru a putea sa ii faca sotului sau surpriza dorita. Oare, ar intreba aici gurile rele?! Pentru ca nu am fost de fata, nu pot spune altceva decat ce spune legenda. Cert este insa ca la urechile lui Amir Timur au ajuns niscaiva zvonuri…Cand a ajuns acasa si a gasit moscheea – de o frumusete nepamanteana – terminata, el s-ar fi infuriat atat de tare incat a poruncit ca aceasta sa fie daramata! Ce nu face gelozia unui barbat!

Ei bine, asa spune legenda dar stiti ca legendele infrumuseteaza intotdeauna realitatea, nu? Adevarul este ca, pentru ca s-au folosit in constructie solutii prea indraznete, niciodata pana atunci incercate, cladirea a inceput sa se surpe. Arcul de la portal, pe care emirul il dorea o imitatie a Caii Lactee, s-a prabusit in primii ani. Usile grele din bronz au fost luate din Samarkand in anul 1740, de catre sahul iranian Nadir. A ramas in mijlocul curtii uriasul suport din marmora, pentru Coran. Unul din cele doua minarete, de 50 m inaltime, care strajuiau portalul, a ramas si el in picioare. Curtea moscheii este inconjurata de un zid, care mai pastreaza portile laterale.

suport pentru Coran

E aproape de ora amiezii. Cerul – fara nici un nor – e de un albastru minunat, intrecut poate doar de albastrul repetat in cupola moscheii si in ornamentele de pe fatade. E teribil de cald. Nu mi-am imaginat, cand am plecat de acasa, ca in septembrie va fi in Uzbekistan o temperatura de miezul verii! Citisem ca e cea mai placuta luna pentru vizitarea acestei tari…Va dati seama ce inseamna aici luna august?

Ma indrept spre moscheea propriu-zisa, nu inainte de a fotografia cateva detalii din exterior. Smaltul placilor de majolica sclipeste orbitor. Filigranul versetelor din Coran care decoreaza fatada si desenele ornamentale geometrice sunt si ele albastre. Ma inec in albastru si mi-e atat de bine…

  Stiam ca ma aflu in fata unor ruine dar frumusetea asta exterioara m-a inselat…Nu m-a pregatit pentru socul pe care l-am avut intrand in moschee. Pereti goi si pasari care zboara pe sub tavanul inalt. Doar in vreo 2-3 locuri, urme de culoare. Ah, acolo sus de tot, in exteriorul unei ferestruici se mai vede un model ornamental. Ce vad ma intristeaza, cand ma gandesc la toata fala de odinioara. Aici nu mai e nimic de vazut. Ma indrept repede spre iesire, sa-mi ajung din urma grupul care iese din curtea moscheii pentru a se indrepta spre bazarul care se afla chiar alaturi.

Poze din bazar vi-am aratat si din Buhara. Ce m-a atras pe mine mai mult aici, in bazar? Fructele! Gramezi de fructe. In afara de cele proaspete, o gramada de fructe uscate: smochine, curmale, caise, prune, stafide, nuci, migdale, arahide si fistic – toate bunatatile!

Desigur, nu a lipsit nici lepioshka, painea frumos ornamentata dar ceea ce a reprezentat surpriza numarul unu, a fost zaharul candel! Auriul sau in care se cuibarise o raza de soare, mi-a adus viu in memorie copilaria in care ma bucuram sa culeg de pe ata bucatile netede, cu fatete ca de diamant, ale zaharului dulce candel! Pentru cei care nu au avut aceasta bucurie si poate nici nu stiu ce este acesta iata, DEX’98 da definitia: “Zahăr cristalizat în prisme transparente mari, obținut prin cristalizarea lentă a zahărului din siropuri saturate, cu puritate mare. – Din germ. Kandel[zucker].”

lepioshka

zaharul candel!!!

Si acum repede la masa, ca ni s-a facut foame!

On the Silk Road in Uzbekistan  30. At the Mosque But In Bazaar Also

Bibi Khanym Mosque in Samarkand is actually a ruin. But what a ruin! Dedicated to the favourite wife of Amir Timur, the cathedrale mosque had to be the most wonderful construction of the time. The blue dome  and the grand portal were intended to be an immitation of the Sky and of the Milky Way. Due to the too audaciousconstruction solutions which have been used, after a time the construction started to collapse. This is the truth but the legend tells another story.

It is said that Bibi Khanym, who was a famous beauty of her time, decided to finish the construction of the mosque during the absence of her husband, Amir Timur, while he was carrying a conquering campaign in India. So, she gathered in Samarkand the best craftsmen and asked them to finish the work before her husband returns. The chief master said he will do this in exchange of a kiss! At the beginning, Bibi Khanym refused but the chief master remained firm, whatever else she promised. After a while, she granted the kiss, and the mosque was finished. When Amir Timur returned, he was fourious to see the unusual beautiful mosque, because some rumors reached him in between…He asked for the mosque destruction.

It was very hot during our visit. The sky was perfectly blue and the repeated blue in the dome and the geometrical designs on the facade made be to feel drown in blue…and it was so good…

Visiting the inside of the mosque came as a shock to me. After the beautiful outsides, the emptiness of the mosque, the absence of decoration, the decay, were terrible.

We went to visit the bazaar afterward. The fruit, especially the dried one, appealed to me. Lepioshka (kind of bread) and the kandel sugar were my favourites.