Desi stiu ca asteptati cu nerabdare povestile din India, voi povesti azi mai mult despre observatiile mele de-a lungul celor doua saptamani pentru ca voi, cititorii mei, sa intelegeti mai bine despre ce loc vorbesc, despre ce lume. Daca reusesti sa ignori cat de cat  ceea ce voi scrie mai jos, Rajahstanul este un loc in care istoria rajputa se impleteste cu cea a Marilor Moguli ( nu cei despre care ni se vorbeste noua mereu!) veniti pe aceste meleaguri din zona in care azi este Uzbekistanul. Din aceasta unire a beneficiat in special arhitectura, pe acest pamant rasarind forturi puternice, uneori niciodata cucerite, palate impodobite cu un lux exorbitant, temple sculptate in piatra, ca niste pretioase bijuterii. Peisajul este rigid (dar niciodata pustiu, fiindca mereu vezi cate un om rasarind de undeva) in partea nordica si vestica a provinciei, unde desertul Thar isi trimite rasuflarea fierbinte si stancos, cu oarece vegetatie, in partea sud-estica.

Am inceput sa ma pregatesc pentru excursia in India inca din luna mai a anului trecut, dupa ce am cumparat biletele de avion. Am calatorit cu Turkish Airlines, pe relatia Budapesta-Istanbul-New Delhi si retur. Am citit ghidul Lonely Planet, postari pe diverse bloguri, discutii pe forumuri – tot ce am gasit. Acest lucru m-a pregatit pentru intalnirea cu India.

Pentru ca vorbim de un subcontinent, stabilirea unui itinerar cat de cat realist a fost importanta. Initial am vrut sa combin Rajahstan cu Goa dar mi-am dat seama ca nu ma voi alege cu nimic. M-am fixat atunci asupra Rajahstanului, in ideea de a vedea mai multe localitati, de unde sa aleg obiectivele de baza. In felul acesta aveam sa imi fac o imagine despre o zona a Indiei, cu o suprafata de 1.5 ori mai mare ca Romania (342 mii km patrati). Nu este cea mai fericita solutie, stiu, dar doar atat puteam sa fac ca sa impac ideea de drum lung si bani cheltuiti in zile nu foarte multe, cu cea de explorare a unei culturi noi. Acum, dupa ce am fost acolo, pot spune ca pentru India trebuie sa-ti aloci cel putin o luna, pentru o zona mult mai mica decat cea pe care am abordat-o eu, pentru a o putea savura.

Am contactat o agentie de turism indiana din Jaipur, gasita pe net si am stabilit impreuna un traseu care se putea face in doua saptamani. Calatoria s-a desfasurat in a doua jumatate a lunii decembrie 2010. Urma sa facem un circuit, cu masina, de aproape 3000 de km, deplasandu-ne aproape zilnic in alta localitate. Traseul nostru a fost: New Delhi – Mandawa – Bikaner – Jaisalmer – Jodhpur – Udaipur – Bundi – Jaipur – Agra – New Delhi.

Acestea au fost si localitatile in care ne-am cazat. Pe drum, intre ele, am mai vizitat fortul Pokaran, templul jainist din Rannakpur, fortul Chittorgarh. Agentia a facut rezervarile de hoteluri (categoria budget) si ne-a pus la dispozitie un autoturim TATA Indigo (marca autohtona) si un sofer, in persoana simpaticului Bhawar Singh. Am trimis, prin banca, un avans reprezentand 30% din costul total al calatoriei, iar restul l-am achitat la sosirea in India reprezentantului agentiei care ne-a asteptat la aeroport pentru a ne da voucherele. Numele agentiei este Incredible Real India Tours&Travels si o recomand pentru profesionalismul cu care au organizat excursia. Daca sunteti interesati, o puteti gasi la http://www.incrediblerealindia.com/default.htm

Mai ales doua sunt lucrurile care frapeaza calatorul european in India: saracia si circulatia.

Saracia cumplita, mai ales in zonele rurale dar si la marginea marilor orase si, in stransa legatura cu aceasta absenta curateniei, pot fi socante. Cred ca sunt oameni care se nasc, traiesc si mor in praful drumului! Ii vezi dimineata, la marginea soselei care trece prin satul lor. Unii, mai ales barbatii, par ca nu au nimic de facut: stau la taifas in fata micului magazin, beau ceai, joaca carti, fumeaza. Totul in jurul lor e paraginit. Vehicule vechi, reconditionate, se inghesuie in special in zona pietei. Femeile, imbracate in sariuri multicolore, care le confera o eleganta deosebita oricat de saraca ar fi tesatura, spala vase, fac baie copiilor, cara pe cap gramezi de vreascuri adunate pentru foc sau nisip/pamant pentru a-si repara casele.

Casele sunt saracacioase, neingrijite, unele aproape o ruina. Am vazut si multi oameni locuind in corturi, uneori improvizate din te miri ce materiale. In New Delhi, in Pahar Ganj, cartierul sarac dar cu o multime de hoteluri “budget” in care se cazeaza multi straini, sunt oameni care dorm pe jos, pe langa ziduri, inveliti in cate o patura subtire. I-am vazut dimineata, miscandu-se ca niste fantome, inveliti in paturi sau alte carpe, cu capul infasurat in fular, pentru a se apara de frig. Pareau papusi dezarticulate, ratacind parca fara un sens precis, manipulate
de papusarul numit Viata.

Sa nu credeti insa ca nu exista si case mai frumoase sau constructii moderne, in special ale companiilor. Asemenea cladiri am vazut mai ales la New Delhi, Agra si Jaipur.

Reclamele si firmele nu au acel “glamour” cu care ne-am obisnuit. Sunt simple panouri dar de cele mai multe ori, mai ales in zona rurala, ele sunt aplicate direct pe ziduri sau pe jaluzelele magazinelor.

Sunt nenumarate locuri in care se prepara diverse mancaruri, care par foarte ieftine din moment ce intotdeauna au musterii. Multe piete din zona rurala sunt pline de legume si fructe. Pretul lor variaza in functie de cumparator…Daca soferul cumpara o ridiche alba, lunga, cum se gasesc si la noi in supermarketuri, numite la ei “muli”, costa 3-4 rupii. Pentru noi, era 10-15 rupii! Oriunde mergeai erai intrebat mai intai de unde esti. Poate era curiozitate dar cred ca era si o informatie necesara pentru formarea pretului cerut. Cei mai multi erau descumpaniti cand primeau raspunsul fiindca, evident, nu stiau unde este Romania si ce fel de tara e. Ca sa mearga insa la sigur, nu faceau discriminari…In doua saptamani, o singura data la raspunsul “Romania” a venit prompt, din partea unui pustan vanzator intr-un magazin, replica: “Bucuresti”!

Toti se uita cu o curiozitate nedisimulata la strainii care trec cu masina prin fata lor. A fi alb sare imediat si oriunde in ochi. Indienilor le place sa-si exerseze vocabularul englez si intotdeauna se gaseste cineva care sa intrebe “what is your name?/ cum te numesti?” dar daca raspunzi si incerci sa legi o conversatie, renunta. Timiditate sau doar atata stiu? Greu de spus. De asemenea, le place sa ii pozeze pe straini sau chiar sa se pozeze ei insisi cu acestia. De cateva ori ni s-a cerut ingaduinta de a se fotografia cu noi.

Era vacanta si la ei in a doua jumatate a lui decembrie si pe la multe dintre obiectivele vizitate am intalnit grupuri de elevi sau eleve, insotiti de profesorii lor. Tot acolo esti asaltat de ghizi (profesionisti sau nu) care isi ofera serviciile si de o multime de vanzatori ambulanti de suveniruri de tot felul. Sunt foarte insistenti si, de multe ori, din glasul lor razbate disperarea de a castiga un ban. Pentre un obiect pentru care se cereau 50 rupii – oricum foarte putin – in cateva secunde pretul a scazut la doar 10 rupii, numai sa il cumperi!

Bacsisul este asteptat peste tot, desi nu este obligatoriu. Mai ales in industria turismului, mi s-a spus, oamenii depind de bacsisurile primite de la turisti deoarece salariile sunt foarte mici. Din ce am vazut, inclin sa cred ca cei care lucreaza in turism sunt norocosi ca au aceasta sansa…Oricum, dupa cel mai mic serviciu intind mana sau cer direct. Vorbesc deschis si direct despre bacsis, nu pe ocolite ca prin alte meleaguri… Problema pe care trebuie sa o intelegem este aceea ca ei considera ca iti fac un serviciu chiar si atunci cand fac ceea ce sunt platiti sa faca: adica daca iti serveste micul dejun (cand nu este cu autoservire), daca iti deschide/inchide usa la hotel si iti da “buna dimineata”, camerista care face curat in camera, soferul care este cu tine. Ei stiu ca bacsisul se da pentru un serviciu foarte bun dar turistii occidentali mai ales – cu alte venituri decat ale noastre – i-au obisnuit oricum cu bacsisul (si nu mic uneori!) si ei il asteapta. Nu au prea avut de-a face cu turistii din Europa de Est. La Bikaner, de exemplu, ni s-a spus ca suntem al doilea cuplu de romani care ii viziteaza in tot acest an. E greu sa apreciezi cat bacsis trebuie sa dai pentru ca nimeni nu-ti ofera informatii in acest sens sperand, probabil, ca vei da mai mult decat “trebuie”. Un gust amar, de infrangere a omului, iti lasa acest spectacol diurn. In acelasi timp, poate fi o lectie din care sa inveti umilinta, sa te gandesti ca nu intotdeauna sortii trebuie sa-ti fie favorabili…

Sa nu va inchipuiti ca toata lumea traieste asa. Urmasii Maharajilor, care si-au pastrat titlul si privilegiile dar nu si puterea politica, sunt prosperi oameni de afaceri, care isi trimit copiii sa studieze in strainatate, au hoteluri si vile somptuoase.  La Bundi, de exemplu, un paznic ne-a aratat terasa palatului unde vine uneori Maharaja din Bundi cu familia sa. Sta la soare, admira privelistea, beau ceai sau cafea…

Multi dintre turisti nu sunt interesati de aceste aspecte, fiind preocupati doar de ceea ce au de vizitat. Si totusi, modul acesta de viata nu poate fi ignorat, fiindca te intampina peste tot.  Ma gandesc doar ca Rajahstanul este partea cea mai dezvoltata din India si o zona circulata intens de turisti… Nu vreau sa ma gandesc cum e sa traiesti in India, ca om de rand, in alte parti!

Stories of Rajahsthan 1. People and Places

I know you all are waiting for my stories of Rajahsthan. In order to better understand about what kind of people and country I am speaking about, I will tell you today some conclusions, based on my observation during the 2 weeks in Rajahsthan. This is the most developed part of India and very touristy. I can’t even imagine how things are in other parts of India… I will not translate everything but I hope you will understand the mesage my photos are sending.

I arranged my trip with an Indian travel agency based in Jaipur, which I found on internet. The name is Incredible Real India Tours&Travels. You may find more information, if interested, here:
http://www.incrediblerealindia.com/default.htm     Our itinerary of nearly 3000 km was: 
New Delhi – Mandawa – Bikaner – Jaisalmer – Jodhpur – Udaipur – Bundi – Jaipur – Agra – New Delhi. 

We flew by Turkish Airlines (bought the tickets 5 months before to obtain a better price) and stayed in budget hotels. I will speak about the accommodation in the other posts.

The extreme poverty and the way of driving system are two things that really impress the foreign tourist. When I said “extreme poverty” you should take it “ad litteram”. I strongly believe that there are a lot of people who are born, live and die in the dust along the roads. With a population of over 1 billion people, it seems to me there is no hope. They do not have working places and in rural areas I think they are living by few dollars a month!

The landscape is arid in the Northern, Western and partly Southern part of Rajahsthan, while in South-East is more rocky and sometimes green.

While it seems that women have always something to do, men are lying in the sun or at shadow, drinking tea, smoking, playing cards. In the villages as in the towns the markets are full of fruits and vegetables, very colorful. The Holy Cow and a very strange species of pig are running on the streets. Garbage is everywhere, even in the middle of the town. The open sewage system in towns produce a strong smell. It was not so bad now, as it was winter but I do not want to imagine how it is in summer…

If you succeed to ignore all these things, then Rajahsthan is really the land of 1001 nights! The Rajput and Mughal history mingled here to give birth to a new culture. Architecture and arts were more benefitted. Strong fortresses, some of them never conquered, luxurious palaces and temples, especially Jaine, with intricate stone work, these are the objectives pursued by tourists in Rajahsthan. I will tell you about all of them, all I have visited, of course.

Indians are friendly people. They like to photograph foreigners or to photograph themselves together with them. Most of them know only few words in English, not enough for a real conversation. But those working in tourism, the shopkeepers, the taxi drivers are much better. You will not be lost there.

Waiting for tips is related with the extreme poverty but also part of the national culture. Keep in mind that people in tourism industry depend on those tips, as the salaries are extremely low.

Many tourists are not interested in these aspects but you have to understand them in order to better understand what you see.