Am scris deja că distanța dintre Amalfi și Maiori am parcurs-o pe apă, pentru a vedea coasta dinspre mare. Dacă vremea ar fi fost frumoasă, drumul, deși scurt (aprox. 20 minute), ar fi fost minunat: o paletă de culori, oscilând între albul predominant al clădirilor și verdele închis al chiparoșilor și pinilor de pe coastele dealurilor. Așa, norii negri și amenințători, care puneau sub semnul întrebării însăși reușita deplasării noastre la Ravello, creau contururi și umbre întunecate, care ne răpeau aproape bucuria acestui drum.

Am debarcat la Maiori (un orășel cu 5500 de locuitori, așezat între Amalfi și Capo d’Orso), trecând pe lângă plaja considerată a fi cea mai lungă de pe coasta amalfitană și pe lângă Biserica San Francesco (1405), distrusă de turci și de furtuni, mereu refăcută și care se prezintă azi cu o fațadă din 1938. Timpanul de deasupra intrării ni-l arată pe sfânt, folosindu-se de plăci de majolică colorate.

Ajunși iar în autocar, am început să urcăm pe serpentine întunecate și stropite din loc în loc de ploaie, spre următorul nostru obiectiv, Ravello. Așezat la 365m altitudine deasupra Mării Tireniene, orașul numără doar puțin peste 5500 de locuitori.

Autocarul ne-a lăsat aproape de piața principală a orașului, lângă o biserică cu un aer oarecum auster, care mi-a atras imediat atenția. Din păcate, când ești cu un grup, nu poți merge sau vedea ce vrei tu, trebuie să urmezi programul general. Așa că nu am intrat în acea biserică, mulțumindu-mă doar să o fotografiez din câteva unghiuri. Ulterior m-am documentat și astfel am aflat că se numește Biserica Sf. Maria din Gradillo și a fost construită în secolul al 12-lea, ca biserică a nobilimii locurilor. Stilul de construcție prezintă influențe romanești, bizantine și maure. Datorită simplității sale la interior, emană un aer de căldură și intimitate, ceea ce o face eligibilă pentru organizarea de nunți, atrăgând în acest sens mulți oameni.

Pe o străduță îngustă, trecând pe lângă mici magazine, ajungem curând în piața centrală.

In Piazza Vescovado sau Piazza Duomo, ne oprim pentru a primi explicațiile ghidei privitor la localitate și la locurile pentru care este ea vestită. Intrată sub patronaj UNESCO în 1996, în întregul său, localitatea a atras, prin natura și peisajele sale dar și prin comorile de artă pe care le deține, numeroase personalități, între care se afla și Wagner, cunoscutul compozitor german. In onoarea sa a fost înființat aici un Festival Internațional de Muzică, ceea ce contribuie la reputația și la numele de “oraș al muzicii” de pe Coasta Amalfi. Alte personalități care au vizitat Ravello au fost Boccaccio, Andre Gide, D.H.Lawrence, Greta Garbo, Humphrey Bogart și mulți alții.

Ca orice piațetă centrală din Italia și aceasta are mai multe restaurante cu terase, unde oamenii se privesc unii pe alții, în timp ce se bucură de un pahar cu vin sau o înghețată. Zăbovim și noi acolo, mai târziu, în cadrul timpului liber pe care grupul îl primește.

Ce bine că cele două obiective pe care mi le stabilisem pentru timpul liber se află chiar acolo, sub ochii mei: Domul și grădina Vilei Rufulo. Ar mai fi fost și un Muzeu al coralului, aflat pe cealaltă parte a bisericii dar pentru vizitarea sa nu a mai fost timp suficient.

In ciuda timpului nefavorabil, par să fie destui turiști în oraș și, majoritatea, se îndreaptă spre Vila Rufulo, a cărei intrare se află în apropierea Catedralei. Programul de vizită este între 9-19, zilnic și biletul de intrare costă 5 euro.

Aceasta a fost construită în secolul al 13-lea, pentru familia Rufulo care, timp de 200 de ani a fost exponenta puterii economice și politice din această parte a Italiei. Construcția îmbină elemente de arhitectură arabă, bizantină și locală.

In timpul existenței Republicii Amalfi, familia Rufulo a căzut în dizgrație și, prin succesiune, vila a revenit familiilor Confalone și Muscetolla, iar din secolul al 18-lea, familiei D’Afflitto di Scala.

La jumătatea secolului al 19-lea, un filantrop scoțian, Francis Nevile Reid, a cumpărat proprietatea. El era specialist în artă antică și botanist, așa că aintreprins mari lucrări de reataurare a grădinii. Când compozitorul german Wagner a vizitat Ravello, a găsit aici cel mai potrivit peisaj pentru opera sa, Parsifal!

De-a lungul timpului, vila și grădinile sale au fost distruse din cauza celui de-al doilea război mondial, apoi de o furtună puternică în 1951 și, în cele din urmă, în 1955, construirea unui nou drum “a înghițit” partea de sus a grădinii.

Acum întreaga construcție se află într-o fază avansată de degradare, grădina fiind punctul forte de atracție.

Vila a rămas în proprietate privată până în 1974, când a fost cumpărată de Asociația pentru Turism Salerno. In 2007, proprietarea vilei și a grădinilor, a devenit Fundația Ravello.

Torre Maggiore are o înălțime de  30m și trei etaje. Este partea cea mai veche a construcției. Restaurat, el a fost dat publicului relative recent. Adăpostește tablouri și exponate arheologice.

Curtea Maură, cu claustrul său, este singurul obiectiv mai fotogenic.

Pe sub bolți de piatră, unde se păstrează acum în lădițe florile ce urmează a fi plantate poate în curând, ajungi, în sfârșit, pe terasă. Acesta este locul râvnit de amatorii de priveliști și fotografii (mă includ) doar că am o mare nemulțumire. Am văzut sute de fotografii încântătoare pe net, făcute din acest loc, unde soarele și cerul albastru strălucitor făceau minuni! Coasta zimțată, cu așezările ei și munți împăduriți și spuma albă a valurilor eșuate pe mal, arătau splendid privite printre pinii care umbresc sub ei o mică bisericuță. E o fotografie simbol pentru Vila Rufulo!

Ceea ce am văzut eu însă, se află mai jos…Norii coborâți mult prea mult, aruncau o lumină sumbră în peisaj! Nici vorbă de strălucirea culorilor florilor din ronduri, pentru că ele nu erau încă plantate. Doar garofițe mici, roz-mov, țineau cu sfială și un aer de scuză, locul minunilor colorate. Da, trebuie să ai și noroc (mult, uneori) ca să poți vedea unele locuri așa cum le-au văzut mulți alții!

Ravello, Precious Like Ravel’s Bolero

We covered the distance between Amalfi and Maiori by boat, as I already wrote here, on the blog. Then we took our bus and climbed all the way up to Amalfi. The weather was already bad, so no much to see on the road.

In Amalfi, we stopped in Piazza Vescovile and listened to the guide’s general explanations about Ravello. I was already waiting for the usual free time, when I wanted to visit Il Duomo and the Villa Rufulo, with its gardens.

My anterior post was about the Cathedral, so here a wrote more about the villa.

All in all, it was a nice trip but the weather didn’t play along…So, all the wonderful photos I saw on internet stayed there, while mine are dark, neither much color, nor contrasts…It happens sometime. The sun cannot shine continuosly…