De la cenotafuri ne-am intors spre Bikaner, oprindu-ne sa vizitam templul jainist Bhandeswari. Stiind ca in Rajahstan voi vizita mai multe asemenea temple, m-am documentat inainte de plecare si, bineinteles, am vrut sa stiu ce este jainismul despre care nu mai auzisem pana acum. Desi am gasit lamuriri pe internet, tot ceea ce am citit in cartea lui Tarun Chopra mi-a placut mai mult dar asta am citit post factum.
Oricum, jainismul este o religie veche de mai bine de 3000 de ani, unii crezand chiar ca el a dat nastere si buddhismului. Jainistii au avut 24 de profeti care, prin austeritatea vietii lor, au intrat in ciclul nesfarsit al reincarnarilor. Ei cred ca doar omul singur poate fi propriul sau salvator. In centrul credintei lor sta compasiunea pentru tot ce inseamna viata, sub orice forma. Sunt vegetarieni convinsi, nu mananca nimic din ceea ce alearga, innoata sau zboara si, dintre vegetale, nu mananca radacinoasele pentru ca, spun ei, ar trebui sa distruga intreaga planta. Cuvantul “jainist” deriva din sanscritul “jina” care inseamna “cuceritor”. Jainistii cred ca prin asceza omul isi poate invinge trupul si mintea. Jainismul a influentat viata Indiei in toate aspectele sale.
O filosofie a non-violentei, jainismul este urmat de predilectie de cei care se ocupa de comert, pentru ca nu pot fi nici fermieri (ar insemna sa vatame insectele) si nici luptatori. Sunt foarte bogati, in zilele noastre manifestandu-se mai ales in zona comertului cu diamante si alte pietre pretioase. Ei sustin in continuare construirea de temple, de aceea templele jainiste sunt printre cele mai curate si mai bogate din India.
In India exista cam 10-12 milioane de adepti, care traiesc in special in Rajahsthan, Gujarat si Maharashtra. In lume, jainismul se regaseste mai ales in SUA, Anglia, Canada si Africa de Est.
Aflat la 5 km de Bikaner, templul Bhandaswari a fost construit in secolul al XV-lea, reprezentand cel mai vechi altar din oras. Chiar langa el se afla alt templu jainist, Sandeshwar, pe care nu l-am putut insa vizita fiind inchis. De fapt, cele doua temple au fost construite de doi frati, al caror nume il poarta. Templul acesta mi-a placut inca de la intrare. Dupa cum aveam sa-mi dau seama mai tarziu, el se deosebeste de alte temple jainiste pe care le-am vizitat si veti vedea in ce mod. Deocamdata, patrundem pe o usa pe care se vad deja diverse desene florale. Chiar la poarta, este o treapta tipica pentru templele jainiste, am regasit-o la toate, care este flancata de ambele parti de acest animal fantastic care are rol de protectie a templului si a celor care intra in el.
Cand intram, parca patrundem in 1001 de nopti. Sus, in tavanul cupolei, zeci de scene desprinse din cartile jainiste.
De jos, de pe mozaicul podelei, cel care ingrijeste templul, un tip simpatic cu parul vopsit in rosu cu henna, ne cere 20 de rupii pentru fotografiat si ne da drumul prin templu, dupa ce ne spune ca sunt inca doua etaje la care trebuie sa urcam.
Nu-mi vine parca sa cred si intreb inca o data, sa ma conving, daca pot face fotografii oriunde. Raspunsul este afirmativ, asa ca pozez mai intai divinitatea din centrul altarului, asa, ca sa ma asigur.
Obiectul adoratiei credinciosilor nu poarta haine pentru ca inteleptii care practica asceza, umbla complet goi, de aceea se si numesc Digambar, adica “cel care se inveleste cu cerul”. Poarta cu ei o maturica din pene de paun cu care matura praful din fata lor, pentru a nu calca cumva vreo ganganie si un vas in care primesc ofranda de hrana a credinciosilor. Ei au renuntat la toate averile lumesti si nu mai urmaresc decat atingerea idealului suprem, eliberarea permanenta de sine. Mananca doar o data pe zi si doar atat cat le incape o data, in palma.
Incepem sa dam ocol altarului si, in temple, aceasta se face intotdeauna in sensul acelor de ceasornic. Pe partea exterioara a altarului, de jur imprejur, figuri sculptate din mitologia jainista.
Coloanele templului sunt si ele pictate, la fel si peretii: nici o palma de loc nu ramane neacoperita, nici macar usile. E atata culoare, atata viata, incat as fotografia fiecare centimentru!
Urcam la primul etaj, unde spectaculos cu adevarat este…exteriorul! Vedem Bikanerul de sus, in plin soare, intr-un amestec de culori care ma face sa nu le mai deosebesc pe cele dinauntru de cele dinafara…
La ultimul etaj, unde chiar nu este nimic de vazut, vad printr-o arcada si templul alaturat, despre care am amintit. Jos, in mica piata, zarim masina si pe Bhawar, asteptand. E timpul sa ne indreptam spre fort!
Bhandeswari Temple in Bikaner was constructed in the XVth century, being the oldest altar in town. And so is the other temple, near this one, Sandeswhar. It is said both have been erected by two brothers.
Inside, a world of colors make the temple look like a frame from 1001 nights. There are so many colors, not a single centimeter of the wall without a picture, so much life, that I wanted to photograph, and photograph, and photograph…You see part of the results here. The Jain temples have 3 floors but the second and the third have, may be, only a religious importance. Instead, they offer excellent views over the town.
încă o dată, superb…
mulţumesc, şoimule…
sper să nu uit niciodată epresia asta înfiorătoare: “să te înveleşti cu cerul”…
ai grijă de tine…
Multumesc!
The style of this temple looks different from the Maharaja Surat Singh Ji you posted on January 22. Was it because of the architecture, materials or just my imagination?
India is incredible indeed, I might follow your footsteps and see it myself.
Foarte interesant! Cred ca o calatorie in India este o ocazie minunata de a descoperi cate ceva despre alte credinte. Tin minte ca in liceu am citit Istoria religiilor si ideilor religioase a lui Eliade si eram atat de uimita ! De multe ori mi se parea ca citesc un roman fantastic, nu franturi rupte din realitate. Mi s-ar parea o experienta foarte intensa sa reusesc sa vad cu ochii mei cate o mica parte din fiecare religie a lumii.
Foarte frumoase pozele din postarea asta ;). Stradutele alea si detaliile sunt fabuloase!
Hanjie, the 22 January post was about cenotaphs, a kind of tombs and this is a temple, so the construction styles are different, specific for each type of those different structures. Also it is a different age: this temple is older, at least by a century. You will see that this temple, I depicted here, even Jain, is diferent from those I will speak about in my future posts.
VertAnge, Eliade avea o experienta profunda cu India, in special. Istoria religiilor este un subiect fascinant pentru ca ea ne arata resorturile pe baza carora s-a dezvoltat omenirea in diverse tari ale lumii, fiind un element antropologic important. Si experienta a fost cu adevarat intensa la templele jaine din Jaisalmer si mai ales din Rannakpur, care este cel mai frumos templu jainist din India.
Multumesc, Liliana, fiindca urmaresti “serialul”.
Super postare si fotografii!
Am uimit de detaliu şi colorat!
Sigur că ar dori o lună la sedinte foto si toate aceste comentarii!
Viaţa este o călătorie!
Vă mulţumesc foarte mult pentru fotografii minunate şi poveşti!
Greetings
Magda
interesting looking deities. the temple looks like a great place to worship.
What a striking contrast between the beautiful works of art and… the rest!
Multumesc pentru vizita, Andras!
Thank you, Magda, for reading my post!
Life Ramblings, there were no devotees inside then, but I guess, yes!
VP I perfectly agree with you, VP.
A dream place for all the photographers. My dream place to photograph also. Same with you, I’ll photograph and photograph and photograph til my battery emptied given a chance to be here.
Oh wow! Wow! Wow! Did I say Wow? Captivating photos, my friend. The walls, the statues, the sceneries, the temples, everything – all drool worthy.
Bravo!
Kind words as always, Rizalenio. Thank you!
Wow, what a wonderful post full of fabulous pictures!
Thnk you, Phivos! I am glad you enjoyed.
f faine detaliile
It looks like you had a great opportunity to see beautiful art and real life in the busy city. I enjoyed perusing your images.
Mi se par uimitoare unele religii. Si oamenii care le practica cu sfintenie!
Si uimitoare sunt si pozele tale azi, wow cata culoare!
Thanks, smalldot! 🙂
Thanks for the visit, Scott! Come again, if you like the stories 🙂
Sunt destul de stranii pentru noi, europenii aceste religii dar “povestea” lor este plina de farmec.
Wow, such an old religion. Indian culture is really one of the oldest in the world. Probably you can’t see all of India in one life. You need to be reborn several times, I guess.
You are right, MKL! As it is a subcontinent, one has to spend many vacations (and much longer than mine) to see more of it. And every part is different, has different particularities.
sunt uimit de frumusetea detaliului. am vazut in mai multe postari detalii absolut superbe – probabil fiecare pictura e de fapt un fel de carte in care cel initiat citeste. zic si eu. mi-a placut si mie expresia – invelit cu cerul. of -visele si dorintele astea de a fi ca pasarea cerului.
si ce ma uimeste e ca oamenii astia – rupti de realitate – nu uita sa-ti ia taxa de fotografiere.
o zi buna
Ceea ce dovdeste ca nu sunt chiar atat de rupti de realitate 🙂 Soferul m-a intrebat imediat daca mi-a luat bani si cati si apoi mi-a spus ca in templul acela nu se plateste nimic…Da, dar daca esti strain – si asta se vede imediat – ei stiu ca acestia obisnuiesc prin alte parti sa plateasca taxe, asa ca, de ce nu?! Si apoi, omul a fost simpatic si vorbaret si am dat cu placere cele 20 rupii care oricum, pentru noi, inseamna cam 50 $centi
Frumoase imagini! Interesanta religia jainista! Cred ca oamenii ar trebui sa se aplece cu mai multa atentie asupra ei. probabil ca ar fi mai buni.
Multumesc pentru comentariu, Mariana. Despre jainism nu am auzit pana nu m-am pregatit sa plec in India, atunci am citit despre aceasta religie veche. Sunt atat de multe lucruri pe care nu le stim…
I can see why you want to photograph every centimetre, this is amazing. Once again we see normal Indian life nearby… I like that in a post like this.
Thanks a lot, J_on_tour!
Imi plac mult picturile si in fotografii par niste miniaturi! Cata muca si talent!
Oricum si fotografiile si povestile sunt extrem de frumoase!
Multumesc, Wind! Si mie mi-a ramas la suflet acest templu. Uneori pictura pare facuta in penita, atat e de delicata. Vei vedea si alte temple jaine dar nu mai este niciunul asa….Asta nu inseamna ca nu sunt minunate si ele…