Când am ajuns la Teheran, după patru ore și jumătate de zbor de la Istanbul, era întuneric și pe drumul de la Aeroportul Internațional  Imam Khomeini, lung de cca. 30 km, până la hotelul la care am fost cazați n-am văzut și, mai ales, n-am reținut prea mare lucru.

avionul cu care am ajuns în capitala Iranului

După un somn chinuit, de vreo trei ore, și încă obosiți, ne-am adunat în holul hotelului pentru a porni în prima explorare a orașului. Am stat două zile în Teheran, una la sosire și una la întoarcere. Ghidul a inversat oarecum programul celor două zile și am purces la a vizita două dintre obiectivele importante, Muzeul Național al Bijuteriilor și Palatul Golestan.

Muzeul Național al Bijuteriilor este adăpostit în sediul Băncii Centrale a Republicii Islamice a Iranului. Exponatele fac parte din Trezoreria țării, de aceea măsurile de securitate sunt foarte stricte. Nu este permisă intrarea cu nici un fel de bagaj, inclusiv telefoane mobile și aparate de fotografiat. Singurul lucru pe care am reușit să-l fotografiez în fugă a fost o parte din fațada clădirii, cu denumirea muzeului. Se pare că nici acest lucru nu este permis, deoarece alții din grup nu au mai putut face această fotografie. Nu știam că nu este permisă fotografierea nici unei instituții publice, de aceea, de atunci nu am mai fotografiat clădiri pe care să se afle arborat drapelul național.

Deși nu pot să vă arăt, vă pot asigura că în unica sală care se vizitează sunt îngrămădite toate comorile lui Ali Baba, pe care vi le puteți imagina. Ca în peștera din poveste, în sala iluminată discret strălucesc nenumărate pietre prețioase, perle, aur și argint, toate montate pe coroane și tiare, arme, bijuterii sau alte obiecte.

Un glob pământesc, datând din a doua jumătate a secolului al 19-lea, are marcate ecuatorul și alte linii geografice cu diamante și rubine. Iranul este reprezentat cu diamante, Africa Centrală și de Sud, cu safire, India cu rubine deschise la culoare. S-au folosit 51366 de pietre și 34 kg de aur.

Coroana Kiani (1797), purtată de Șahul Fath-Ali din dinastia Qajar, coroana Pahlavi, folosită atât la încoronarea lui Reza Khan (1926) cât și a lui Mohammad Reza Pahlavi (1967), precum și coroana folosită de Farah Pahlavi în 1967, sunt piese de rezistență în muzeu.

Cel mai interesant mi s-a părut însă Tronul Păunului sau Soarelui, păstrat până în 1981 la Palatul Golestan. Numele de “tron al Soarelui” provine de la soarele încrustat cu pietre prețioase, care se află pe spatele spătarului tronului. “Tronul Păunului” este numele dat după soția favorită a Șahului Fath-Ali, Tavous Khanoom sau Lady Peacock.

Ne-am continuat drumul, pe jos, printr-un oraș foarte aglomerat, în care orice traversare este o aventură, spre Palatul Golestan. Am trecut pe lângă un fost muzeu de istorie, prin Piața Imam Khomeini și, printr-un mic bazar, am ajuns în sfârșit, la palat.

Palatul Florilor sau Palatul Golestan este cel mai vechi monument istoric din capitală, făcând parte dintr-un grup mare de reședințe regale din cadrul Citadelei (Arg) Teheranului, construită în timpul dinastiei Safavizilor, în vremea lui Tahmash I (1524-1576). Despre acesta însă, vă voi povesti în articolul următor.

Invârtindu-ne cu autocarul prin oraș, am trecut și pe lângă fosta Ambasadă SUA, numită în Iran “cuibul spionilor” de unde, în 1979, au fost luați ca ostatici de către un grup de studenți iranieni care susțineau Revoluția Iraniană, 52 de diplomați și cetățeni americani. Ostaticii au fost eliberați după 444 zile. Turiștii străini vin aici mai ales pentru a fotografia desenele de pe gardul ambasadei.

Am avut și o tentativă de a urca în Turnul Televiziunii dar, când am ajuns acolo, era închis. Incepuse perioada Ramadanului, când restaurantele sunt închise până seara, iar în vârful turnului se află un restaurant. Turnul Milad, cum se mai numește, a început să fie construit în 1997 și a fost terminat în 2008. El este al 6-lea ca înălțime (435 m) din lume și cel mai înalt din Iran. Arhitectul său a fost iranianul Mohammad Reza Hafezi.

Emblema Teheranului este însă Monumentul Azadi sau Monumentul Libertății, aflat în mijlocul unei piețe care formează un sens giratoriu. Monumentul a fost proiectat de către un arhitect iranian și construit în 1971, cu ocazia împlinirii a 2500 de ani de la întemeierea statului persan.

Circulația în jurul său este foarte intensă așa că, dacă se întâmplă să vii pe jos, trebuie să traversezi 6 benzi de circulație! De la monument vei avea însă o frumoasă priveliște spre Munții Alborz sau Elburz, la poalele cărora se întinde capitala dar și a vârfului Damavand (5610 m), cel mai înalt din Iran.

Monumentul Azadi

vedere spre Munții Alborz

vârful Damavand veghează asupra Teheranului

Intr-un alt articol vă voi povesti cum arată orașul, în ansamblul său, văzut din autocar.

The First and the Last Stop: Tehran. What Have We Seen

We stayed in Tehran two days: the first and the last. Beside going in circles by car, we managed to visit the National Jewelry Museum, the Golestan Complex, the Azadi Tower. We also passed by the former U.S. Embassy, and the TV or Milad Tower.

It is prohibited to take photos in the Jewelry Museum, so I can only tell you about the precious stones, silver, gold, enamel, and pearls which blind you in the single exhibition room. There are crowns and tiaras, jewelries, weapons and other objects, all beautifully adorned.

About how the city looks and about Golestan, The Flower Palace, I will write in separate articles.